Colegii de la IGN au prezentat, în premieră, un clip video cu primul sfert de oră de gameplay din jocul Gotham Knights, titlul de acțiune pregătit de studioul WB Games Montréal în colaborare cu DC Comics. În mod evident, cei care se feresc de spoilere în privința poveștii acestui joc, ar trebui să nu urmărească secvențele de mai jos.
Gotham Knights este un nou titlu plasat în universul DC, povestea urmând să aibă loc după moartea lui Bruce Wayne / Batman, sarcina de a apăra orașul Gotham căzând acum pe umerii discipolilor acestuia: Batgirl (Barbara Gordon), Nightwing (Dick Grayson), Red Hood (Jason Todd) și Robin (Tim Drake). Toate cele patru personaje vor fi jucabile, fiecare cu propriile abilități speciale. De altfel, întreaga experiență din Gotham Knights va putea fi abordată fie single player, fie în mod co-op online, pentru doi jucători.
Jocul va beneficia de o poveste originală în cadrul universului DC, cu un Gotham City deschis, împărțit în cinci regiuni diferite, complet explorabile. De-a lungul aventurii lor, cei patru eroi vor dezvălui misterele din spatele orașului și vor înfrunta unii dintre cei mai periculoși răufăcători din istoria Gotham-ului, precum Mr. Freeze sau temutul grup Court of Owls.
Pentru a acoperi cât mai mult teren într-un timp cât mai scurt, eroii vor avea la dispoziție mai multe gadget-uri, precum și nelipsitul Batcycle, motocicleta special concepută pentru Cavalerul Întunecat. De asemenea, eroii vor putea fi personalizați cu skin-uri si echipamente deblocabile prin gameplay, producătorii promițând ca nu vor utiliza microtranzacții.
Gotham Knights este așteptat pe 25 octombrie 2022, în versiuni pentru consolele PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (prin Steam și Epic Games Store).
Sursa: IGN