Techland a publicat cel de-al doilea episod al seriei “Dying 2 Know”, prezentând astfel mai multe detalii despre inamicii pe care îi vom putea înfrunta în Dying Light 2: Stay Human. Cel mai important segment al acestei prezentări a fost însă un nou trailer de gameplay din Dying Light 2, ce prezintă o secvență stealth din cadrul jocului.
Acțiunea din Dying Light 2: Stay Human va avea loc în orașul post-apocaliptic The City, cu 15 ani mai târziu față de evenimentele din primul titlu al seriei. Jucătorii vor intra în pielea lui Aiden Caldwell, unul dintre supraviețuitorii infectați, ale cărui abilități de parkour și luptă îl vor ajuta pe parcursul poveștii. Narațiunea va fi afectată de hotărârile pe care eroul le va lua pe parcursul jocului.
Cel de-al doilea joc al seriei Dying Light este construit folosind C-Engine, o nouă generație a tehnologiei grafice dezvoltate de Techland, gândită special pentru a acomoda gameplay-ul open world action/adventure și action-RPG al jocului. De coloana sonoră a jocului se va ocupa Olivier Deriviere (A Plague Tale: Innocence, Vampyr, Remember Me, Assassin’s Creed IV: Black Flag – Freedom Cry).
Dying Light 2: Stay Human va fi lansat pe 7 decembrie 2021 și va fi disponibil în variante pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S și PC.
Sursa: Dying Light YouTube