Moștenirea neașteptată pe care o lasă în Afghanistan forțele americane care părăsesc țara

Autor: Adrian Popa | 05.07.2021
Moștenirea neașteptată pe care o lasă în Afghanistan forțele americane care părăsesc țara
Foto: Profimedia Images

Ultimele forțe americane se pregătesc să plece din Afghanistan, iar în urma lor rămâne o moștenire neobișnuită, pe lângă altele mult mai controversate.

Săptămâna trecută a fost predat autorităților locale Aeroportul Bagram, cândva cea mai mare bază militară a SUA din Afghanistan. Aceasta era atât de mare încât avea restaurante Subway și Pizza Hut. Tot acolo s-a dezvoltat o mare comunitate Pokémon Go.

În Bagram erau mai multe PokéGyms și sute de jucători. După plecarea americanilor, pokemonii din zonă au rămas fără vânători și nu mai are cine să îi prindă. Astfel, multe PokéGyms puternic disputate cândva sunt acum păzite de pokemoni mult mai slabi. De exemplu, la Warrior Chapel din Bagram s-a aflat, timp de 10 zile, un Lotad. Totodată, un Aron a stat într-un alt PokeGym, aflat pe locul în care a fost ridicat un memorial pentru un soldat căzut în luptă.

Aron (stânga) și Lotad (Foto: pokemon.fandom.com)

Situația pare de necrezut dacă ținem cont de faptul că la un moment dat prin bază au trecut, într-un an, 100.000 de americani.

„Poate peste 20 de ani voi merge cu o motocicletă spre sud și voi recâștiga din nou acel PokeGym”, a declarat John Sutter, un veteran american care a fost staționat în baza din Afghanistan, pentru publicația Stars & Stripes.

Este, însă, posibil ca printre militarii și civilii afghani care au preluat controlul bazei să se găsească fani ai jocului, iar pokemonii din zonă să fie din nou prinși.

Războiul din Afhanistan a durat aproape 20 de ani. În țară vor rămâne aproximativ 650 de militari americani, care vor asigura securitatea pentru diplomații americani și proprietățile guvernului SUA.

Sursa: Kotaku

CITEȘTE ȘI:

Acest dispozitiv Pokemon este un omagiu adus originilor jocului, puțin cunoscute

Debut de gameplay pentru Six Days in Fallujah: întâmplări reale, medii de joc procedurale

Urmărește Go4Games.ro pe Google News
Comentarii
  • Ruby spune:

    Tovarase Adrian Popa, atat ai inteles dupa 20 de ani de invazie/cotropire a Afganistanului?
    Mostenirea pe care o lasa in urma este : ruina, distrugere, saracie si cateva zeci de mii de morti.
    Sa-ti fie rusine!

  • vasile spune:

    O tara cu drame imense.
    Si pe unii ii freaca grija de pokemoni.
    Jurnalisti mizerabili, lipsiti de orice empatie…

  • Șerban spune:

    Deci au lasat in urma jale, distrugere si … pokemoni ! Plus talibani din ce in ce mai puternici ! Dupa 20 ani de razboi ! Jalnic !

  • Jean spune:

    Vai de capul vostru de Șoșocari…

  • cornel spune:

    Wow Radu. Mult te-ai gandit pana ai scris asta? Talibanii neaga dreptul la educatie al femeilor. Multinationalele totusi dau salarii mari. As fi vrut sa lucrez in una. Ca tine de altfel, ca de aia esti asa frustrat ca nu te-au primit. De vaccin mai are rost sa zic ceva cand la tine albul este negru si invers? Singura solutia de a reveni la viata normala tu o refuzi. Daca cineva vrea sa scape de o parte din populatie, partea aia va fi cea nevaccinata.