După cum a fost promis, cel mai recent episod al show-ului State of Play a beneficiat de un segment extins dedicat jocului Suicide Squad: Kill The Justice League. Am primit atât un clip de gameplay, în care cele patru personaje jucabile ce fac parte din Task Force X trebuie să îl înfrunte pe Flash, cu ajutorul oferit de Wonder Woman, pentru a-l elibera pe Lex Luthor, cât și un scurt material de tip „behind the scenes”, în care membrii echipei producătoare de la studioul Rocksteady dezvăluie cum funcționează anumite componente ale jocului.
Din păcate, deși gameplay-ul în sine pare spectaculos, Suicide Squad lasă impresia unei noi încercări de a combina jocurile bazate pe super-eroi cu mecanicile păguboase caracteristice titlurilor de tip „Game as a Service”, după deja hulitele Marvel’s Avengers și Gotham Knights. Spre exemplu, se pot observa echipamentul, armele și skin-urile ce trebuie colectate sub formă de „loot” și care, cu ușurință, ar putea fi transformate în microtranzacții. De asemenea, producătorii au confirmat că jocul va include un Battle Pass (ce va conferi acces doar la elemente cosmetice), dar și faptul că o conexiune la Internet va fi necesară chiar și pentru a juca Suicide Squad în mod single player.
În Kill The Justice League, unitatea Task Force X (cunoscută și drept Suicide Squad), formată din Harley Quinn, Deadshot, Captain Boomerang și King Shark, este însărcinată de către Amanda Waller cu o misiune aparent imposibilă: eliminarea super eroilor din Justice League. Acțiunea va avea loc în orașul Metropolis, prezentat sub forma unui mediu de joc open-world, pe fondul unei invazii extraterestre.
Noua creație a celor de la Rocksteady (responsabili pentru trilogia Batman Arkham) a fost concepută pentru a fi abordată fie multiplayer co-op cu până la patru jucători, fie single player, utilizatorul având posibilitatea de a comuta între cei patru eroi jucabili după cum dorește.
Gameplay-ul din Suicide Squad va permite alegerea între cei patru răufăcători recrutați de Amanda Waller în Task Force X: Harley Quinn (Dr. Harleen Quinzel), Deadshot (Floyd Lawton), Captain Boomerang (Digger Harkness) și King Shark (Nanaue), fiecare cu propriile abilități și seturi de mișcări speciale.
Suicide Squad: Kill the Justice League va fi lansat pe 26 mai 2023, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.