Elden Ring Review: Zelda pentru adulți

Rareori se întâmplă în industria de gaming ca un singur joc să acapareze complet atenția tuturor pentru o perioadă atât de lungă. De obicei, un titlu este în lumina reflectoarelor pentru una, două, poate trei săptămâni, după care majoritatea celor interesați îl termină și trec la următorul titlu. Elden Ring, lansat aproape de două luni la momentul redactării acestui articol, continuă să rămână în centrul atenției și pare să fie unul dintre favoriții din 2022 pentru titlul de „jocul anului”. Astfel, acesta este un review pentru cei care sunt încă nehotărâți sau chiar neinteresați de joc, fiind în special descurajați de nivelul ridicat al dificultății jocului.

„Big Souls”

Cel mai simplu mod de a descrie Elden Ring este „Big Souls”, adică adaptarea conceputului de action-RPG liniar, pe care l-am întâlnit mai întâi în jocurile din seria „Souls”, la un mediu de joc open world. La bază, asta primim cu Elden Ring: gameplay foarte similar, dar nu tocmai identic, într-un mediu de joc complet deschis, care îți permite să mergi oriunde dorești încă din primul moment. Desigur, faptul că POȚI merge oriunde în Lands Between (tărâmul fantasy unde are loc acțiunea jocului), nu înseamnă că este o idee bună să o și faci.

Cumva, Elden Ring mi-a adus aminte de The Legend of Zelda: Breath of The Wild, care oferea același grad de libertate în urmă cu cinci ani, iar de aceea am ales și titlul de mai sus. Alte asemănări între jocuri ar fi povestea spusă într-un mod în care trebuie să o descoperi mai degrabă pe cont propriu, iar faptul că ambele includ mici dungeon-uri secundare, unde poți găsi echipament sau upgrade-uri permanente, și dungeon-uri „legacy” unde te lupți cu boșii principali, sugerează o structură similară. Mai mult, în ambele poți termina jocul chiar și fără să parcurgi o mare parte din conținutul disponibil.

Nu sunt un fan hardcore al jocurilor From Software. Există titluri din această „serie” pe care nu le-am jucat deloc, precum Dark Souls 2, și am început Dark Souls 1 de mai multe ori, dar niciodată nu m-am ținut de el până la final. Cea mai recentă tentativă a fost pe Nintendo Switch, unde mai degrabă m-a bătut controlul și ecranul mic, decât jocul în sine. Deși am terminat câteva titluri anterior (Demon’s Souls, Dark Souls 3, Bloodborne și Sekiro), nu pot spune că am înțeles mare lucru din poveste la momentul respectiv, fără să mă documentez de pe Internet.

Uimitor, după ce am terminat Elden Ring chiar am înțeles o mare parte din poveste. Poate că asta se întâmplă și pentru că a fost implicat în proiect și George R.R. Martin, autorul seriei A Song of Fire and Ice (Game of Thrones), care a scris o mare parte din povestea de fundal și istoria din Elden Ring. În orice caz, este o bilă albă în favoarea lui Elden Ring, fiind mai „prietenos” chiar și din acest punct de vedere.

Diversitatea și libertatea de explorare sunt punctele forte ale lui Elden Ring

Unul dintre lucrurile cele mai criticate de către cei care se sperie atunci când aud de Elden Ring este faptul că jocul nu are o „direcție” și că te lasă să faci ce vrei, fără să te împingă efectiv către obiectivele principale. Acesta este însă un avantaj, întrucât dacă tot ce faci este să mergi pe „critical path” și să fugi întotdeauna către cel mai mare castel, vei avea o trezire bruscă la realitate și vei realiza că nu prea poți face față atât de ușor.

Margit The Fell, primul boss important din joc, este momentul în care mulți se lovesc de un zid aproape impenetrabil, dar soluția în Elden Ring nu este să te dai cu capul de el la infinit, ci să pleci în altă direcție, să mai explorezi, și să te întorci atunci când te simți mai bine pregătit, lucru care nu era disponibil anterior în celelalte jocuri Souls. Acum ai opțiunea fie să te mai lupți cu inamici mai slabi și să aduni destule rune pentru a adăuga câteva puncte în atributele principale, sau să cauți arme, armuri, sau vrăji mai bune, dar și să pleci în altă direcție și să te întorci după ce te simți mai confortabil.

