După numeroase amânări și schimbarea studioului producător, CD Projekt RED în sfârșit a dezvăluit data de lansare a update-ului next-gen pentru The Witcher III: acesta va fi disponibil începând cu 14 decembrie 2022.
Sunt promise numeroase îmbunătățiri de ordin vizual si tehnic, precum și optimizări pentru noile platforme. Dintre acestea, merită enumerate suportul pentru Ray Tracing, timpii de încărcare mult mai scurți pe console, precum și numeroase mod-uri integrate în experiența principală de joc. Nu va lipsi nici conținutul nou inspirat de serialul The Witcher realizat de Netflix.
Pachetul next-gen The Witcher III: Wild Hunt – Complete Edition va fi disponibil, în format digital, pe PlayStation 5, Xbox Series X|S si PC, și va include toate DLC-urile gratuite lansate până acum, precum și cele două expansion pack-uri: Heart of Stone și Blood and Wine.
Mai mult, un update next-gen gratuit va fi oferit tuturor posesorilor oricărei versiuni a jocului The Witcher III de pe PlayStation 4, Xbox One și PC. De asemenea, vor exista și versiuni fizice ale pachetului next-gen The Witcher III: Wild Hunt – Complete Edition, data la care acestea vor fi disponibile urmând să fie anunțată mai târziu.
Pe lângă update-urile next-gen, versiunile pentru PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch ale jocului The Witcher III: Wild Hunt vor primi un update pentru aceste platforme, ce va include numeroase îmbunătățiri și elemente noi, precum conținutul inspirat din serialul The Witcher de pe Netflix de care aminteam mai devreme. Mai multe detalii despre această actualizare pentru edițiile deja disponibile ale jocului vor fi anunțate în curând.
The Witcher III este disponibil acum pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC. Versiunile native pentru consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S, alături de update-urile next-gen pentru edițiile deja disponibile, vor fi lansate pe 14 decembrie 2022.
Sursa: CD Projekt