The Last of Us Part II Review: diavolul se ascunde în detalii

Naughty Dog este un studio care a crescut, în timp, de la clone dezamăgitoare de Mortal Kombat (Way of The Warrior), la jocuri cu aspect de desen animat (Crash Bandicoot, Jak and Daxter) și până la titluri action/adventure “ușurele”, cu o atmosferă relaxată și eroi ce aduc aminte de protagoniștii filmelor din anii ’80 (seria Uncharted). Totul a culminat însă cu The Last of Us, unde studioul a îmbinat experiența acumulată până atunci în materie de gameplay cu o latură narativă dramatică, mult mai pronunțată, pentru a obține poate cel mai important joc al generației PlayStation 3. În aceste condiții, este posibil oare ca această continuare să-și depășească predecesorul? Vom afla în acest review pentru The Last of Us Part II.

Nivelul deosebit de înalt la care a ajuns Naughty Dog în prezent este cât se poate de evident atunci când observăm bogăția detaliilor din The Last of Us Part II, dar și gradul de finisare la care lucrează studioul condus acum de Evan Wells și Neil Druckmann. Și totul pleacă, în cazul acestui nou joc, de la poveste și legătura acesteia cu firul narativ din primul titlu al seriei. Au trecut aproximativ cinci ani de la evenimentele din The Last of Us, iar Joel și Ellie și-au găsit în sfârșit un refugiu în comunitatea din orășelul Jackson. De această dată însă, acțiunea va fi centrată pe Ellie, fetița firavă, pe care trebuia să o protejați în prima aventură, ajungând la maturitatea fizică necesară pentru a răzbi singură într-un astfel de univers ostil.

Luptele au evoluat pe toate planurile

Atât trecerea anilor, cât și experiența acumulată alături de Joel și noii lor aliați, au transformat-o pe Ellie într-o adevărată supraviețuitoare. Acum este pregătită să ia decizii drastice în momentele de cumpănă, dar și, mai important, să le pună în aplicare fără ezitare. Iar această maturizare este reflectată din plin de posibilitățile extinse oferite de gameplay-ul din The Last of Us Part II.

Practic, noua creație a celor de la Naughty Dog preia ideile de bază din primul The Last of Us, le extinde, îmbunătățește și, unde este cazul, le înmultește, adaugând concepte conexe, extrem de naturale în contextul jocului. Spre exemplu, schimburile de focuri din The Last of Us Part II vor fi foarte familiare celor care au trecut prin primul titlu, însă beneficiază de arme mai diverse, de posibilități mai avansate de upgrade ale acestora, ba chiar și de abilități noi pe care eroina le poate dobândi în timp, prin consumarea suplimentelor găsite prin mediul de joc.

O evoluție și mai pronunțată este evidentă în cazul componentei “stealth” a jocului, decorurile în care au loc confruntările fiind mai vaste, mai complexe, cu mai multe posibilități de “exprimare”. Ellie se poate târî la nivelul solului, pierzându-se în iarba înaltă, se poate cuibări sub vehicule și se poate strecura prin tot felul de crăpături. Astfel, un jucător priceput va avea mereu posibilitatea de a încheia luptele fără să irosească vreun glonț.

De același gen de îmbunătățiri și adăugiri se bucură și luptele corp la corp din The Last of Us Part II. Armele melee limitate de durabilitate se întorc și în această a doua parte, însă Ellie are acum posibilitatea de a ataca și cu cuțitașul din dotare, care nu se “consumă” și care poate fi folosit ori de câte ori doriți. Eficiența acestuia, în afara scenariilor stealth, nu este prea mare, inamicii având obiceiul de a para și a se feri de aceste lovituri. Eroina, la rândul său, are acum abilitatea de a eschiva, deosebit de importantă în aceste confruntări corp la corp. Trebuie să observați cu atenție mișcările diferitelor tipuri de inamici dacă alegeți să îi înfruntați direct, simplele eschive izolate nefiind suficiente, în anumite cazuri, pentru a doborî numeroșii adversari.

Când trei se luptă, al patrulea câștigă

Și pentru că tot am ajuns la acest capitol, pericolele pe care le vei întâlni pe parcursul acestei noi aventuri sunt mult mai diversificate decât în primul The Last of Us. Spre exemplu, inamicii umani vor face parte din două tabere aflate în conflict direct pentru controlul rămășițelor orașului Seattle. Pe de-o parte, îi avem pe membrii Washington Liberation Front (WLF, pe scurt), prezentați sub forma unei miliții foarte bine organizate, cu acces la numeroase resurse, arme și antrenament militar. Mai mult, oponenții din WFL se folosesc și de câini dresați, capabili să prindă mirosul adversarilor și să o detecteze pe Ellie chiar și atunci când este foarte bine camuflată.

