Final Fantasy VII Remake Review: un remake de zile mari

Trebuie să recunosc, încă de la început, că nu sunt tocmai cel mai mare fan al RPG-urilor de sorginte japoneză, multe dintre elementele acestora, tipic asiatice, nefiind tocmai pe placul meu. Astfel, cu mici excepţii, de-a lungul timpului am trecut peste aceste jocuri, fie ignorându-le pe unele, fie rezumându-mă la un contact minim cu anumite serii. Aici este inclus şi Final Fantasy, probabil cel mai cunoscut si popular nume în ceea ce priveşte JRPG-urile, însă Final Fantasy XV şi Final Fantasy XIII (singurele care mi-au captat atenţia suficient încât să le încerc) nu au reuşit să mă convingă în privinţa seriei.

Totuşi, cel mai popular şi iubit de către fani rămâne Final Fantasy VII, un titlu despre care, în ciuda lipsei de interes faţă de JRPG-uri, nu se poate să nu fi auzit dacă eşti un fan al jocurilor video. Astfel, în 2015, atunci când Square Enix a anunţat că intenţionează să refacă complet Final Fantasy VII pentru consolele PlayStation 4, mi-am zis că aceasta va fi ocazia perfectă pentru a mai da o şansă seriei şi de a explora, la rândul meu, motivele pentru care acest joc a devenit atât de emblematic. Cinci ani mai târziu, după parcurgerea completă a noului Final Fantasy VII Remake, îmi pun proverbiala cenuşă în cap şi recunosc: nu am regretat nici măcar o secundă petrecută în acest joc.

De altfel, cred că sunt două moduri de a privi acest nou Final Fantasy VII Remake. În primul rând, din postura fanului vechi, obsedat de jocurile seriei Final Fantasy şi de FF7 în particular. Această categorie de public va avea probabil cel mai mult de comentat referitor la diferenţele pe care remake-ul le aduce faţă de original, pentru că, într-adevăr, acestă versiune nouă îşi permite numeroase “licenţe poetice”, modificând semnificativ povestea din original. Abordare care s-ar putea să nu fie pe placul veteranilor, la fel cum noul sistem de luptă în timp real, cu posibilitatea de a comuta între personaje şi de a le da diferite comenzi prin intermediul unui sistem de pauză activă, s-ar putea să fie un pic descurajant pentru cei care îşi doreau luptele pe ture din original.

Nu în ultimul rând, chiar şi modificată, povestea din Final Fantasy VII Remake nu “reia” decât prima porţiune din originalul Final Fantasy VII, cea din oraşul Midgar, ce-i drept mult extinsă. Astfel, de la o introducere de circa 4-5 ore în jocul original, evenimentele din Remake ajung la o veritabilă aventură de peste 30 de ore, ce păstrează majoritatea elementelor familiare, însă adaugă personaje, quest-uri şi lupte cu boşi noi.

Cel de-al doilea mod de a aborda acest remake este din postura unui nou venit în cadrul seriei, fără pretenţiile, câteodată absurde, ale fanilor înrăiţi. Astfel, vei înţelege mult mai uşor că acest caracter “episodic” al remake-ului pentru Final Fantasy VII nu are mai nimic în comun cu abordarea similară propusă de Telltale Games, spre exemplu, în jocurilor acestui studio. În ciuda faptului că reprezintă doar “un capitol” din cadrul poveştii refăcute, Final Fantasy VII Remake este un joc complet după mai toate standardele actuale.

Dacă ar fi totuşi să critici ceva, din aceasta postură de începător în ale Midgar-ului, atunci povestea, dezvoltata pe mai multe fire, s-ar putea să devină un pic confuză spre sfârşit. Porţiunile pe care le-ai fi putut considera importante pălesc, dezvăluind o intrigă relativ ascunsă, precum şi un inamic principal despre care remake-ul nu oferă prea multe detalii în prealabil. Astfel, pentru a înţelege exact ce se întâmplă în momentele finale din FF7 Remake, vă recomand un pic de documentare, poate chiar vizionarea filmului de lung metraj Final Fantasy VII: Advent Children.

