Jocurile anului 2020 (partea a 4-a): titluri exclusive PlayStation și Microsoft

Autor: Cosmin Aionita | 27.12.2020
Jocurile anului 2020 (partea a 4-a): titluri exclusive PlayStation și Microsoft
Foto: Sony Interactive Entertainment

Primele trei episoade ale listei noastre de recomandări privind jocurile anului 2020 au fost dedicate genurilor indivuale, precum RPG-urile, jocurile cu mașini și titlurile action/adventure (prima parte), shooterele, jocurile de strategie și simulatoare sportive (în a doua parte), titlurile horror, cele open world și platformerele (în cea de-a treia parte). Astăzi schimbăm un pic formatul, oprindu-ne asupra celor mai notabile titluri exclusive pentru platformele PlayStation, respectiv cele Microsoft.

Păstrăm însă cele două recomandări principale (medaliile de aur și argint), precum și mențiunile. De asemenea, am mai nominalizat doar jocuri pe care am avut ocazia să le încercăm personal în redacția Go4Games (unele dintre acestea fiind prezentate și în review-uri individuale pe site-ul nostru) și ale căror date de lansare s-au regăsit în cursul anului calendaristic 2020.

În ultimii ani, Microsoft a făcut tot posibilul pentru a distruge noțiunea clasică de “joc exclusiv”, un capitol la care deținătorii platformelor Xbox nu o duc prea bine, cel puțin comparativ cu concurența de la Sony sau Nintendo. Așadar, nu mai putem vorbi despre titluri exclusive pentru consolele Xbox, toate aceste jocuri fiind disponibile și pe PC (iar unele se regăsesc DOAR pe PC), ba chiar, câteodată, și pe Nintendo Switch. Așadar, în această categorie au fost luate în considerare jocurile publicate de divizia Xbox în 2020, ce nu și-au făcut apariția pe consolele celor de la Sony.

Japonezii, în schimb, păstrează o atitudine tradiționalistă atunci când vine vorba de jocuri exclusive. Astfel, jocurile publicate de Sony Interactive Entertainment rămân, în general, pe consolele PlayStation, cu mici excepții, care sunt oferite și pentru PC la un timp destul de lung după lansarea inițială. Totuși, în rândurile titlurilor nominalizate pentru PlayStation 5, se răgasesc unele jocuri disponibile și în versiune de PS4, menționarea lor doar pentru noua consolă având două motivații: fie ediția next-gen este net superioară din punct de vedere tehnologic, fie biblioteca de jocuri pentru PS5 este încă redusă, nevoindu-ne să alegem și aceste titluri.

În speranța că aceste explicații au fost destul de clare, să vedem care au fost jocurile anului 2020 pe PlayStation 4, PlayStation 5, precum și pentru platformele agreate de Microsoft.

PLAYSTATION 4

? THE LAST OF US PART II
(Naughty Dog/Sony Interactive Entertainment)

Așa cum The Last of Us a închis magistral “capitolul” PlayStation 3, la fel o face cel de-al doilea joc al seriei pentru “era” PlayStation 4. Iar nivelul calitativ și finisarea celor de la Naughty Dog nu prea are rival în industrie, The Last of Us Part II oferind o experiență de cel mai înalt nivel indiferent de modelul de consolă PlayStation 4 pe care îl dețineți: standard, slim sau Pro. Avem din parte de o viziune sumbră asupra comportamentului uman, amplificată de firul narativ dramatic, de jocul excelent al actorilor, dar și de gameplay-ul mai elaborat, adăugit și îmbunătățit.

Review Go4Games

? FINAL FANTASY VII REMAKE
(Square Enix)

Veteranii ce au trecut și prin prima generație console PlayStation au primit un cadou nostalgic, la apusul ciclului de viață al PS4: remake-ul complet, pe alocuri reimaginat, al celui mai iubit JRPG al tuturor timpurilor. Iar așteptarea a meritat din plin, Final Fantasy VII Remake reunind unele dintre cele mai apreciate caracteristici ale RPG-urilor de proveniență niponă: personaje exotice foarte memorabile, un sistem de luptă original, care păstrează elementele clasice și le prezintă într-o manieră nouă, povestea care te ține în priză până la final, dar și o prezentare audio-vizuală de excepție.