De cealaltă parte se află The Seraphites, un cult religios radicalizat, ce a renunțat aproape în totalitate la avantajele tehnologizate ale lumii pre-pandemice. În schimb, acești inamici (alintați drept “Scars”) s-au întors, într-un fel, către natură și superstiții, preferând armele mai simpliste (precum arcurile cu săgeți sau ciocanele) și abordările stealth. Și, în timp ce mebrii WFL comunică între ei prin strigăte și ordine ușor de înțeles, The Seraphites șuieră și fluieră într-o manieră capabilă să-ți dea fiori pe șira spinării.

Iar aici își face din nou apariția atenția poate exagerată pe care producătorii au acordat-o detaliilor: fiecare dintre acești inamici este unic, are un propriu nume (folosit de camarazii săi atunci când este chemat, îi sunt adresate ordine etc.) și propriile replici, fie rostite atunci când discută cu aliații, fie în luptă, drept amenințări pentru Ellie. Mai mult, până și câinii celor din WFL au elemente distinctive și propriile nume.

Evident, din piesajul unui joc The Last of Us nu puteau lipsi infectații, în diferitele lor stagii de “evoluție”. Clickerii vor beneficia de variațiuni noi, precum Shamblers, masivi, bine protejați și cu prostul obicei de a emana gaze letale, sau Stalkers, inamici abili, nu foarte rezistenți însă, care preferă să-și urmărească victimile din umbră înainte de a le ataca.

Toate aceste tipuri de adversari, dar și penuria de muniție din anumite porțiuni ale jocului, pot duce la scenarii deosebit de interesante și, de multe ori, extrem de tensionate. Aminteam în preview-ul The Last of Us Part II despre traversarea unei clădiri de birouri cu o “turmă” de stalkers pe urmele lui Ellie, momente ce pot rivaliza orice joc horror modern. În alte instanțe, recurgi la tactici caracteristice războiului de gherilă urban pentru a supraviețui în cartierele din Seattle aflate sub controlul WLF.

Și, bineînțeles, totul culminează cu instanțele în care, în loc să te arunci direct în luptă, poți asmuți taberele inamicilor una împotriva celeilalte, fie că vorbim aici de Seraphites contra WFL, fie de infectați împotriva oponenților umani.

Explorarea este încurajată

Însă aventura din The Last of Us Part II nu se rezumă doar la înfruntările cu diferitele tipuri de inamici. Dimpotrivă, o porțiune importantă a experienței este dedicată explorării mediilor de joc câteodată vaste, fiecare colțisor al nivelurilor atent construite de Naughty Dog ascunzând resurse, muniție sau fire narative secundare (mai multe detalii, în preview-ul nostru). Nu lipsesc nici obiectele colecționabile, dar nici secretele și easter eggs.

Iar această porțiune de explorare extinde și mai mult formula de gameplay din The Last of Us Part II: pentru a ajunge în locuri inaccesibile la prima vedere sau pentru a găsi cifrurile seifurilor presărate prin joc veți avea de dezlegat adevărate puzzle-uri. De obicei, acestea implică traversarea unor obstacole prin variate metode: folosind proaspăt introdusul buton alocat săriturilor în secțiuni de platforming, spărgând geamuri și utilizând obiectele afectate de fizică pentru a croi rute de acces alternative etc.

Mai mult, într-o manieră asemănătoare cu ceea ce întâlneam în Uncharted 4: A Thief’s End, dar și în Uncharted: The Lost Legacy, The Last of Us Part II beneficiază de o proprie secțiune deschisă, în care Ellie poate explora după cum dorește: unele porțiuni ascund elementele necesare pentru a progresa în poveste, în timp ce altele sunt complet opționale, însă pot oferi o sumedenie de bonusuri.

O poveste complexă necesită timp

În privința desfășurării ulterioare a poveștii din The Last of Us Part II nu vă putem dezvălui foarte multe, restricționați fiind de limitările impuse de Sony pentru a preveni spoilerele. Așteptați-vă totuși la un fir narativ intens, presărat de întorsături de situație, care reușește să scoată în evidență două aspecte majore.

Primul dintre acestea este legat de durata de joc a noului titlu de la Naughty Dog. Având în vedere nivelul câteodată exagerat de atenție la detalii și finisarea excesivă a multora dintre acestea, ne-am fi așteptat ca un astfel de joc să nu dureze foarte mult, în stilul primului The Last of Us. Din fericire, producătorii nu s-au mai mulțumit cu puțin, reușind să te surpridă pe parcursul aventurii: atunci când ești convins că ai ajuns la sfârșit descoperi că abia ai trecut de un “hop” din poveste și jocul continuă. Iar situațiile de genul acesta se vor repeta de câteva ori pe parcursul lui The Last of Us Part II.

