Studioul Frogwares a publicat primul trailer cu secvențe de gameplay din viitorul joc de aventură Sherlock Holmes: Chapter One, prezentând astfel câteva dintre mecanicile de joc ce se vor regăsi în acest titlu: investigație, dialoguri, rezolvare de puzzle-uri, ba chiar și secvențe de acțiune.
Sherlock Holmes: Chapter One se va axa din nou pe aventura investigativă, însă, după cum lasă de înțeles și denumirea jocului, de această dată vom avea de-a face cu un Holmes tânăr, de numai 21 de ani, aflat la începutul carierei sale de neobosit detectiv particular. Eroul călătorește pe o insulă periculoasă din Marea Mediterană pentru a cerceta misterul din spatele decesului mamei sale.
Similar cu titlurile recente din serie, și în Chapter One mediul de joc va fi deschis, de tip open world, insula și așezările sale ascunzând numeroase cazuri potrivite pentru ambiția tânărului Holmes: crime, corupție etc. Mai mult, având în vedere că, la acea vârstă, Sherlock Holmes nu-l cunoscuse încă pe John Watson, cel care avea să-i devină principalul prieten și aliat, eroul din Chapter One se va baza pe ajutorul unui alt tovarăș: misteriosul Jon.
Deciziile pe care Sherlock Holmes le va lua pe parcursul acestei noi aventuri vor influența atât modul în care va decurge povestea din joc, dar și întregul caracter al personajului principal, modelând astfel firea și obiceiurile celui care va deveni, ulterior, cel mai cunoscut detectiv particular din lume. Conform producătorilor, jocul va avea cinci quest-uri principale și peste 30 de misiuni secundare, 12-15 ore fiind necesare pentru a duce la bun sfârșit povestea principală, în timp ce rezolvarea tuturor misterelor va necesita nu mai puțin de 40 de ore.
Sherlock Holmes: Chapter One este realizat pentru PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (Steam, Epic Games Store și GOG), urmând să fie lansat în cursul anului 2021.
Sursa: All Games Delta