Cei care se fereau oarecum de acest joc, din cauza unei potenţiale complexităţi a componentei sale de RPG, nu au motive să o facă. Ba chiar, comparativ cu unele role playing games vestice, Final Fantasy VII Remake propune nişte elemente de RPG chiar simpliste, precum inventarul, nelimitat şi comun pentru toate personajele sau gestionarea armelor şi armurilor, din nou facilă. Mai exact, în ceea ce priveşte arsenalul, atribuirea de skill points pentru dobândirea de noi abilităţi ataşate fiecărei arme poate fi automatizată, jocul oferind preset-uri automate pentru a favoriza atacul, apărarea sau o abordare echilibrată. Atât armele, cât şi celelalte echipamente purtate, beneficiază de slot-uri pentru materia, un soi de sfere colorate ce pot oferi acces la diverse vrăji, cum ar incinererea sau îngheţarea adversarilor, sau chiar invocarea unor aliaţi temporari pe câmpul de luptă. Totul este destul de clar şi uşor de înţeles, cu menţiunea că meniurile de gestiune a armelor şi materiei puteau fi o idee mai bine structurate.

În ciuda aparentei lipse de complexitate, Final Fantasy VII Remake nu este un joc tocmai simplist. Începând de pe la capitolele 6-7 (dintr-un total de 18), luptele încep să te solicite din ce în ce mai mult, determinându-te astfel să experimentezi cu armele, materia şi personajele pe care le ai la dispoziţie. Din fericire, jocul salvează înainte de fiecare secvenţă de luptă, deci poţi relua o confruntare ori de câte ori doreşti, până descoperi tactica salvatoare. Alternativ, poţi scădea dificultatea pe Easy, caz în care luptele devin mult, mult mai simple. Mai mult, pentru cei care nu beneficiază de reflexele necesare confruntărilor în timp real, există şi un nivel de dificultate Classic, în care personajele atacă automat, iar aportul jucătorilor este redus la comenzile transmise acestora prin intermediul sistemului de pauză activă. Deci nu, în ciuda provenienţei japoneze comune, Final Fantasy VII Remake nu cade în capcana titlurilor de genul Sekiro, permiţând tuturor, indiferent de nivelul de pricepere, să-i parcurgă întreaga poveste.

De altfel, aş îndrâzni să afirm că nu provocarea reprezentată de momentele mai dificile din joc este punctul-cheie al lui Final Fantasy VII Remake. Nici pe departe: mai degrabă avem parte de “o experienţă” şi nu neapărat de un simplu joc, în sensul relativ îngrădit al acestui termen. Aproape fiecare capitol aduce lucruri noi: “culoarele” liniare din prima parte lasă locul, mai târziu, unui mediu de joc deschis, ai parte şi de un pic de stealth, dar şi de alegeri multiple în anumite momente, de explorare, precum şi de dialoguri extinse cu anumite personaje. Până şi în penultimul capitol al aventurii, atunci când ai impresia că ai văzut cam tot ce avea FF7 Remake de arătat, jocul introduce personaje şi mecanici noi, un lucru de lăudat, ce menţine experienţa “fresh” până la final.

Ce-i drept, pentru a te putea bucura de toate acestea, pentru a putea “gusta” tot ce are de oferit Final Fantasy VII Remake, trebuie să ai şi răbdare: pe parcursul jocului vei da peste tone de secvenţe cinematice, peste porţiuni de aşa-zis “walking simulator”, în care se pune mai mult accentul pe informaţiile pe care le poţi asimila ascultând monologurile celorlalte personaje sau pur şi simplu privind decorurile realizate de producători. Dacă luaţi aceste secvenţe ale jocului drept “recompense” pe care le primiţi pentru depăşirea unui boss important sau pentru atingerea unui moment-cheie din poveste, nu ar trebui să aveţi probleme cu ele. Alţii, însă, s-ar putea să le perceapă drept piedici în calea gameplay-ului.

