Sony Interactive Entertainment a publicat trei clipuri video noi dedicate headset-ului de realitate virtuală PlayStation VR2.
În primul astfel de video, puteți admira unboxing-ul pachetului în care va fi livrată cea de-a doua generație de PlayStation VR, realizat chiar de către Kei Yoneyama (product manager PS VR2).
Al doilea și al treilea clip prezintă teardown-ul headset-ului, respectiv al controllerelor PS VR2 Sense, Takamasa Araki (din echipa de design mecanic responsabilă pentru PS VR2) și Takeshi Igarashi (din echipa de design al perifericelor) explicând cum funcționează și ce rol au componentele utilizate.
Sony Interactive Entertainment a dezvăluit deja aspectul, specificațiile tehnice și prețurile viitorului headset de realitate virtuală PlayStation VR2, ce urmează să fie disponibil începând cu 22 februarie 2023. PS VR2 va funcționa împreună cu o consolă PS5.
Sursa: PlayStation YouTube