Outriders Review: un joc bun și prost deopotrivă

Trăim într-o lume în care tot mai mulți actori din industria diverstimentului digital migrează către conceptul de “live service”. Se sacrifică adeseori clasica abordare a jocului single player/multiplayer, luat ca produs de sine stătător, în favoarea folosirii acestuia drept o platformă. Este lansat conținut nou periodic, care rotunjește veniturile inițiale (pentru că multe dintre aceste jocuri sunt comercializate încă la preț complet) cu ajutorul microtranzacțiilor, importante pentru progresia jucătorilor ce au rămas “prizonieri” ai platformei. În multe dintre cazuri, chiar și accesul la acest conținut nou (absolut vital pentru evoluția jocului) este oferit contra cost, adâncind și mai mult gaura din buzunarele pasionaților. Întregi experiențe multiplayer, precum cele din seria Destiny sau mai recentul Marvel’s Avengers, au fost din start concepute într-un asemenea mod, în timp ce titluri altădată “tradiționale”, precum Assassin’s Creed, Ghost Recon sau FIFA, au fost transformate în astfel de “sugative de bani”. Producătorii ne asigură însă că nu este cazul lui Outriders.

Sincer, nu mi-am putut ascunde un zâmbet atunci când am citit declarațiile celor de la studioul People Can Fly conform cărora Outriders nu este un “live service”. Asta în condițiile în care jocul “mustește” de mai toate elementele specifice genului “looter shooter”, cel mai ușor adaptabil curentului de servicii live. Ce-i drept însă, experiența “de bază”, cea primită “în pachet”, este destul de lungă și cuprinzătoare, neavând nevoie de tot felul de adăugiri periodice pentru a ține viu interesul jucătorilor. Cel puțin în momentul de față. De asemenea, progresia în joc nu este limitată în vreun fel de cine știe ce praguri artificiale, borne de experiență ce trebuie atinse sau, mai rău, microtranzacții.

World Tiers pentru toată lumea!

De altfel, aș spune că progresia din joc este unul dintre punctele forte ale lui Outriders. Deși face uz, după cum spuneam mai devreme, de mai toate stereotipurile genului looter shooter (echipament din ce în ce mai performant, cules fie de la inamicii doborâți, fie cumpărat de la negustorii din joc, avansare în nivel, diferite clase cu propriile abilități speciale etc.), Outriders abordează într-o manieră diferită dificultatea jocului. Astfel, progresul are la bază și conceptul de “World Tiers”, experiența câștigată din doborârea inamicilor și rezolvarea de quest-uri acumulându-se nu doar în ceea ce privește atingerea unui nou nivel pentru erou, ci și pentru așa-zisul World Tier. Cu fiecare Tier nou atins pentru lumea de joc, dificultatea crește: inamicii devin mai rezistenți, mai greu de învins, dar și recompensele obținute sunt pe măsură (loot mai performant, potrivit nivelului de World Tier selectat).

Iar dacă simți că nu mai poți face față, poți comuta oricând pe un World Tier mai scăzut, diminuând astfel și nivelul de dificultate a jocului. Astfel, se elimină acele “blocaje”, momentele când erai forțat să te întorci și să faci grinding pentru a acumula experiență mai multă sau echipamente mai potrivite pentru a depăși un grup de inamici mai dificili (sau un boss). Iar acest progres prin World Tier-urile din joc se realizează organic, pe măsură ce parcurgi povestea din Outriders și aloci ceva timp și quest-urilor secundare din joc. Dacă te limitezi doar la poveste, ai să remarci, la un moment dat, că progresul înregistrat de erou nu mai face față unui World Tier avansat. Sigur, poți diminua World Tier-ul și continua povestea liniștit, însă îți asumi că echipamentele câștigate vor fi mai slabe, limitate de nivelul tier-ului de lume selectat. Este un concept interesant, destul de bine implementat, ce asigură că atât fanii înrăiți ai genului vor continua să joace, crescând World Tier-ul si nivelul gear-ului deblocat, cât și utilizatorii mai “casual”, care doar vor să se împuște cu inamicii exotici de pe o planetă ostilă și să parcurgă povestea din Outriders.

Science Fiction de duzină

Din păcate, când vine vorba de poveste, lucrurile nu stau deloc grozav în Outriders. Pe scurt, avem parte de o comunitate de coloniști, trimiși în căutarea unei planete capabile să susțină viața umană. Odată găsită această lume nouă, colonizarea se lovește de apariția unei așa-zise anomalii, ce rade de pe suprafața planetei primele grupuri de exploratori (așa-zișii Outriders, din care face parte și personajul controlat de jucător). În loc să fie omorât, eroul nostru este înzestrat cu puteri speciale și, trezit zeci de ani mai târziu din somn criogenic, se regăsește într-o lume în care diferite tabere ale foștilor coloniști se luptă între ele, pentru supremația unei lumi în care anomalia face în continuare ravagii.

