Embracer Group, compania din spatele publisher-ului THQ Nordic, a anunțat achiziționarea unei noi serii de studiouri producătoare de jocuri, printre care și 4A Games, echipa realizatoare din spatele titlurilor seriei Metro.
Cei de la 4A Games au lucrat cu publisher-ul Deep Silver (la rândul său deținut de Embracer Group), iar întreaga sa echipă de producție, ce totalizeaza peste 150 de dezvoltatori în două studiouri (din Malta și Ucraina) se va alătura celor de la Embracer Group sub label-ul Saber Interactive (companie de asemenea achiziționată de Embracer în luna februarie a acestui an).
4A Games va continua să opereze ca un studio independent sub gestiunea celor de la Saber Interactive, pregătind două noi proiecte. Primul dintre acestea este un titlu ce va combina valorile înalte de producție caracteristice tehnologiei dezvoltate de studio cu experiența celor de la Saber din domeniile serviciilor online și jocurilor multiplayer. Cel de-al doilea proiect al 4A Games ar urma să fie un joc nou AAA, original, ce va folosi experiența acumulată în ultimii zece ani din dezvoltarea seriei Metro.
Cei de la THQ Nordic / Embracer Group nu se opresc însă aici, anunțând achiziția unei întregi serii de studiouri, pe lângă 4A Games:
Sursa: All Games Delta