Parodia Clownfield 2042 are recenzii mai bune decât Battlefield 2042. Cât costă jocul dezvoltat în câteva zile

Autor: Adrian Popa | 05.01.2022
Parodia Clownfield 2042 are recenzii mai bune decât Battlefield 2042. Cât costă jocul dezvoltat în câteva zile

Battlefield 2042 a avut un debut de coșmar, fiind unul dintre jocurile cu cele mai slabe recenzii pe Steam și Metacritic. Reacția negativă a publicului a fost cauzată de nenumăratele bug-uri și probleme tehnice cu care a fost lansat jocul.

Situația nu s-a îmbunătățit pentru publisherul EA și dezvoltatorul DICE. Recent a apărut o parodie la joc, numită Clownfield 2042, care are deja recenzii foarte bune pe Steam.

Dezvoltat de Riverside Studios în câteva săptămâni, jocul este un FPS care spune, potrivit creatorului, povestea unui soldat echipat cu șase arme care trebuie să lupte cu inamicul „pentru a câștiga frontul”. După un cryptocrash cauzat de NFT-uri, majoritatea națiunilor s-au prăbușit și o uniune de „ne-clovni” s-a format. „Ești unul dintre ei, înarmează-te și pregătește-te de război”, este îndemnul care apare la descriere jocului, pe Steam.

Clownfield 2042: Un „AI primitiv” și probleme care nu vor fi rezolvate

Jocul are grafică care pare să fie din anul 2002. Dezvoltatorii promit o experiență neoptimizată, o mulțime de bug-uri, un sistem „AI primitiv” și doar trei hărți (Paradise City, The Heat și War Island). Problemele nu vor fi rezolvate, dar Riverside promite să amelioreze situația cu skin-uri noi. Asta nu i-a împiedicat pe jucători să laude jocul. „Acesta este Battlefield 2042 pe care îl așteptam cu toții”, a scris un utilizator de Steam. Laudele au continuat: „Un Battlefield mai ieftin și mai bun 10/10”.

Recent, dezvoltatorul a anunțat un mod multiplayer, care include: All Out Clownfare, Hovercraft vs. AI și Clownfiled Gateway.

Clownfield 2042 costă doar 0,71 euro în acest moment. Prin comparație, prețul Battlefield 2042 este de 39,60 de euro.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News