Şi pentru că tot am adus vorba despre personaje, acestea se situează la limita dintre stereotipurile japoneze (de genul fetelor îmbrăcate sumar, cu dimensiuni generoase ale bustului) şi normele pe care le-am putea considera acceptabile în occident. Poate că, la prima vedere, unele dintre acestea vor fi un pic antipatice, însă, după câteva ore petrecute în preajma lor, vei ajunge să te ataşezi de ele, precum şi de întreaga abordare uşor copilaroasă, naivă dacă vreţi, a întregii poveşti. Evident, această abordare este tipic japoneză, iar modul în care sunt intepretate dialogurile merge în aceeaşi direcţie, cu multe momente stânjenitoare, suspine sau onomatopee în timpul schimburilor de replici. În rest, vocile în engleză sunt foarte bune, Square Enix recrutând o serie de actori cu experienţă precum Britt Baron (GLOW), Matt Jones (Breaking Bad) sau John Eric Bentley pentru a da viaţă personajelor. Din acest punct de vedere, prestaţia vocală din FF7 Remake, cel puţin în cazul interpretării în engleza, este mult peste cea din filmul Final Fantasy VII Advent Children.

Lucrurile stau de la bine în sus şi în ceea ce priveşte grafica din Final Fantasy VII Remake. Folosind Unreal Engine 4, cei de la Square Enix a reuşit ceea ce, la un moment dat, părea imposibil: să depăşească nivelul vizual al unui film prerenderizat. Ce-i drept, Advent Children nu este tocmai o realizare nouă, însă FF7 Remake îi este superior la aproape orice capitol, de la complexitatea modelelor de personaje, la animaţii, expresivitatea feţelor, iluminarea etc. De altfel, cam acesta este sentimentul pe care ţi-l lasă grafica din acest remake: că ai “juca” un veritabil film CGI. Iluzie spulberată însă de câteva ori, fie prin apariţia unor texturi foarte şterse (sau inabilitatea jocului de a încărca versiunile hi-res ale acelor texturi), fie din cauza unor modele de personaje secundare de-a dreptul hidoase, aflate într-un contrast calitativ evident cu eroii principali. Din fericire, în tabloul vizual de ansamblu, acestea sunt totuşi elemente minore, FF7 Remake menţinând un framerate constant de 30 de cadre pe secundă, atât pe PS4 Pro (unde rulează cu o rezoluţie 2880×1620), cât şi pe modelele standard de PlayStation 4 (1080p).

Un capitol la care nu am decât laude pentru Final Fantasy VII Remake este cel al coloanei sonore din joc. De mult nu am mai pus pauza în timpul unei lupte doar pentru a asculta muzica şi de mult nu m-am mai bucurat atât de tare cand găseam discurile colecţionabile cu ajutorul cărora poţi asculta melodiile la jukebox-urile din joc. Muzica este într-atât de reuşită încât Square Enix îşi permite să comercializeze seturi întregi de CD-uri şi discuri vinyl cu această coloană sonoră.

După cum spuneam mai devreme, chiar dacă nu eşti un fan al RPG-urilor japoneze, ar trebui să încerci Final Fantasy VII Remake. Jocul reprezintă o veritabilă “experienţă” de gaming, cu mecanici variate, uşor de înţeles (şi greu de stăpânit, în unele cazuri), personaje pline de farmec şi o nouă viziune asupra poveştii care a cucerit o întreagă generaţie. Îndrăznesc să afirm că acest remake este cel mai bun joc pe care am avut ocazia să-l încerc până acum în 2020, iar inevitabila sa continuare tocmai s-a instalat în vârful listei de titluri pe care mi le doresc pe PlayStation 5.