Putem începe cu începutul. Sau nu. Depinde doar din ce perspectivă privești. Universul lui Yoko Taro a fost mereu plin de subînțeles, cu teme și decizii care îți dau mult de gândit, cu obstacole peste care trebuie să treci chiar și atunci când ai impresia că te chinui degeaba, cu personaje ciudate pe care nu le înțelegi din primul moment și care, mai mult ca sigur, ascund ceva. Odată cu lansarea lui NieR Replicant ver.1.22474487139… vom încerca să facem cât de cât lumină și să dăm ocazia acestor titluri să strălucească pe înțelesul tuturor.
Dacă ați avut ocazia șă jucați Nier Automata pe PlayStation 4, mai mult ca sigur că sunteți familiarizați cu stilul lui Yoko Taro. Sau poate că acum mulți ani ați avut un PlayStation 2 sau 3 și v-ați bucurat de vechea serie Drakengard. Bineînțeles, Replicant poate fi prima voastră aventură în universul NieR, caz în care trebuie să fiți mult mai atenți. Indiferent în ce situație te afli, important este să înțelegi esența. De altfel, chiar și numărul din titlu este radicalul numărului 1.5. NieR Replicant se poziționează astfel undeva între un remaster și un remake, nefiind de fapt nici una, nici alta. Sunt destule modificări aduse acestui joc, cel puțin comparativ cu originalul, însă nu putem spune că este un remake în adevăratul sens al cuvântului.
„Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale”, ne spunea glumețul Caragiale. Habar n-am avut până acum că vorbea și de NieR Replicant.
NieR urmărește povestea unui băiat și a surorii sale bolnave, undeva într-un viitor îndepărtat. Protagonistul nostru este singurul personaj fără nume din toată povestea, iar acest amănunt este extrem de important deoarece sugerează încă de la început sacrificiul pe care el și implicit jucătorul va fi nevoit să-l facă. Aici trebuie menționat faptul că Nier Replicant urmărește viziunea japoneză a originalului, deoarece jocul la vremea lui a fost lansat în două versiuni. Cea japoneză este cea pe care o avem noi acum lansată pentru PlayStation 4. În schimb, la vremea respectivă, versiunea pentru jucătorii din vest urmărea povestea unui tată și a fiicei lui, personajul principal nefiind chiar atât de tânăr. Suntem totuși de părere că versiunea pe care o avem azi este mult mai închegată, iar finalul (sau finalurile) au mai mult sens.
Motivul ar fi tema principală a jocului și anume dragostea. Dacă la început dragostea de familie și aproape primează (sora protagonistului sau locuitorii cetății lângă care se află casa lor), spre final ea se transformă, odată cu vârsta băiatului devenit acum un tânăr puternic și plin de energie. Nimic din toate acestea nu ar fi însă posibil fără o carte. Dar nu orice carte, ci una care îl însoțește pe protagonistul nostru și care îi permite să acceseze o serie de abilități magice. Grimoire Weiss este astfel mentorul și prietenul tău pe tot parcursul jocului, iar interacțiunea cu acest personaj misterios te va forma și dezvolta pentru a face față tuturor obstacolelor. Ați înțeles, da?
Jocul urmează rețeta unui RPG tradițional, cu singura mențiune că povestea este învăluită în mister. Nu că altele nu ar fi, dar în cazul de față ești complet fără idei. Nu știi cine ești, doar ce trebuie să faci și anume să găsești leacul pentru boala de care suferă sora protagonistului. Ca orice RPG care se respectă, quest-ul principal vine la pachet și cu o serie de alte misiuni secundare și uite așa vei călători dintr-o regiune într-alta pentru a rezolva diverse probleme ale locuitorilor cetății. Zona principală este un fel de hub central, iar cele trei porți te vor conduce către ținuturi diferite, care însă au toate un element comun. Shades! Felul inamicilor poate varia de la un ținut la altul, însă aceste „umbre” sunt omniprezente și încearcă mereu să distrugă orice urmă de viață, astfel încât nu de puține ori poți asista la confruntări dintre shades și fauna locală.
