Anunțat în vara anului 2019, serialul TV bazat pe popularul joc Cuphead este pe cale să devină realitate. Netflix a lansat primul trailer complet pentru seria animată The Cuphead Show!, confirmând și data de lansare a serialului: 18 februarie 2022. Acest prim sezon din The Cuphead Show! va avea 12 episoade, fiecare de aproximativ 12 minute.
După cum puteți vedea și în secvențele de mai sus, serialul realizat de Netflix va face uz de același aspect caracteristic producțiilor animate din anii ’30, eroii principali (titularul Cuphead și Mugman, fratele acestuia) văzându-se nevoiți să țină piept amenințărilor venite din partea Diavolului în lumile imaginate de Studio MDHR (studioul producător al jocului video).
Chad și Jared Moldenhauer sunt producătorii executivi ai serialului, din partea Studio MDHR, în timp ce de aceleași atribuții se achită și CJ Kettler, din partea King Features, precum și Dave Wasson (câștigător al premiilor Emmy și Annie pentru scurt metrajele cu Mickey Mouse) și Cosmo Segurson (Rocko’s Modern Life: Static Cling) din partea Netflix Animation. În rolurile principale îi vom regăsi pe Tru Valentino (Cuphead) și Frank Todaro (Mugman).
Cuphead este disponibil în ediții pentru consolele Xbox One, Nintendo Switch și PlayStation 4, precum și pe PC. Până la apariția jocului pentru consolele PlayStation 4, din vara anului 2020, Cuphead se vânduse deja în peste 6 milioane de exemplare. Serialul Netflix The Cuphead Show! va debuta pe serviciul de streaming începând cu 18 februarie 2022.
Sursa: Netflix