Review Go4Games

? Mențiune: Ghost of Tsushima

PLAYSTATION 5

? DEMON’S SOULS
(Bluepoint Games/Sony Japan Studio/Sony Interactive Entertainment)

În timp ce seria Dark Souls și restul titlurilor recente de la From Software au atins nivelul de cult în rândurile unei anumite categorii de gameri, puțini știu că totul a pornit de la Demon’s Souls, lansat în 2009 pentru PlayStation 3. Iar, odată cu apariția noului PlayStation 5, am avut parte de un remake complet al acestui joc clasic, modernizat din punct de vedere vizual de către maeștrii de la Bluepoint Games. Demon’s Souls reia aceeași aventură din Boletaria, cu aceleași lumi și aceiași monștri, prezentate însă la un nivel grafic imposibil pe generația anterioară, cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.

? MARVEL’S SPIDER-MAN: MILES MORALES
(Insomniac Games/Sony Interactive Entertainment)

Marvel’s Spider-Man a fost unul dintre jocurile noastre favorite din 2018, iar noul episod Miles Morales îi calcă pe urme. Și, chiar dacă nu avem de-a face cu o “aventură completă”, Marvel’s Spider-Man: Miles Morales are în continuare foarte multe de oferit: o campanie consistentă, chiar dacă nu foarte lungă, cu o poveste demnă de benzi desenate, o interpretare meritorie a personajului principal, noi abilități pentru Spider-Man, precum și, se putea oare să uităm, o prezentare grafică de excepție, ce aduce opțiuni mult dorite precum ray tracing și framerate de 60 de cadre pe secundă.

Review Go4Games

 

? Mențiuni: Astro’s Playroom, Sackboy: A Big Adventure

JOCURI EXCLUSIVE MICROSOFT

? MICROSOFT FLIGHT SIMULATOR
(Asobo Studio/Microsoft)
PC

Asobo Studio, talentatul studio din spatele jocului A Plague Tale: Innocence, una dintre cele mai apreciate apariții de anul trecut, s-a întors în 2020 cu ceva complet diferit. Microsoft Flight Simulator reprezintă visul oricărui pasionat de avioane de agrement sau de transport, oferind posibilitatea de a pilota cele mai populare astfel de modele peste întregul glob pământesc. Grație unor rutine AI avansate, tot mapamondul a fost reconstruit într-un mod destul de fidel, fiind reproduse manual și unele dintre cele mai importante monumente și aeroporturi de pe planetă. Lăsând la o parte prezentarea vizuală excepțională, când vine vorba să te relaxezi la mii de metri (virtuali) înălțime, Microsoft Flight Simulator n-a avut rival în acest an. Iar, în 2021, jocul urmează să fie lansat și pentru noua generație de console Xbox.

? ORI AND THE WILL OF THE WISPS
(Moon Studios/Microsoft)
Xbox One/PC/Nintendo Switch

Este adevărat, jocurile lansate de Microsoft în ultimele 12 luni au fost foarte puține, însă Ori and The Will of the Wisps s-ar fi făcut lesne remarcat și într-un peisaj mult mai aglomerat. Și asta pentru că Moon Studios s-au autodepășit încă o dată, furnizând o veritabilă lume de basm, cu o un stil artistic aproape perfect, complementat de un gameplay mai dinamic, cu opțiuni noi, mișcări și atacuri numai bune pentru a pune la încercare abilitățile și reflexele jucătorilor.

? Mențiuni: Gears Tactics, Wasteland 3

Am încheiat astfel și cel de-al patrulea episod al nominalizărilor noastre pentru jocurile anului 2020. Vă invităm, în următoarele zile, să reveniți pe Go4Games, pentru a descoperi, alături noi, și restul acestor recomandări!

Citește și: Jocurile anului 2020 (partea 1): RPG, racing, action/adventure
Citește și: Jocurile anului 2020 (partea a 2-a): shooter, strategie, sport
Citește și: Jocurile anului 2020 (partea a 3-a): horror, open world, platformer
Citește și: Jocurile anului 2020 (partea a 5-a): Nintendo Switch, VR, remake/remaster
Citește și: Jocurile anului 2020 (partea a 6-a): multiplayer, grafică, poveste
Citește și: Jocurile anului 2020 (partea a 7-a): cele mai bune titluri românești, realizarea și dezamăgirea anului

Urmărește Go4Games.ro pe Google News