Nu vei vedea niciodată markere de obiective, sau un quest log, dar, în fiecare zonă din joc, poți vedea aproape tot timpul obiectivul principal, de obicei un castel mare și impunător. Acestea sunt așa numitele „legacy dungeons”, unde te vei înfrunta cu cei mai puternici inamici din joc, iar, la finalul lor, cu unul dintre boșii principali. Fiecare zonă în parte are la rândul său catacombe sau mine care pot fi explorate, care, de obicei se termină tot cu o confruntare cu un boss, dar mai „mic”. Totuși, boșii din aceste zone secundare nu sunt tocmai unici. Ajungi la un moment dat să te lupți cu anumite tipuri de boși de câteva ori bune, iar variația vine din elementele pe care le folosesc, sau numărul lor într-o singură bătălie. De la un punct, Elden Ring pare că începe să aplice o singură formulă pentru fiecare zonă în parte, dar chiar și așa jocul poate fi catalogat oricum doriți, însă nu repetitiv.

Asta pentru că poți petrece zeci, poate sute de ore în Lands Between și există șansa să nu fi văzut tot ce are acest tărâm de oferit, atât când vine vorba despre peisaje, cât și despre tipuri de inamici, arme, noi vrăji sau vreo mecanică obscură pe care o descoperi din greșeală. Fiecare loc din Elden Ring pare să fie cumva „artizanal”, un designer atingând personal fiecare element care populează imensa hartă a jocului. Deși este un titlu open world, ale cărui reguli ies la iveală pe parcurs, la fel ca în cazul oricărui alt joc de acest gen, nu simți că există elemente generate de un algoritm, sau alese dintr-un tabel pentru a crește artificial numărul de activități disponibile.

Totul este plasat organic în lumea jocului, iar în ciuda efortului de a realiza totul „manual”, sunt șanse mari ca mulți dintre jucători să nici nu descopere unele dintre aceste zone, obiecte de echipament sau chiar quest-uri întregi. Iar asta este probabil frumusețea lui Elden Ring și, în general a jocurilor de la From Software: fiecare jucător își creează propria poveste, pe care o poate împărtăși cu prietenii, iar fiecare poate să învețe lucruri noi de la ceilalți.

Jocul încurajează cooperarea și include multe mecanici ajutătoare pentru începători, dar și pentru veterani

De altfel, jocul este construit în așa fel încât să nu poți să descoperi totul pe cont propriu prea ușor și există destule părți ale poveștii și chiar mecanici de joc care sunt doar parțial explicate. Scopul este întotdeauna încurajarea colaborării dintre jucători. Pentru unii este cu siguranță mai satisfăcător să descopere totul fără „spoilere”, însă căutarea pe Google a unor soluții, sau alăturarea la unele comunități online de gameri pentru a cere ajutor este o strategie la fel de validă, la fel cum este și utilizarea informațiilor din mesajele presărate de alți jucători la tot pasul. Sigur, sunt și mulți „trolli” care îți sugerează să sari în cea mai apropiată groapă, dar astfel sunt marcate căi secrete, locurile unor resurse utile și chiar sfaturi pentru a putea lupta mai eficient folosind anumite tactici.

Spuneam că, din punctul de vedere al gameplay-ului, Elden Ring este „similar”, dar nu întocmai precum alte jocuri Souls din trecut. Asta pentru că „moștenește” în primul rând butonul de sărit din Sekiro, plus posibilitatea de a explora și lupta călare. Calul magic Torrent (bună strategie pentru a da peste cap algoritmii motoarelor de căutare) poate apărea și dispărea la o apăsare de buton, iar acesta este absolut esențial în parcurgerea jocului și chiar în anumite lupte cu boși. Atunci când te lupți cu unul dintre dragoni, de exemplu, este o idee bună să alternezi între cele două moduri de luptă (pe jos și pe cal), în timp ce calul poate fi singura soluție pentru a putea fugi la timp din calea anumitor atacuri. Controlul lui Torrent nu este însă tocmai perfect, dar este simplu și ușor de înțeles, iar atunci când nu ai nevoie de cal, acesta dispare complet.

Iar săritura și calul sunt de ajuns pentru a schimba fundamental stilul în care joci Elden Ring față de jocurile anterioare de la From Software. Asta pentru că săritura adaugă o nouă dimensiune în lupte, putând să te ferești de anumite atacuri cu ajutorul ei, dar introduce și cel mai util atac nou. Folosind săritura și atacul „heavy”, vei putea aplica în anumite momente-cheie mai mult damage decât dacă ai încărca atacul heavy timp de câteva secunde. Doar prezența acestei mișcări ar trebui să încurajeze jucătorii care se tem de dificultatea lui Elden Ring să încerce jocul, întrucât oferă o cale mai ușoară de a te lupta cu anumiți inamici.

