Electronic Arts a publicat un nou trailer pentru Need for Speed Unbound, mult mai bogat în secvențe de gameplay din viitorul joc al seriei NFS: în clipul de mai jos putem admira elemente precum urmăririle cu poliția, calendarul competițional sau posibilitatea de a participa la curse pe bani împotriva rivalilor.
NFS Unbound a fost dezvoltat de studioul Criterion cu ajutorul motorului grafic Frostbite, utilizat de publisher și pentru seriile FIFA sau Battlefield. Jocul va beneficia de un stil artistic cu înclinații anime, iar acțiunea va avea loc în Lake Shore City, o variantă fictivă a orașului Chicago. Conform producătorilor, efectele speciale ce aduc aminte de “desene animate” vor putea fi dezactivate, dacă jucătorii își doresc un look mai realist.
Unbound va scoate din nou în evidență cultura curselor underground, cu întreceri atât împotriva cronometrului și a celorlalți piloți, cât și împotriva nelipsitelor forțe de ordine. Jucătorii își vor putea realiza propria colecție de mașini, cele mai realiste din istoria seriei NFS, pe care le vor putea personaliza în detaliu grație opțiunilor avansate de customizare.
Pe coloana sonoră a jocului vom regăsi artiști hip-hop precum A$AP Rocky sau AWGE, alături de muzică originală, special compusa pentru acest joc de producătorul francez Brodinsky.
Need for Speed Unbound va fi lansat pe 2 decembrie 2022, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.
Sursa: Need for Speed YouTube