Din fericire, vei debloca rapid un animal pe care îl poți folosi pentru a traversa zonele întinse. Nu putem spune că avem de-a face cu un open-world în adevăratul sens al cuvântului, dar zonele sunt destul de largi pentru joc dezvoltat cu mulți ani în urmă. Ce frustrează maxim este frecvența ecranelor de încărcare, indiferent că intri într-o tavernă, o altă zonă sau practic orice altă clădire. Noi am rulat jocul pe PlayStation 5, însă el nu vine la pachet cu nicio îmbunătățire pentru noua consolă. Ba dimpotrivă, dacă veți uita consola setată pe modul HDR Always On, imaginea va avea de suferit, NieR Replicant neavând suport nici măcar pentru această funcție. Din fericire însă, nu putem spune că jocul a rulat prost, experiența fiind una fluentă pe tot parcursul său, ceea ce ne așteptăm să se întâmple și pe PlayStation 4, platforma de facto a jocului.
Locațiile exterioare și clădirile nu impresionează prin numărul de detalii, ceea ce este de înțeles, dar luptele și, implicit, animațiile personajelor aproape că se ridică la nivelul celor din NieR Automata, fiind de altfel și cel mai satisfăcător aspect al jocului. Este o plăcere să schimbi arme de diferite feluri, să folosești abilitățile magice și să ți le dezvolți folosind cuvinte speciale pe care le obții pe parcurs. Bineînțeles, nivelul armelor poate fi și el îmbunătățit dacă deții componentele necesare și mai ales dacă ai o armă preferată, însă noi ne-am axat pe cuvintele speciale care dau un plus de valoare atributelor tale, de la attack power până la rezistențe și regenerare de mana (MP). În consecință, nu putem spune că luptele sunt dificile, chiar și în cazul în care anumiți boși trec prin mai multe faze sau te iau prin surprindere. De altfel, am evitat pe cât de mult posibil alternativele de fast travel oferite, pentru a aduna cât mai multă experiență și a avansa în nivel, ceea ce la final este un sfat extrem de bun pentru aproape orice joc japonez. Înțelegem că și experiența de luptă a fost retușată, dar în lipsa originalului nu putem face o comparație. Doar putem să spunem ca animațiile personajelor sunt cursive, schema de control aleasă funcționează excelent, camera îți oferă o perspectivă bună și astfel situațiile frustrante sunt reduse la minim.
Printre îmbunătățirile aduse acestei versiuni se numără și reînregistrarea vocilor sau modificarea soundtrack-ului. Un joc cu toate dialogurile înregistrate oferă o experiență net superioară, iar producătorii trebuie lăudați pentru această decizie. Pe de altă parte, scenariul și implicit dialogurile sunt mult mai simpliste comparativ cu cele din NieR Automata, dar și acest lucru poate fi înțeles având în vedere distanța dintre cele două titluri. Doar să nu vă așteptați la prea mult din acest punct de vedere și totul va fi bine. Muzica te va acompania și ea pe tot parcursul jocului, iar adăugarea celor trei melodii suplimentare duce la o variație a temei în funcție de locație sau situație. În plus, DLC-ul gratuit 4 YoRHA permite schimbarea soundtrack-ului cu cel din NieR Automata.
La final, NieR Replicant nu livrează pe cât a făcut-o Automata. Și da, înțelegem perfect de ce. Dar pe de altă parte este un produs lansat în 2021, indiferent de momentul și contextul în care a apărut el inițial. Putem înțelege limitările existente acum niște ani, dar trebuie să judecăm și prin prisma contextului actual și al momentului prezent. Recomandăm astfel NieR Replicant tuturor celor care au jucat Automata sau celor care nu l-au jucat dar vor să se bucure de opera lui Yoko Taro și de misterele universului NieR, știind în același timp ce presupune el. Pentru toți ceilalți ne menținem recomandarea cu privire la NieR Automata, un joc mult mai plin de acțiune și mai ușor de digerat, nu neapărat de jucat, însă unul mult mai modern. NieR Replicant nu a avut un succes răsunător în momentul lansării lui, dar comunitatea este mult mai numeroasă astăzi datorită lui Automata și, în lipsa unui sequel, acest titlu este binevenit. YOKO-san, ne înclinăm adânc în semn de mulțumire și sperăm să auzim de nou și de bine în curând.