XIII Review: remaster al unui remake

Jocul de față a avut un parcurs cel puțin ciudat: pornit drept un remake al clasicului first person shooter omonim produs de Ubisoft în 2003, XIII a fost lansat de publisher-ul Microids, sub “bagheta” studioului Play Magic, în 2020. Remake-ul nu s-a ridicat însă la nivelul originalului, comunitatea plângându-se de numeroase aspecte ale acestei noi versiuni, precum stilul artistic “deteriorat”, AI-ul deplorabil și multe elemente de gameplay slab implementate și executate.

Reacțiile au fost într-atât de puternice încât publisher-ul a decis să-și ceară scuze în fața fanilor și să apeleze la un alt studio – Tower Five – pentru a încerca să salveze jocul, în măsura în care acesta mai putea fi salvat. Așa s-a ajuns ca, în toamna acestui an, să fie lansat un update major pentru edițiile deja existente ale jocului, precum și versiuni noi pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și Nintendo Switch, care să aducă remake-ul XIII la nivelul vizat inițial. Remasterizarea unui remake, dacă-mi este permis acest joc de cuvinte: o situație care, din păcate, caracterizează superficialitatea unei industrii tot mai interesate de câștiguri rapide în detrimentul calității produselor lansate.

Totuși, având în vedere că XIII este unul dintre puținele jocuri din perioada de aur a celor de la Ubisoft care mi-a scăpat (în intervalul 2002 – 2004, Ubisoft a lansat veritabile capodopere precum Splinter Cell, Prince of Persia: The Sands of Time sau Beyond Good and Evil), am zis că merită să-mi îmbogățesc cultura de gamer și, în același timp, să observ în ce măsura Tower Five a reușit să redreseze acest proiect.

Iar, dacă ar fi să sumarizez experiența oferită de versiunea actuală a lui XIII, aș putea spune că jocul se aseamănă destul de mult cu campaniile single player pe care le oferă titlurile din seria Call of Duty. Cu două particularități care trebuie scoase în evidență: XIII pune un accent destul de important și pe componenta stealth, iar prezentarea grafică are la bază stilul artistic “cel shaded”, din fericire readus la viață de Tower Five în acest remake retușat.

Atât genul acesta de prezentare vizuală, cât și povestea în sine amintesc de benzile desenate pe care s-a bazat jocul original, fără a fi însă cine știe ce revelație în domeniu. Avem suficientă intrigă încât schimburile de focuri sau misiunile de infiltrare în care este implicat personajul central să fie justificate, nelipsind tentativele de asasinat, conspirațiile sau grupările secrete. Cu alte cuvinte, XIII primește o notă de trecere la acest capitol, mai ales în condițiile în care multe dintre elementele legate de poveste (precum vocile, uneori stângace, sau secvențele cinematice) sunt preluate direct din ediția veche realizată de Ubisoft.

Problemele reale apar însă în ceea privește anumite aspecte legate de țintire și shooting-ul propriu-zis, producătorii lăsând impresia că nu stăpânesc genul pe care încearcă să-l abordeze. Am avut la dispoziție, pentru acest test, ediția pentru PlayStation 5 a jocului și, imediat ce am pornit-o, am fost deranjat de senzitivitatea “greșită” a stick-urilor analogice, cu mișcări prea greoaie și inexacte. Chiar și după ce am crescut sensibilitatea stick-urilor, tot nemulțumit am rămas până la sfârșit din cauza deadzone-ului deranjant. În traducere, ochirea inamicilor este mult mai anevoioasă, mai ales dacă te-ai obișnuit cu controlul precis din alte shootere precum Call of Duty sau Destiny.

Și astfel, porțiunea de shooting din XIII și-a pierdut foarte mult din farmec. Nici comportamentul inamicilor nu ajută foarte mult, AI-ul fiind foarte rudimentar, mulțumindu-se să abordeze mai mereu aceleași trasee de deplasare predefinite (îi poți împușca pe toți într-un cadru de ușă, drept consecință), alterate, în anumite situații, de salturi în stânga sau dreapta pentru a se feri. Iar situațiile stealth nu sunt mai fericite, predictibilitatea oponenților permițându-ți să omori tot în loc să te ferești, atât timp cât niciun inamic nu ajunge în proximitatea unei alarme.

Chiar dacă nu este un joc foarte lung, XIII este totuși bogat în niveluri și locații pe care le vizitezi, pornind de la o bancă, trecând printr-o cabană ascunsă în munții înzăpeziți, printr-un submarin și ajungând până în măruntaiele depozitelor de arme nucleare ale americanilor. Design-ul acestor niveluri, uneori simplist iar alteori surprinzător de bine pus la punct, trădează epoca în care și-a făcut apariția originalul, în care se făcea traniziția de la structura complexă a hărților din shooterele anilor ’90 către “coridoarele” de tip Call of Duty.

Nivelurile nu foarte întinse, dar și stilul grafic abordat nu taxează foarte mult consola, ediția de PlayStation 5 rulând bine, cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă. Există și multiplayer local, precum și online, însă varietatea nu foarte mare a modurilor de joc și shooting-ul stângaci nu-l recomandă deloc.

Din păcate, XIII șchiopătează foarte mult în ceea ce privește mecanicile de shooting, poate cel mai important aspect al unui “shooter”. În rest, să zicem că porțiunea grafică a fost ajustată mulțumitor, iar campania, concepută acum aproape două decenii, oferă suficientă variațiune și în ziua de astăzi. În niciun caz însă la prețul complet, ci, poate, la o reducere foarte, foarte generoasă.