Uniunea Europeană a organizat o petrecere în metavers prin care dorea să trezească interesul tinerilor pentru noul mediu virtual și să le arate acestora ce inițiative are la nivel global.
Vizitatorilor li s-a promis „distracție cu muzică”, iar organizatorii au cheltuit 390.000 de euro pentru eveniment. Gala a fost un eșec de proporții, deoarece doar șase persoane au trecut pe la eveniment. Printre aceștia s-a numărat Vince Chadwick, jurnalist de la Devex. Potrivit lui, petrecerea a fost un „eșec imediat”.
Chadwick a publicat și un clip video de la petrecerea la care doar câteva avatare pot fi văzute dansând pe o scenă din apropierea unei plaje tropicale.
I’m here at the “gala” concert in the EU foreign aid dept’s €387k metaverse (designed to attract non politically engaged 18-35 year olds — see story below). After initial bemused chats with the roughly five other humans who showed up, I am alone. https://t.co/ChIHeXasQP pic.twitter.com/kZWIVlKmhL
— Vince Chadwick (@vchadw) November 29, 2022
UE vrea să investească serios în metavers, ca parte a inițiativei sale de a finanța proiecte în valoare de 300 de miliarde de dolari în statele aflate în curs de dezvoltare. La evenimentul din metavers, tinerii ar fi urmat să afle mai multe detalii despre Global Gateway Initiative. Un trailer pentru petrecere a fost publicat pe rețelele de socializare încă din octombrie.
Citește și: Horizon Worlds, „Robloxul”lui Zuckerberg, e pustiu și nu pare să aibă viitor
Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, executivul UE, prin acest eveniment UE dorea să informeze tinerii despre rolul pe care îl joacă Uniunea la nivel mondial. Global Gateway Initiative este un proiect care contracarează inițiativa Belt and Road a Chinei.
Petrecerea a fost criticată dur pe rețelele de socializare, chiar înainte de a avea loc. „Există o secetă masivă în Estul Africii, UNHCR nu are fonduri pentru refugiații din tabere etc. și pe asta ați decis să cheltuiți banii?”, a scris cercetătoarea Birgit Habermann pe Twitter.
Seriously? There is a massive drought in East Africa, UNHCR doesn’t have enough funds for food for refugees in camps, etc etc and THIS is what you choose to spend money on?
— Birgit Habermann (@BirgitHabermann) October 26, 2022
Faptul că metaversul nu este popular știm deja. Capitalizarea Facebook a scăzut substanțial după ce Mark Zuckerberg a decis să investească masiv în acest domeniu.