Scena de eSports și gaming este din ce în ce mai apreciată de către sponsori și investitori, iar organizația Fnatic demonstrează acest lucru. După 17 ani de funcționare în acest domeniu, Fnatic a primit o finanțare în valoare de 17 milioane de dolari. Banii au venit de la o companie din Japonia și vor ajuta organizația să se extindă pe piețele sportive din Japonia și Asia.
Investiția venită de la compania Marubeni va accelera lansarea Fnatic pe piața din Asia, cu un nou parteneriat care va sprijini și extinderea bazei de operațiuni Fnatic în Japonia, acolo unde echipa de Rainbow 6 Siege a organizației intenționează să se mute.
Industria japoneză de eSports reprezintă o piață semnificativă și în creștere, așteptată să urce în valoare cu peste 250% între 2019 și 2023. Peste 6,9 milioane de persoane au participat la evenimente de eSports în Japonia în 2020, o creștere cu 42% față de anul precedent.
Fnatic este una dintre cele mai renumite organizații de eSports, acest fiind unul dintre motivele pentru care investitorii au preferat să investească în această direcție. Compania a fost fondată în 2004 și a înregistrat până acum investiții de 53 de milioane de dolari, cu 110 angajați la activ.
O altă rundă de finanțare a adus celor de la Fnatic 10 milioane de dolari în 2020, acolo unde 3.500 de investitori ce au ales să investească în eSports. De asemenea, o campanie de crowdfunding a contribuit la creșterea companiei pe parcursul anului trecut, alocând resurse produselor, academiilor și facilităților organizației.
Sursa: DotEsports.com