Real Madrid a fost „umilită” și a suferit „cea mai grea înfrângere”, a scris presa după ce echipa antrenată de Zinedine Zidane a pierdut un meci în fața unei formații practic necunoscute, în Cupa Regelui.
Publicația Insider a notat faptul că Real Madrid a fost învinsă, cu scorul de 2-1, de echipa Alcoyano, care „nu apare în ediția din acest an a popularului joc video FIFA” și are puțin peste „2.000 de fani pe Instagram”.
Impresionant este faptul că Alcoyano a învins celebra echipă din Madrid după ce a rămas în zece oameni în minutul 80.
View this post on Instagram
Alyocano, care joacă în Segunda Division B, a eliminat Real Madrid din competiție. „Este cea mai grea înfrângere a perioadei Zidane”, a scris publicația Marca. Real Madrid a fost „umilită”, potrivit Mundo Deportivo.
„Am încercat. Jucătorii au dat totul pe teren. Eu sunt antrenorul. Responsabilitatea este a mea. Am jucat împotriva unei echipe din divizia a treia și trebuia să câștigăm, dar aceasta nu este o rușine”, a declarat Zidane, care a câștigat cu Real Madrid trei titluri Champions League și două titluri La Liga.
CITEȘTE ȘI:
Răspunsul dat de Elon Musk dezvoltatorului de jocuri care i-a pus aceeași întrebare de 154 de ori
„Echipa Săptămânii” din FIFA 21 oferă noi carduri în modul Ultimate Team!
Ucigașii, încă liberi, au recreat într-un joc video scena morții unui adolescent