Pe scena de la The Game Awards 2022, Warner Bros. Games și studioul Rocksteady au prezentat un nou trailer pentru Suicide Squad: Kill The Justice League, confirmând și data de lansare a jocului: 26 mai 2023. Prin intermediul secvențelor de mai jos, a fost dezvăluită și prezența lui Batman în joc, interpretat de actorul Kevin Conroy, din păcate dispărut dintre noi luna trecută.
În noul joc, unitatea Task Force X (cunoscută și drept Suicide Squad), formată din Harley Quinn, Deadshot, Captain Boomerang și King Shark, este însărcinată de către Amanda Waller cu o misiune aparent imposibilă: eliminarea super eroilor din Justice League. Acțiunea va avea loc în orașul Metropolis, prezentat sub forma unui mediu de joc open-world, pe fondul unei invazii extraterestre.
Noua creație a celor de la Rocksteady (responsabili pentru trilogia Batman Arkham) a fost concepută pentru a fi abordată fie multiplayer co-op cu până la patru jucători, fie single player, utilizatorul având posibilitatea de a comuta între cei patru eroi jucabili după cum dorește.
Gameplay-ul din Suicide Squad va permite alegerea între cei patru răufăcători recrutați de Amanda Waller în Task Force X: Harley Quinn (Dr. Harleen Quinzel), Deadshot (Floyd Lawton), Captain Boomerang (Digger Harkness) și King Shark (Nanaue), fiecare cu propriile abilități și seturi de mișcări speciale.
Suicide Squad: Kill the Justice League va fi lansat pe 26 mai 2023, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.
Sursa: Suicide Squad YouTube