John Romero, părintele jocurilor Doom și Quake, își va publica memoriile.
În cartea de 288 de pagini, care se va numi „Doom Guy: Life in First Person”, celebrul programator și designer își va povesti întreaga viață, de la momentele de început de carieră când trimitea programe realizate pentru computerul Apple II revistelor de tehnologie și până la activitățile de astăzi, derulate prin compania lui Romero Games Ltd.
John Romero a avut o copilărie dificilă, marcată de violență și abuzuri, iar acea perioadă grea din viața lui l-a determinat să caute evadarea în lumi virtuale. Potrivit descrierii cărții, care este disponibilă pe platforma Amazon, bunicul lui Romero era rasist și nu a fost de acord cu relația inter-rasială a părinților creatorului jocului Quake.
Totodată, aflăm că bunica lui Romero a avut un bordel în Mexic și că tatăl lui era alcoolic. Unele personaje din familia lui au influențat jocurile pe care dezvoltatorul le-a creat. De exemplu, un șef mafiot din jocul Empire of Sin e inspirat de bunica lui Romero, Elvira Duarte.
Nu multă lume știe că celebrul creator de jocuri, acum în vârstă de 54 de ani, a fost căsătorit cu o româncă, Raluca Alexandra Pleșca, în perioada 2004 – 2011.
Pe lângă faimoasele titluri Quake și Doom, Romero a mai lucrat la jocuri populare precum Wolfenstein 3D, seria Commander Keen sau Daikatana.
Romero, în vârstă de 53 de ani, este considerat părintele jocurilor de tip first person shooter (FPS) și este un personaj activ în industria esports. El este inventatorul termenului „deathmatch” din jocurile multiplayer.
Cartea de memorii, editată de Abrams Press, poate fi pre-comandată pe Amazon și va apărea pe piață pe 10 ianuarie 2013. În format Kindle, cartea costă 10,49 dolari. În format fizic prețul, la pre-comandă, este de 27 de dolari.