John Carpenter, cunoscut mai ales pentru filmele de groază regizate, ar vrea să pună pe marile ecrane unul dintre jocurile lui video preferate.
Într-un interviu acordat A.V. Club, Carpenter a vorbit despre pasiunea lui pentru gaming după ce jurnalistul a menționat că jocul The Last of Us va fi transformat într-un serial. Regizorul a spus că este interesat să facă un film după Dead Space.
„Singurul la care mă pot gândi este, așa cum am mai menționat în trecut, Dead Space. Ar fi un film extraordinar. Aș putea face asta. Ei bine, toate (n.e.: jocurile din serie) au fost foarte bune”, a spus el.
Citește și: VIDEO: demonstrație de gameplay din remake-ul Dead Space. Diferențe enorme față de ediția originală
Cu această ocazie, Carpenter a vorbit mai mult despre viața lui de gamer. Regizorul a spus că nu îi plac jocurile în care diverse lucruri sar, de nicăieri, asupra personajului și îl amenință. „Nu îmi amenința personajul. Vreau să trăiesc”, a exclamat el. Apoi, maestrul a adăugat că apreciază jocurile care nu te penalizează pentru faptul că mori. El a dat ca exemplu Fallout.
Carpenter a recunoscut că recent a petrecut multe ore în jocuri video și că a dezvoltat o obsesie puternică pentru Fallout 76, un joc care a fost criticat de multe publicații din cauza stării în care a fost lansat. „Am devenit obsedat de acest joc Fallout 76. Am fost prins un timp îndelungat de el. Știi, eu știu că a avut multe bug-uri, dar mi s-a părut grozav. E chiar distractiv de jucat”, a explicat regizorul.
John Carpenter are în CV, ca regizor, filme horror devenite clasice, precum Halloween (1978), The Fog (1980) sau The Thing (1982).