Știu, premisele firului narativ sunt promițătoare, însă implementarea sa efectivă lasă de dorit. Personaje stereotipice, subiecte abordate deja de zeci de filme și seriale și atmosfera demnă de un serial SF de mâna a doua te fac rapid să renunți la urmărirea atentă a secvențelor cinematice. Pregatiți-vă însa moral: Outriders este plin de asemenea cutscene-uri, ce abundă în dialoguri jumătate cretine, jumătate banale. Mai mult, până apuci să intri efectiv în joc și să omori un inamic, ai senzația că ai urmărit deja un întreg episod pilot al unui serial de slabă calitate.

Împușcături pe bandă rulantă

Din fericire, odată înțeleasă abordarea narativă, jocul propriu-zis Outriders, third person shooter-ul Outriders, nu este deloc rău. Se vede experiența acumulată de People Can Fly pe vremea când au lucrat alături de Epic Games la seria Gears of War, mecanicile de bază ale gameplay-ului (shooting-ul cu posibilitatea de a intra în cover în spatele multor elemente din decor) fiind foarte asemănătoare cu cele din Gears. Totuși, schimburile de focuri din Outriders sunt ceva mai dinamice, efectul armelor fiind completat de cel al abilităților speciale specifice fiecărei clase, ce pot schimba fundamental soarta unei bătălii ce pare, aparent, pierdută.

Aplicați această formulă de bază pe scheletul unui action RPG, cu mai multe hub-uri din care poți culege quest-uri secundare (unele bazate pe extensii ale poveștii, altele încadrate în niște tipuri standardizate: eliminarea unor inamici periculoși, vânarea unor vietăți exotice, găsirea unor relicve ale vieții de pe Pământ etc.), iar rezultat obținut este Outriders. Din păcate, deși subiectele acestor quest-uri par variate, totul se reduce la traversarea hărții până într-un punct anume, unde trebuie să elimini toți inamicii. Păcat, ceva mai multa diversitatea nu strica și ar fi putut să mai reducă din monotonia, ce, inevitabil, se instalează după atât de multa repetitivitate.

Nici varietatea inamicilor nu este foarte mare, după doar 3-4 hub-uri parcurse fiind pus la punct cu mai toate tipurile de adversari pe care îi vei întâlni, umani sau parte a faunei deloc prietenoase de pe noua planetă. Pe principiul “lupul își schimbă blana, dar năravul ba”, există mai multe “skin-uri” pentru fiecare tip de comportament al inamicilor și veți recunoaște rapid aceste “preset”-uri de AI. În funcție de cât de investit veți fi în quest-urile și obiectivele secundare, durata poveștii principale din Outriders poate varia. În cazul meu, după ce în prima jumătate a jocului am parcurs toate quest-urile și obiectivele oferite de joc, am ajuns să mă plictisesc, concentrându-ma mai apoi doar pe firul principal al poveștii. În momentul în care lista finală de credits s-a scurs, contorul din Steam îmi indica puțin sub 30 de ore de gameplay.

Bineînțeles, acest timp de joc poate crește exponențial dacă vă concentrați pe rezolvarea tuturor obiectivelor secundare și dacă nu recurgeți la un World Tier inferior. Iar după completarea campaniei principale, veți avea acces la așa-zisele Expediții, un soi de niveluri bazate pe time trials, în care trebuie să progresezi cât mai rapid prin valurile de inamici pentru a câștiga recompense din ce în ce mai valoroase.

Always Online

Evident, fiind vorba despre un joc ale cărui concepte sunt totuși tangențiale cu ideea de “live service”, Outriders pune un accent important și pe multiplayer. Astfel, întreaga campanie poate fi abordată și alături de alți doi jucători, pentru o experiență co-op completă. Mai mult, în lipsă de prieteni, poți apela și la opțiunile de matchmaking disponibile în joc. Outriders este, de asemenea, un titlu “always online”, salvările și personajele fiind păstrate pe serverele puse la dispoziție de producători, cu necesitatea de a fi conectat la Internet chiar și atunci când jucați doar single player. Iar, ca în cazul tuturor jocurilor dependente de online, și în Outriders am avut probleme de conexiune la servere, iar unii jucători, mai puțin norocoși, și-au pierdut complet personajele și/sau echipamentele acestora.

Când vine vorba despre grafică, putem spune că Outriders arată decent, cu o excepție notabilă: personajele umane par a fi extrase direct dintr-un joc de duzină din epoca… PlayStation 3. Acest look banal, alături de povestea subțire ca o supă de la plic, eclipsează și prestația actorilor de voce. În schimb, nu am avut probleme cu optimizarea jocului: cu PC-ul conectat la un televizor 4K, am putut rula jocul la nivelul maxim de detalii, în rezoluție 3840×2160, pe o placă video RTX 3080. Nu numai că framerate-ul s-a dovedit solid și constant, dar, grație implementării DLSS, poți profita și de ratele de refresh superioare, dacă afișajul folosit oferă suport pentru așa ceva.

Outriders s-a dovedit a fi o experiență interesantă, cu suișuri și coborâșuri. Acțiunea este dinamică, progresia funcționează bine, sistemul de World Tiers ar trebui adoptat și de alți producători, campania este lungă, iar co-op-ul, în doze relativ scurte, se poate dovedi satisfăcător. Pe de altă parte, gameplay-ul este extrem de repetitiv, quest-urile simpliste, AI-ul nu prea variat, iar povestea și personajele… undeva între dezamăgitoare și de-a dreptul oribile.