De altfel, Elden Ring îți pune la dispoziție și alte câteva mecanici care să te ajute. Pe lângă co-op, care este foarte accesibil în acest joc, iar resursa „consumabilă” pentru accesarea multiplayer-ului se găsește la tot pasul, jocul îți permite și să chemi în ajutor diverse spirite, care pot varia de la inamici obișnuiți, până la o clonă a ta, sau chiar mini-boși cu care să împarți din atenția boss-ului principal. În general, am aplicat metoda: încearcă să te lupți singur cu un boss, apoi, dacă este prea greu, apelează la un spirit (în general Mimic); dacă nici asta nu funcționează, încearcă diverse combinații de elemente (fire, ice, bloodloss, etc.). Dacă nici așa nu reușeam să trec mai departe, fie mai „farmam” puțin pentru rune sau materiale de upgrade pentru arme, iar, în ultimă instanță, summon. Desigur, nu te oprește nimic să chemi ajutor din prima, iar dacă jocul își permite asta, este „fair game”. Totuși, dacă nu reziști nici măcar la o lovitură din partea boss-ului, este clar că nu ești în locul potrivit.

Sigur, Elden Ring nu este un joc „ușor”, dar cu puțin efort, puțin research și puțină determinare, îl poți duce la bun sfârșit, iar călătoria din Limgrave până pe „tronul” de Elden Lord merită din plin.

Elden Ring este un joc de referință pentru întreaga industrie, chiar dacă nu este „perfect”

Probabil că ai scroll-at deja până jos pentru a vedea nota de sub articol. Mulți nu vor fi de acord cu aceasta, dar ceea ce trebuie să înțeleagă este că „10” nu înseamnă că un joc este „perfect”. Elden Ring nu este nici pe departe aproape de perfecțiune, nici din punctul de vedere al gameplay-ului, nici la nivel tehnic și nici la nivel vizual sau audio. Dar un joc video este mai mult decât suma unor elemente notate individual pentru a atinge un „scor agregat”. Nu are cea mai impresionantă grafică din punctul de vedere al numărului de poligoane, sau al texturilor detaliate, dar sunt momente în care jocul arată ca un tablou în mișcare. Iar aceste momente nu sunt nici puține și nici similare între ele. Te poți opri aproape oriunde în The Lands Between pentru peisaje impresionante.

Iar din punct de vedere tehnic, cel puțin pe PC, From Software încă nu a rezolvat problemele de compilare a shaderilor, care duc la momente în care framerate-ul scade foarte mult atunci când apar noi elemente pe care nu le-ai mai întâlnit. De obicei, prima dată când apare un efect nou realizat de o vrajă, sau un inamic nou, vei simți cum jocul încetinește, chiar și pe hardware de top. Dar nici măcar asta nu mi-a afectat experiența de joc astfel încât să devină deranjant. Nici pe console treaba nu stă cu mult mai bine, framerate-ul atingând rareori 60 FPS în modul „performance”. Dar e ok, nici nu mă așteptam la performanță perfectă. Oricine a jucat Souls până acum știe că astfel de detalii nu sunt specialitate From Software.

Ei se pricep la crearea de lumi misterioase, vaste, pline de secrete, se pricep la design-uri impresionante pentru inamicii din joc, dar și pentru cei câțiva aliați. Se pricep în a te ține captiv în lumea jocului, chiar dacă atmosfera este de multe ori deprimantă și, desigur, se pricep la a livra dopamină de fiecare dată când treci peste obstacolele din jocurile lor. Iar Elden Ring excelează din plin la aceste capitole.

După mai bine de 80 de ore în Lands Between, am reușit să termin povestea, să rezolv majoritatea quest-urilor întâlnite și să văd „aproape” tot ce are jocul de oferit. Totuși, noi secrete ies la iveală în fiecare zi, de la boși pe care nu i-am găsit, la noi metode de a trece peste anumite obstacole. Asta a fost prima, însă nu ultima dată când parcurg Elden Ring, dar, probabil că voi lua o pauză mai lungă, măcar până la un expansion.

Și sunt lucruri pe care aș fi preferat ca From să le facă altfel. Mi-ar fi plăcut poate ca anumite lucruri să fie mai bine explicate sau ca anumite mecanici de joc, precum Spirit Ashes sau chiar calul Torrent, să nu fie „missable” în joc și să fie oferite jucătorilor poate ceva mai direct. Asta cu siguranță ar fi evitat alienarea anumitor jucători care nu sunt atât de obișnuiți cu explorarea din aceste titluri. Dar asta ar fi diluat probabil puțin din stilul acestor jocuri. Am auzit recent inclusiv plângeri referitoare la interfața grafică a meniurilor și sunt de acord că pot fi îmbunătățite. Dar From Software nu pare că încearcă să facă jocuri care să se muleze obligatoriu pe preferințele publicului larg sau care să urmeze tendințele din piață.

Compania japoneză pare mai degrabă că încearcă să îi convingă pe cât mai mulți dintre cei care, nu de mult, se speriau de aceste titluri să le încerce și chiar să ajungă să le îndrăgească. Elden Ring mi se pare că este punctul perfect pentru a începe călătoria în universul „Souls”, fiind de departe cel mai accesibil joc din serie de până acum.