Ubisoft a confirmat lansarea a trei titluri foarte așteptate în cursul anului fiscal 2022-2023. Astfel, până la finalul lunii martie 2023, ar trebui să fie disponibile pe piață jocurile Avatar: Frontiers of Pandora, Mario + Rabbids: Sparks of Hope și Skull & Bones.
Avatar: Frontiers of Pandora este realizat de Massive Entertainment folosind cea mai recentă versiune a motorului grafic Snowdrop Engine (utilizat și pentru titlurile din seria Tom Clancy’s The Division), fiind conceput în exclusivitate pentru noua generație de console și PC. Vom avea parte de un titlu open world, ce-și va propune să reproducă lumea misterioasă de pe planeta Pandora. Cel mai probabil, Frontiers of Pandora va fi lansat în preajma celui de-al doilea film din seria Avatar, așteptat în luna decembrie a acestui an.
Inspirat din componenta de combat naval din jocurile Assassin’s Creed, Skull & Bones va pune jucătorul în pielea unui căpitan de pirați, ce își va recruta echipajul și va porni să-și împartă propria lege prin apele Oceanului Indian, considerat perfect de producători datorită multiplelor culturi și civilizații la care permite acces. Pirateria va putea fi practicata fie solo, fie în colaborare cu alți jucători, anumite misiuni fiind gândite special pentru a fi abordate în cooperativ.
Mario + Rabbids: Sparks of Hope, în schimb, este mult-așteptata continuare a hitului de pe Nintendo Switch Mario + Rabbids: Kingdom Battle, colaborarea de succes dintre Ubisoft și Nintendo.
În urma recentelor achiziții ale altor publisheri sau studiouri, Yves Guillemot, CEO-ul companiei, s-a adresat investitorilor, asigurându-i că Ubisoft are la dispoziție toate mijloacele pentru a-și păstra independența:
Au fost multe discuții în jurul conceptului de consolidare în cadrul industriei și despre Ubisoft în special. Poziția noastră este clară și bine-cunoscută: după cum am mai spus-o în luna februarie a anului trecut, dispunem de tot ce este necesar pentru a rămâne independenți. Avem talentul, dimensiunea, posibilitățile financiare și un portofoliu extins de proprietăți intelectuale pentru a genera încasări masive în următorii ani.