Un sistem de gaming de tip arcade extrem de rar a fost descoperit abandonat pe un câmp din Marea Britanie.
Sistemul, un Sega R360 (prescurtare de la „Rotate 360”), a fost găsit în Irlanda de Nord de către Lee Peters, iar imagini cu acesta au fost publicate pe un grup de Facebook dedicat.
Lansat în Japonia în 1990 și un an mai târziu la nivel mondial, Sega R360 a fost primul sistem comercial de tip arcade care se rotea la 360 de grade în toate direcțiile.
Mai puțin de 200 de unități au fost construite, iar pentru acestea erau disponibile doar două jocuri: G-LOC: Air Battle și Wing War.
Se crede că cel descoperit pe câmp a aparținut unei săli de jocuri din Ulster. Aceasta a funcționat în anii ’90 ai secolului trecut. Cel mai probabil, aparatul a fost abandonat în aer liber de o persoană care nu a știut cât de valoros era.
Din păcate, mașina descoperită în Irlanda de Nord nu pare să mai poată fi recondiționată.
Totuși, Peters a revendicat dispozitivul și a promis că va încerca să îl readucă la gloria de altădată.
Sursa: Forbes
Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!
CITEȘTE ȘI:
Primul POTUS gamer? Joe Biden a învins-o pe nepoata lui la Mario Kart
Patru porci au învățat să joace jocuri video. Animalele au depășit așteptările