Cum arată update-ul next-gen pentru The Witcher III și ce noutăți va aduce

Autor: Cosmin Aionita | 24.11.2022
Cum arată update-ul next-gen pentru The Witcher III și ce noutăți va aduce
Foto: CD Projekt

CD Projekt RED a susținut un întreg live stream dedicat viitorului update next-gen al jocului The Witcher III: Wild Hunt, ce urmează să fie disponibil din 14 decembrie 2022 pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, dar și pentru PC.

Astfel, în clipul de mai jos, producătorii discută despre îmbunătățirile pe care le va aduce acest update next-gen al jocului, precum iluminare globală și ambient occlusion redate cu ajutorul tehnicilor de Ray Tracing, suport pentru FSR (pe console și PC) și DLSS (PC), un nou preset Ultra+ pentru PC, Photo Mode integrat, o nouă cameră over the shoulder, două moduri de redare pe console (Quality, cu Ray Tracing, la 30fps) și Performance (60fps, rezoluție dinamică), suport pentru feedback-ul haptic caracteristic controllerelor DualSense pe PS5, quest-uri și echipamente noi inspirate din serialul The Witcher de pe Netflix, precum și posibilitatea de a transfera salvările între platforme.

Update next-gen pentru The Witcher III va fi disponibil în mod gratuit pentru toți posesorii oricărei versiuni a jocului The Witcher III de pe PlayStation 4, Xbox One și PC. Cei care nu dețin încă jocul vor putea apela și la pachetul The Witcher III: Wild Hunt – Complete Edition, în format digital pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC, ce va include toate DLC-urile gratuite lansate până acum, precum și cele două expansion pack-uri: Heart of Stone și Blood and Wine.

Vor exista și versiuni fizice ale pachetului next-gen The Witcher III: Wild Hunt – Complete Edition, data la care acestea vor fi disponibile urmând să fie anunțată mai târziu.

Sursa: The Witcher YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News