GTFO Review: un alt fel de shooter co-op

GTFO este exemplul unui joc de nișă ai cărui producători, cu susținerea fanilor, au reușit să parcurgă anevoiosul drum ce implică lansarea unui produs în regim Early Access, modificarea și adăugirea acestuia conform feedback-ului primit de la comunitate și, în fine, lansarea unei versiuni finale. Și totuși, când te uiți la genul din care face parte GTFO – multiplayer co-op first person shooter –, te scarpini puțin în creștet și te întrebi cum poate să fie un astfel de joc „de nișă”?

Răspunsul este destul de alambicat, direcțiile care diferențiază GTFO de un produs „dedicat maselor” fiind numeroase. A devenit un obicei ca shooterele de acest gen să aibă subiecte de inspirație horror, cu zombies sau alte tipuri de monștri care invadează lumea sau o locație anume, iar echipa de jucători trebuie să facă tot posibilul pentru a supraviețui. Ei bine, GTFO duce la un nou nivel conceptul de horror shooter co-op, adăugându-i o poveste sinistră, despre un grup de prizonieri trimiși în tot felul de misiuni infestate de mutanți, dar și o atmosferă foarte, foarte apăsătoare, amplificată de locațiile slab luminate, întortocheate și, mai mereu, cuprinse de o ceață densă.

Mai mult, structura nivelurilor din GTFO este ceva mai complexă și inventivă decât ce întâlnim de obicei în astfel de jocuri: nu este de ajuns sa mergi din punctul A în punctul B, să îndeplinești un obiectiv gen plasarea de explozibili într-o clădire cu zombies și să supraviețuiești asaltului final. Nu, GTFO transforma călătoria într-o veritabila serie de puzzle-uri: nivelurile nu sunt tocmai liniare, au arii a căror traversare nu este neapărat obligatorie, și, de multe ori, obiectivele nu sunt cunoscute de la început. În schimb, ești încurajat să folosești terminale (în stilul liniei de comandă din DOS) pentru a afla în ce zona a hărții se află obiectivul. În timp ce mutanții devin din ce în ce mai mulți și mai agresivi, iar resursele sunt foarte, foarte limitate.

Și, chiar dacă atmosfera se aseamănă foarte mult cu cea a unui survival horror, din GTFO nu lipsesc nici confruntările cu grupuri masive de inamici, momente pentru care trebuie să te pregătești din timp: este imperativ să alegi loadout-urile potrivite pentru fiecare membru al echipei, să fiți în permanență comunicare și să dezvoltați împreună strategiile, în funcție de teren. Spre exemplu, unele uși trebuie consolidate cu ajutorul lansatorului de spumă, pot fi amplasate turete cu detector de mișcare etc. Fără o astfel de colaborare riguroasă nu ai nicio șansă de izbândă în GTFO.

Și asta pentru că resursele sunt extrem de limitate: doar câteva schimburi de focuri sunt suficiente pentru a rămâne fără gloanțe, iar pachetele de muniție sau prim ajutor sunt mai rare decât placile video la prețuri normale. De asemenea, checkpoint-urile sunt puse câteodată aiurea, forțându-te să reiei porțiuni semnificative din misiuni dacă ai murit (și veți muri de foarte multe ori!). Mai mult, o sesiune nu poate fi salvată pentru a fi reluată mai târziu: dacă ați ieșit din joc, pierdeți tot progresul înregistrat până atunci și, data viitoare, trebuie să o luați de la capăt.

Cu alte cuvinte, GTFO poate fi o experiență tensionată și satisfăcătoare numai atunci când îl abordați alături de alți trei prieteni la fel de răbdători și dedicați tuturor elementelor particulare ale acestui joc. Soluția de a înlocui oamenii care lipsesc cu boți nu s-a dovedit a fi eficientă, comportamentul AI-ului nefiind deloc satisfăcător în contextul foarte „strict” din GTFO.

De atfel, este un pic ciudat modul în care producătorii au ales să trateze și alte elemente ale jocului, nu neapărat legate de gameplay-ul propriu-zis. Este de aplaudat că în GTFO nu există un sistem de progresie tradițional, cu niveluri, acces condiționat la arme etc.: toată lumea este egală și are șanse similare de supraviețuire. De asemenea, boosterele sau elementele cosmetice se câștigă jucând, fără niciun fel de microtranzacție.

Totuși, în ciuda acestei abordări democratice când vine vorba de progresie și personalizare, hărțile incluse trebuie abordate în ordinea dorită de producători, neexistând posibilitatea de a juca o altă misiune în cazul in care cea precedenta nu iți este pe plac. Nu în ultimul rând, dispunerea și funcționalitatea meniurilor este ciudățică, majoritatea opțiunilor fiind validate printr-un apăsarea prelungită a butonului de pe mouse și nu printr-un clic clasic, precum în majoritatea covârșitoare a celorlalte jocuri.

Direcția acesta de a „lupta împotriva curentului”, de a fi diferit de celelalte shootere co-op similare, este probabil și cel mai mare dezavantaj al lui GTFO. În timp ce alte titluri asemănătoare sunt fun, combinând distracția cu momentele tensionate, dar și cu clipele mai relaxate, de „reîncarcare a bateriilor”, producătorii GTFO te obliga să joci numai și numai așa cum vor ei. Iar dacă nu ești compatibil cu modul lor de a vedea lucrurile, poți avea parte de o experiență de-a dreptul mizerabilă.

Asupra graficii nu voi zăbovi foarte mult: GTFO arată decent, întunericul constant, efectele speciale și jocurile de lumini mascând eventuala lipsă de detalii vizuale. Iar pe PC-ul nostru de test, echipat cu procesor AMD Ryzen 9 5900X, 32GB de memorie RAM și o placă video NVIDIA GeForce RTX 3080, performanța a fost impecabilă chiar și în condițiile împingerii la maximum a setărilor grafice. Am remarcat totuși, în unele instanțe, animațiile cam sacadate ale unor monștri inamici sau ale propriilor arme și echipamente.

Jucat în condițiile ideale, gândite de producători, GTFO are foarte mult potențial. Cum te depărtezi un pic însă de această formulă, jocul își pierde din farmec, transformându-se mai degrabă într-o corvoadă frustrantă. Riști astfel să îi lipsească factorul de „fun”, atât de necesar unui produs de divertisment, indiferent de natura sa. Și în condițiile în care piața nu duce lipsă de alte jocuri de acest tip (Back 4 Blood este recent lansat, iar în doar câteva zile își va face apariția și Rainbow Six: Extraction), îmi este oarecum dificil să recomand GTFO.