India a interzis încă o serie de aplicații „made in China”, iar din noul val fac parte și câteva jocuri populare în Asia.
Între cele două țări rivale a izbucnit anul acesta un conflict la graniță, în urma căruia autoritățile de la New Delhi au interzis sute de aplicații dezvoltate în China, inclusiv populara rețea de socializare TikTok. În urma incidentului din Valea Galwan au murit cel puțin 20 de soldați indieni.
Citește și: Trei adolescenți, acuzați de terorism după ce au încercat să distrugă o clădire în Minecraft
Printre cele 43 de aplicații interzise acum se numără și câteva jocuri video: Isoland 2: Ashes of Time, Heroes Evolved, Happy Fish!, Jellipop Match-Decorate your dream island!, Munchkin Match: Magic Home Building și Conquista Online II. Pe listă mai sunt aplicații deținute de gigantul din industria de e-commerce Alibaba, platforme de dating și servicii video.
În septembrie, India a interzis PUBG și alte 117 aplicații chinezești din magazinele virtuale App Store și Google Play.
Jocul video PlayerUnknown’s Battlegrounds, dezvoltat în versiunea mobilă de gigantul chinez Tencent, era extrem de popular în India și a dat naștere unor pasiuni puternice. Un student indian, în vârstă de 21 de ani, s-a sinucis după ce jocul a fost interzis.
Tot în India, un adolescent a cheltuit, în iulie, economiile familiei, echivalentul a peste 21.000 de dolari, în PUBG. Băiatul de 17 ani a folosit conturile părinților pentru a face achiziții în joc, pentru el și prietenii lui.
Sursa: RepublicWorld.com