Gamerii pot experimenta cele mai noi jocuri inspirate din universul League of Legends, realizate de Riot Forge, subsidiara Riot Games: Ruined King: A League of Legends Story și Hextech Mayhem: A League of Legends Story sunt disponibile acum pe Nintendo Switch și PC, prin intermediul Steam, GOG.com și Epic Games Store.
Riot Forge este o subsidiară a Riot Games și creează parteneriate cu studiouri cu experiență, alături de care produce jocuri pe care le publică în portofoliul Riot Forge. Fiecare titlu astfel lansat va extinde universul League of Legends și va permite jucătorilor să experimenteze popularul univers.
Ruined King: A League of Legends Story este un role-playing game dezvoltat de Airship Syndicate (creatorii Battle Chasers: Nightwar și Darksiders Genesis, conduși de legendarul artist de benzi desenate Joe Madureira).
Povestea din joc este plasată în două regiuni din Runeterra: Bilgewater, un oraș port plin de viață, care găzduiește vânători de monștri marini, bande și contrabandiști din întreaga lume, și Insulele Umbrelor, un ținut blestemat de ceața neagră mortală care învăluie insula și îi corupe pe cei cu care intră în contact. Pentru a învinge un inamic comun și misterios, jucătorii vor forma un grup de aliați din campioni din League of Legends – Miss Fortune, Illaoi, Braum, Yasuo, Ahri și Pyke.
Ruined King: A League of Legends Story este disponibil pe Nintendo Switch, Xbox One, PlayStation 4 și PC (Steam, GOG.com și Epic Games Store), la un pret recomandat de 29,99€. Jocul va fi disponibil curând și pe PlayStation5 (PS5) și Xbox Series X|S. Posesorii de PS4 sau Xbox One vor avea posibilitatea gratuit la upgrade-ul next-gen pentru PS5 și Xbox Series X|S.
Pe fiecare platformă este disponibilă și o ediție digitală Deluxe, la 39,99€, care include Ruined Skins pentru fiecare personaj, Ruination Starter Pack și alte articole suplimentare.
Nu in ultimul rand, ediția de colecție este disponibilă pentru 129,99€ și include un art book, o schiță realizată de Joe Madureira, un vinil cu coloană sonoră, o hartă din pânză a Bilgewater, o agendă, un stilou și o cană cu Bilgewater.
Toți jucătorii care achiziționează Ruined King: A League of Legends Story în primele 30 de zile de la lansare vor primi Manamune Sword ca armă în joc pentru Yasuo, indiferent dacă optează pentru edițiile Standard, Deluxe sau Collector.
Hextech Mayhem: A League of Legends Story este un joc de tip runner dezvoltat de Choice Provisions, creatorii seriei BIT.TRIP, și este disponibil pe Nintendo Switch, PC (Steam, GOG.com și Epic Games Store) și, în curând, prin aplicația de mobil a Netflix. Amplasat în universul League of Legends, jucătorii au la dispoziție sărituri și atacuri cu bombă pentru a evita obstacolele, a dezarma inamicii, pentru a obține reacții explozive în lanț și pentru a declanșa haosul.
Hextech Mayhem: A League of Legends Story este disponibil acum pe Nintendo Switch, PC (Steam, GOG.com și Epic Games Store) în schimbul unui pret echivalent cu 8,99€.
Riot Forge dezvăluie noi detalii despre alte două lansări viitoare – Song of Nunu: A League of Legends Story și CONV/RGENCE: A League of Legends Story.
Song of Nunu: A League of Legends Story va fi disponibil în 2022 și este realizat de studioul Tequila Works. Este vorba despre un joc single player de aventură emoționant care va fi lansat pe Nintendo Switch, Xbox Series X|S, Xbox One, PS4, PS5 și PC (pe Steam, GOG.com și Epic Games Store). Jocul îi prezintă pe campionii Nunu și Willump în timp ce pornesc într-o călătorie epică pentru a o găsi pe mama pierdută a lui Nunu.
CONV/RGENCE: A League of Legends Story este un joc de tip platformer 2D realizat împreună cu Double Stallion, care va fi disponibil tot anul viitor.
Riot Forge pregătește un alt nou joc a cărei acțiune va avea loc în regiunea Demacia, despre care vom afla mai multe detalii în viitorul apropiat.
Sursa: Riot Games