Pokemon Legends Arceus Review: RPG-ul din universul clasic, așteptat de toată lumea

Abia trecuse o săptămână de când am curățat cam tot în Pokemon Brilliant Diamond și Shining Pearl, așa că așteptam cu sufletul la gură Legends: Arceus! De ce? Pentru că dădea impresia că va fi primul Pokemon care să creeze atmosfera distractivă dintr-un RPG de tip open world, așteptat de toți fanii seriei. Și exact asta este și senzația pe care o ai când joci, că ai de-a face cu unul dintre cele mai bune jocuri al seriei. Încă din vremea consolei GameCube, în perioada de boom a RPG-urilor pentru PC, era aproape imposibil să nu te gândești cum ar arăta un Pokemon în care să-ți alegi tu misiunile, să te plimbi pe unde vrei și să te lupți când vrei și mai ales cu cine dorești.

Dex-ul și Pokedex-ul

Jucătorii sunt trimiși în legendarul Sinnoh cu ajutorul puterii Pokemon Arceus, într-o lume în care oamenii nu prea au curajul să se apropie de ființele puțin cunoscute, adică pokemonii, pentru că mulți sunt instabili și foarte periculoși, atunci când sunt întâlniți în sălbăticie. Îți alegi un personaj, masculin sau feminin, primești primul Pokedex (manualul de studiu al pokemonilor) din istorie și depinde de tine cum îmblânzești aceste creaturi și le “convingi” să coexiste cu oamenii din micuțul sătuc.

De data asta, nu mai suntem în zona clasică, cu săli de fitness sau gimnastică, nu mai există nici Centrul Pokemon, dar nici Elite Four. Acum, ești nevoit să aduni toate materialele, să faci crafting ca-ntr-un RPG respectabil, să ai grijă la spațiul din invetar, dar mai ales să-i înveți pe pokemoni să evolueze și să se bată cu alți semeni.

Sincer, înainte de a mă apuca de joc, mă gândeam că iarăși urmează grinding, că voi fi nevoit să mă axez pe Pokedex, să stau iarăși o oră să trec prin tutoriale, dar se făcuseră deja trei ore și nu mă mai puteam opri. V-am spus, am visat la un Pokemon open-world încă de când am încercat Pokemon XD pe GameCube, am așteptat 20 de ani și am ajuns la un moment în care gameplay-ul și povestea excelează în lumea lui Pikachu și a brand-ului care își menține un fan-base fabulos.

Arceus produce această schimbare, îți dă un feeling de RPG fin, chiar dacă are atâtea aspecte similare cu vechile jocuri, mai ales dacă ați trecut și prin precedentele Brilliant Diamond și Shining Pearl.

Studii pe pokemoni

De data asta, fiecare specie are un mod diferit de a interacționa cu jucătorul. De exemplu, Starlys, acei pokemoni zburători, care inițial sunt niște păsări drăgălașe, se sperie foarte ușor la început, așa că acum trebuie să te furișezi prin iarbă pentru a le prinde sau ataca. În schimb, Bidufii, de exemplu, sunt mai nesimțiți: poți tu să faci mama stealth-ului, că nu le pasă.

Cu cât vedeți pe hartă pokemoni Alfa, cu ochii roșii și din ce în ce mai mari, dacă nu aveți cel puțin level 20, vă rog să nu vă aruncați, că e pierdere de timp și de vieți. Pokemonii Alfa pot fi prinși cu o strategie impecabilă, dați-le fructe, pe care le culegeți din copaci, folosiți-vă abilitățile super stealthy și doborâți-i. Când ajunge cu viața sub 30%, aruncați un poke ball și aveți șanse mari să vă bucurați de o captură impresionantă. Cam ca la pescuit, nu?

Există un aspect superb în confruntările de tip boss fight. Veți fi nevoit cu personajul vostru să aruncați și să vă feriți, până când îl slăbiți, apoi să atacați cu un pokemon pentru a-l captura sau doborî. Este un aspect vital, care-i dă jocului o importanță deosebită, o maturitate de RPG și cred că aceasta este calea pe care trebuie să o ia seria Pokemon.

Astfel, cursivitatea din Arceus creează o dependență tipică jocurilor Nintendo, pentru că nu mai sunt nevoit să intru în fel și fel de meniuri, plus abilitatea de a captura pokemonii fără să mă lupt cu ei. Aș vrea să menționez aici și crafting-ul ca element nou, care te face să simți că seria evoluează și intră în lumea bună a RPG-urilor open world. Apoi, trebuie amintite și locurile unde te odihnești și, odată cu tine, își revin și pokemonii leșinați sau rupți în bătaie de adversari.

Astfel, durata efectivă de joc, cu tot cu request-urile oamenilor, trece puțin peste 30 de ore, dar, dacă vă apucați să vânați pokemoni rari, atunci poate sări lejer de 40 de ore.

Totuși, ce nu e bun?

Principala parte negativă a lui Arceus o reprezintă grafica. Când intri în joc, chiar îți dă impresia că ai de-a face cu o producție indie, nicidecum unul dintre cele mai bune titluri din istoria francizei Pokemon. Locațiile par nedefinite, peisajele sunt pătrățoase și cu mici bug-uri când traversezi munții pe cerbul tău alb sau chiar pe jos.

Apa și elementele naturale par atât de “ieftine”, că zici că până și într-un Mario de NES grafica era mai inspirată. Iarba și copacii dau impresia unor glitch-uri, pentru că uneori le vezi plutind deasupra pământului. Iar texturile din zona sălbatică sunt groaznice. Iar când te gândești că industria Pokemon face miliarde, parcă începi să devii un pic hater. Sper ca, odată cu viitoarele update-uri, să se mai rezolve și din aceste probleme ale lui Arceus.

Să-l joc sau să spun pas…

Dacă ești #fandemic Pokemon, așa ca mine, atunci ia-l cu ambele mâini de pe raft, comandă-l sau cumpără-l din magazinul online. Este genul de joc în care ai atâtea de făcut, că la un moment dat uiți și de povestea principală, concentrându-te pe activitățile secundarele superbe, pentru capturarea unor pokemoni foarte puternici. Este cel mai bun joc din serie, cu un gameplay și o poveste superbe și îmi dă senzația că, pentru studioul Game Freak urmează ceva măreț, iar universul Pokemon va avea enorm de câștigat.