La momentul în care s-a derulat lista de credits de la final, contorul in-game îmi indica 31 de ore petrecute în The Last of Us Part II (pe dificultate medie), iar acest număr nu lua în considerare situațiile în care a trebuit să reiau anumite porțiuni. Da, cei de la Naughty Dog au luat ce alții ar putea considera două jocuri întregi (și cu ceva DLC-uri pe lângă) și au insistat să le prezinte sub forma unui singur titlu, transformând astfel The Last of Us Part II într-un joc cu adevărat “complet”.

Și mai important însă: modurile în care este expusă și relatată povestea din The Last of Us Part II scot în evidență elemente ce țin de natura umană. Mai bine reliefate chiar și decât în primul joc al seriei, acestea variază de la “banalele” bucurie și tristețe și până la furie, cruzime, modul în care reacționezi atunci când ești respins de societate, dragoste, pasiune și, nu de puține ori, gesturi ce nu țin cont de logică. The Last of Us Part II abordează toate aceste subiecte într-o manieră câteodată evidentă, alteori subtilă, reușind însă performanța de a o face mai bine decât orice alt mediu de divertisment interactiv de până acum.

Consider cu tărie că aceasta este cea mai mare realizare a celor de la Naughty Dog în The Last of Us Part II și motivul principal pentru care jocul este pur și simplu la un alt nivel față de alte titluri action/adventure cu mecanici de gameplay asemănătoare.

Încântare pentru ochi și urechi

Iar o astfel de reușită nu ar fi fost posibilă fără o componentă audio-video pe măsură, atenția la detalii a producătorilor fiind completată de un stil artistic și de o tehnologie pe măsură. Nimeni nu s-ar fi supărat dacă The Last of Us Part II, la modul cum se prezintă acum, ar fi fost lansat abia pe PlayStation 5: pur și simplu avem parte de unul dintre cele mai arătoase jocuri produse vreodată, cu decoruri superbe, vegetație luxuriantă, animații excelente și personaje extrem de credibile.

La început am fost oarecum sceptic, spunându-mi că nu este greu să atingi un asemenea nivel al detaliilor vizuale dacă mediul redat este limitat și de mici dimensiuni. Mi-am înghițit însă propriile cuvinte atunci când jocul s-a dechis și mi-a permis explorarea unei porțiuni vaste a orașului Seattle. Mai mult, totul a decurs fără sacadări și probleme tehnice, la un framerate constant de 30fps.

Ca o mențiune însă, am avut unele neplăceri cu efectul de motion blur din joc, mișcările bruște de camera inducându-mi dureri de cap și o oarecare stare de greață. Din fericire, Naughty Dog a inclus opțiuni de a diminua motion blur-ul, dezactivarea acestuia rezolvându-mi problemele. De asemenea, regret că nu am putut include în acest review decât imaginile furnizate de Sony, screenshot-urile pe care le poți realiza in The Last of Us Part II (cu sau fără Photo Mode-ul integrat) fiind mult, mult mai arătoase.

Nu trebuie omisă, de asemenea, și utilizarea unora dintre cele mai expresive fețe pe care le-am văzut până acum într-un joc video. Iar sentimentul de autenticitate este completat de prestațiile impresionante ale actorilor ce-și împrumută vocile personajelor din The Last of Us Part II, în frunte cu Ashley Johnson (Ellie) și Troy Baker (Joel). Până și muzica joacă acum un rol mult mai important, fiind responsabilă, pe lângă întregirea atmosferei de ansamblu, și cu evidențierea trăirilor și legăturilor emoționale dintre anumite personaje.

Jocul unei întregi generații

Având în vedere dimensiunile apreciabile ale jocului, dar și nivelul calitativ la care se ridică mai toate elementele sale, îmi este aproape imposibil să-mi imaginez efortul incredibil pe care Naughty Dog l-a investit în realizarea lui The Last of Us Part II. După ce am trăit o asemenea experiență, promit să nu mă mai plâng niciodată atunci când este decisă amânarea unui joc pentru a le acorda producătorilor timp suplimentar pentru dezvoltare și finisare.

Astfel, povestea complexă, capabilă să evidențieze multiplele fațete ale naturii umane, gameplay-ul îmbunătățit și extins, finisarea exemplară și atenția la detalii, aproape supraomenească, transformă The Last of Us Part II în cel mai bun joc video din ultimii ani și un titlu ce nu ar trebui ratat de niciun posesor de PlayStation 4.

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –

The Last of Us Part II este disponibil pe PlayStation Store sau în ofertele magazinelor de profil din România.