Microsoft cumpără Activision-Blizzard. Topul celor mai mari 15 achiziții făcute vreodată în industria jocurilor video

Autor: Adrian Popa | 04.02.2022
Microsoft cumpără Activision-Blizzard. Topul celor mai mari 15 achiziții făcute vreodată în industria jocurilor video
Foto: Shutterstock

Microsoft a anunțat recent că va cumpăra Activision-Blizzard pentru aproape 69 de miliarde de dolari. Aceasta este, de departe, cea mai mare achiziție făcută vreodată în industria jocurilor video, iar tranzacția uriașă a atras atenția Federal Trade Commission (FTC).

Activision-Blizzard deține francize și jocuri foarte populare, precum Call of Duty, World of Warcraft sau StarCraft.

În ultimii ani pe această piață au avut loc mai multe tranzacții mari. De altfel, 10 din cele mai mari 15 achiziții din istorie au fost făcute în ultimii trei ani.

Anunțul a fost făcut de Microsoft la doar o săptămână după ce Take-Two Interactive a anunțat că va cumpăra Zynga pentru 12,7 miliarde de dolari.

Până în ianuarie 2022, cea mai mare achiziție din istorie, în valoare de 8,6 miliarde de dolari, era cumpărarea Supercell de către Tencent.

Foto: Visual Capitalist

Tranzacția va face din Microsoft al treilea cel mai mare jucător de pe piața jocurilor video, la nivel mondial, după venituri. Alte două achiziții mari făcute de gigantul american au avut loc în 2014 (Mojang, pentru 2,5 miliarde de dolari) și în 2020 (ZeniMax Media, pentru 7,5 miliarde de dolari).

Mutările făcute de Microsoft, care deține Xbox, au determinat rivala Sony să iasă de asemenea la cumpărături. Producătorul consolei PlayStation a anunțat că va cumpăra Bungie, compania care a dezvoltat primele jocuri Halo, pentru 3,6 miliarde de dolari.

Foto: Visual Capitalist

Sursa: Visual Capitalist

Urmărește Go4Games.ro pe Google News