Nu trebuie să ai un spirit prea mare de observație, atunci când mergi pe un aeroport, pentru a observa că cele mai multe avioane de pasageri sunt vopsite în cea mai mare parte în alb. Așa sunt și aeronavele care apar în jocuri video precum Microsoft Flight Simulator (2020) sau X-Plane 11. Motivele sunt mai multe și unele mai complicate decât ne-am putea imagina.
Albul este preferat în primul rând deoarece reflectă razele soarelui și radiațiile. Astfel, aeronava nu se încălzește la interior la fel de mult ca o alta vopsită în altă culoare și se reduc costurile cu răcirea cabinei. Vopseaua albă acționează ca un fel de „loțiune de protecție solară”, după cum spune un expert în aviație. Mai mult, această culoare se păstrează în timp.
Un al doilea motiv pentru care este preferată culoarea albă este necesitatea de a proteja materialele compozite folosite în construcția avioanelor moderne. De exemplu, botul conic este realizat din plastic transparent, deoarece adăpostește radarul.
Suprafețele de control sunt construite și ele din materiale compozite. Acestea sunt vopsite în alb sau gri deschis pentru a fi protejate de soare, care le poate afecta în timp proprietățile.
Totuși, asta nu înseamnă că avioanele vopsite în alte culori sunt periculoase. Doar că acestea necesită costuri mai mari de întreținere: e nevoie de mai multă energie pentru a răci cabina, iar vopseaua se degradează mai repede în bătaia directă a soarelui. Iar costuri de întreținere mai mari înseamnă, de obicei, bilete mai scumpe pentru pasagerii care zboară cu aeronavele respective.
Au fost și companii, precum American Airlines, care nu și-au vopsit deloc avioanele timp de zeci de ani. Totuși, din când în când avioanele trebuiau lustruite, deoarece aluminiul tinde să devină mat, iar costurile unei astfel de proceduri nu erau mici.
Foto: Pixabay