Scena competitivă de eSports a titlului Counter-Strike: Global Offensive este în acest moment plină de multe partide interesante. Turneul ESL Pro League a ajuns la ediția cu numărul 13, organizatorii evenimentului oferind, alături de sponsori, un fond de premiere în valoare de 750.000 de dolari. Suma nu va fi acordată exclusiv unei echipe, fiecare organizație fiind recompensată cu o sumă diferită, în funcție de clasarea finală.
Turneul este compus din patru grupe diferite, cu șase echipe participante în fiecare grupă. După disputarea meciurilor din grupe, primele trei locuri se vor califica astfel: locul 1 va ajunge direct în playins, în timp ce locurile 2 și 3 se vor califica în playoff-uri. Cât despre ultimele trei poziții ale grupei, ocupantele acestora vor fi eliminate din competiție. Toate dueluri se vor disputa într-un sistem de cea mai bună echipă din trei hărți, în timp ce marea finală va utiliza un sistem de cinci hărți diferite (3/5).
Prima grupă a turneului ESL Pro League a fost compusă din echipele Heroic, Complexity, FunPlus Pheonix, OG, Renegades și BIG. Heroic a reușit să obțină locul 1, în timp ce Complexity și FunPlus Phoenix au reușit să se califice în playoff-uri. BIG, care era una dintre favoritele la câștigarea trofeului, nu a reușit să treacă nici măcar de prima etapă a turneului.
Grupa B i-a adus primul loc organizației Ninjas in Pyjamas, iar ENCE și G2 s-au clasat pe locurile doi, respectiv trei. Organizații de top precum Team Vitality, FaZe și mousesports nu au reușit să treacă de grupe.
În grupa C s-au calificat favoritele – Gambit de pe locul 1, în timp ce FURIA Esports și NaVi au obținut un număr egal de puncte. După o serie de dueluri, MIBR, Cloud9 și TeamOne au parăsit competiția.
În prezent se desfășoara partidele din cadrul grupei D, acolo unde Team Liquid, Astralis și Virtus.Pro se află la egalitate, cu 9 puncte obținute din 4 partide disputate. Lista este completată de echipe precum Evil Geniuses, Endpoint și Fnatic.
Sursa: HLTV