Valve a anunțat, prin intermediul contului de Twitter al jocului Dota 2, care va fi următoarea destinație a turneului The International. Este vorba despre cel mai mare astfel de eveniment dedicat popularului joc de la Valve, ediția 2022 urmând să aibă loc în Singapore, în luna octombrie a acestui an.
Singapore.
October 2022.
The Aegis of Champions awaits. pic.twitter.com/938wBjqrGE— DOTA 2 (@DOTA2) May 22, 2022
Edițiile trecute ale competiției The International s-au desfășurat în Statele Unite ale Americii, Canada, China, Germania și, în 2021, în România.
Evenimentul din 2021 trebuia să aibă loc în Suedia, însă a fost mutat de Valve la București din cauza faptului că țara nordica aleasă inițial pentru a găzdui această competiție votase împotriva clasificării eSporturilor drept sporturi oficiale. Astfel, The International 2021 s-a desfășurat pe Arena Națională din București, în intervalul 7 – 17 octombrie 2021.
Deși organizatorii puseseră la dispoziția publicului bilete pentru acest eveniment, situația epidemiologică din țara noastră în acea perioadă i-a determinat să reevalueze decizia inițială. Astfel, s-a optat pentru ca The International 2021 să se desfășoare fără public în tribunele Arenei Naționale.
Chiar și în lipsa spectatorilor, ediția 2021 a turneului The International a avut premii substanțiale, în valoare totală de peste 40 de milioane de dolari. Având în vedere popularitatea curentului eSports pe continentul asiatic, ne așteptăm ca Valve să suplimenteze acest fond de premiere pentru competiția ce va avea loc în Singapore.
Sursa: Dota 2 Twitter