Sniper Elite 5 Review: decent, dar se putea mai bine

Deși conștient de existența sa, seria Sniper Elite nu a reușit să-mi atragă atenția cu adevărat. Ce-i drept, am apucat să încerc câteva dintre titlurile realizate de studioul Rebellion, fie în cadrul unor teste dedicate anumitor modele de console, fie când a debutat Google Stadia în România. Niciodată n-am petrecut însă foarte mult timp cu un asemenea joc. Până acum. Până la Sniper Elite 5.

Dacă ar fi să mă raportez la alte jocuri similare, as putea spune că Sniper Elite 5 este oarecum asemănător cu titlurile Sniper Ghost Warrior. Însă, în timp ce acestea se concentrează pe o simulare cât de cât realistă a conflictelor militare de actualitate, creația celor de la Rebellion se “refugiază”, pentru a câta oară, în tranșeele celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, formula propusă de studioul britanic este ceva mai accesibilă și îngăduitoare, permițându-le și celor mai puțin pricepuți în ale puștilor cu lunetă să se distreze.

Nu neapărat însă cu povestea: Sniper Elite 5 este cât se poate de generic din acest punct de vedere, jucătorul fiind însărcinat cu eliminarea anumitor forțe naziste din Franța celui de-al Doilea Război Mondial, pregătind astfel “terenul” pentru contraofensiva aliaților. Faci cunoștință și cu mebri ai Rezistenței franceze, însă și aceștia, cât și protagonistul, au personalitățile unor butoaie de lemn putrezite. Nu ajută nici vocea și interpretarea ridicole ale eroului principal: în mod clar nu veți juca Sniper Elite 5 pentru latura sa narativă.

Jocul te prinde, în schimb, cu nivelurile sale imense, concepute în stilul unor mini open-world-uri, în care poți aborda obiectivele în ce ordine dorești, din ce direcție crezi de cuviință, existând, în unele instanțe, multiple moduri de a-ți atinge scopul. Pe lângă misiunea principală, aceste hărți sunt împânzite și de obiective secundare (ce-i drept, pot deveni cam repetitive după un timp), dar și de ținte naziste de rang înalt, pe care lunetistul nostru este încurajat să le elimine.

Astfel, în funcție de tipul de abordare pe care o preferi, poți fie să treci mai rapid prin lista de obiective principale, iar întreaga campanie poate fi finalizată cam în zece ore, fie să iei lucrurile „la puricat”, caz în care poți petrece ore întregi în fiecare nivel al jocului. Personal, cred că a doua variantă este mai interesantă.

Poți descoperi astfel anumite elemente presărate de producători prin niveluri, poți câștiga mai multă experiență, debloca skill-uri noi și descoperi workbench-uri. Acestea din urma îți permit personalizarea arsenalului din dotare și optimizarea armelor pentru stilul în care dorești să abordezi confruntările.

Roluri importante în gameplay sunt jucate și de modul în care personajul principal se mișcă și navighează terenul, dar și de AI-ul inamicilor. Astfel, schema de control este funcțională, animațiile protagonistului cât de cât decente, intră și iese singur din cover când este cazul, ba chiar a învățat să escaladeze anumite suprafețe. Nu vă închipuiți însă că se ajunge la gradul de libertate sau finisare dintr-un joc cu pretenții precum Metal Gear Solid 5 sau Splinter Cell: Blacklist. Însă AI-ul din joc, chiar dacă mecanic și previzibil, face experiența din Sniper Elite 5 interesantă: ghidându-te după pozițiile aproximative ale inamicilor de pe minimap și după starea acestora de alertă, îți poti croi culoare către obiectivele de interes.

Bineînțeles, deloc întâmplător având în vedere titlul seriei, principala metodă de a elimina oponenții rămâne ochirea acestora cu sniper rifle-ul din dotare. Manevra este, de cele mai multe ori, acompaniată și de secvențe explicite în care poți admira cum glonțul străpunge craniul sau organele interne ale inamicilor doborâți.

De altfel, cam acesta este apogeul jocului, din punct de vedere vizual. În rest, decorurile sunt mai degrabă funcționale decât artistice, iar personajele… demne de epoca PS3. Ce-i drept, pe PC-ul de test (AMD Ryzen 9 5900X, 32GB RAM, GeForce RTX 3080), nu am avut probleme în a rula Sniper Elite 5 cu toate detaliile la maximum, în rezoluție 4K cu HDR, framerate-ul menținându-se tot timpul peste 60fps.

În ceea ce privește componenta multiplayer din Sniper Elite 5, merită amintite două dintre modurile de joc online. Primul este posibilitatea de a aborda campania în co-op, o variantă chiar recomandată având în vedere dimensiunile apreciabile ale hărților și povestea cvasi-inexistentă. De asemenea, grație opțiunii Axis Invasion, poți „invada” sesiunea de joc a unui alt utilizator sub forma unui lunetist nazist, asemănător cu ceea ce întâlneam în Deathloop. Pentru a-și ascunde urmele cât mai bine, invadatorul poate da ordine soldaților naziști controlați de AI, iar cel invadat poate apela la niște telefoane capabile să dezvăluie ultima poziție cunoscută a sniper-ului rival.

Sniper Elite 5 nu este neapărat un titlu ultra-spectaculos, împins în fața de cine știe ce buget de producție fabulos. Este, precum Sniper Ghost Warrior Contracts 2, ceea ce am putea numi un titlu de nișă, dedicat unei anumite categorii de public, un joc ce se concentrează pe anumite aspecte și își asumă alte lipsuri evidente. Merită încercat la un preț redus sau în cadrul unui serviciu de tipul Game Pass.