Gameplay impresionant din Elden Ring. Cum arată jocul realizat în colaborare cu autorul romanelor Game of Thrones

Autor: Cosmin Aionita | 05.11.2021
Gameplay impresionant din Elden Ring. Cum arată jocul realizat în colaborare cu autorul romanelor Game of Thrones
Foto: Bandai Namco Entertainment

Bandai Namco Entertainment și studioul From Software au prezentat aproape 20 de minute de gameplay din Elden Ring, colaborarea realizatorilor seriei Dark Souls cu George R. R. Martin, autorul romanelor A Song of Ice and Fire, ce au stat la baza serialului Game of Thrones. Astfel, în clipul de mai jos puteți admira aspectul câtorva dintre personajele jucabile, modurile în care acestea luptă, călăresc și traversează lumea de joc, dar și lupte cu inamici și boși gigantici.

Elden Ring este un action RPG în stilul celor de la From Software, de regia jocului fiind responsabil nimeni altul decât Hidetaka Miyazaki, mintea creativă din spatele unor titluri precum Dark Souls, Bloodborne sau Sekiro: Shadows Die Twice.

From Software caracterizează Elden Ring drept “cel mai mare joc al studioului de până acum”, acțiunea urmând să aibă loc într-un regat foarte întins, cu o istorie bogată, gameplay divers, dar și cu un trecut însângerat, toate concepute de Hidetaka Miyazaki împreună cu George R. R. Martin.

Jucătorii vor putea încerca Elden Ring chiar în cursul acestei luni: o sesiune de testare publică (Closed Network Test) va avea loc în intervalul 12 – 15 noiembrie 2021, doar pentru utilizatorii de console.

Elden Ring va fi lansat pe 25 februarie 2022, în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One și PC.

Sursa: Bandai Namco Entertainment Europe YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News