Nintendo Co., unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială de gaming, a anunțat divizarea valorii acțiunilor începând cu 10 octombrie, anul curent. Astfel, pentru fiecare titlu deținut acționarii vor primi 10 acțiuni la creatorul celebrelor francize Mario, Pokemon și Zelda.
Numită în engleză „stock split”, operațiunea reprezintă o creștere a numărului de acțiuni ale unei companii care pot fi tranzacționate astfel încât capitalul deținut de fiecare acționar să rămână neschimbat. O altă mare companie care a trecut printr-o operațiune similară este Apple, în 2020. Google va face același lucru în această vară.
Compania dorește să facă titlurile mai accesibile pentru investitorii de retail. În ultima vreme, mai ales pe fondul pandemiei, numărul acestora a crescut substanțial. Pe unele platforme de tranzacționare, precum Revolut, utilizatorii pot cumpăra și fracții de acțiune, așa că prețul mare nu era un impediment. Mulți brokeri mari și populari nu permit, însă, acest lucru.
Capitalizarea unei companii (valoarea de piață) nu este, de obicei, afectată semnificativ de o astfel de operațiune. În ceea ce îi privește pe investitorii mari, pentru ei schimbarea este chiar pur cosmetică, deoarece își permit să achiziționeze acțiuni și la valoarea actuală.
Divizarea valorii acțiunilor a fost anunțată după ce Nintendo a transmis că va vinde mai puține dispozitive Switch decât anticipase inițial. Aceasta este cea mai populară consolă video din lume în acest moment. Compania va livra 21 de milioane de unități, față de așteptările de 21,7 milioane ale analiștilor. Livrările sunt îngreunate de criza mondială a semiconductorilor, care a afectat mai multe industrii, inclusiv auto.
Mai mult, Nintendo a anunțat că se așteaptă la vânzări anuale mai mici cu 9% decât cele estimate de analiști pentru 2022.
Compania, care și-a început activitatea în secolul 19 ca producător de cărți de joc, este listată pe bursa din Tokyo. La momentul redactării articolului o acțiune valora 56.360 de yeni (aproximativ 433 de dolari).
Sursa: Bloomberg