Hellpoint se doreşte a fi un RPG SF matur, cu o atmosferă sumbră, a cărui acţiune va avea loc pe o staţie spaţială aflată în derivă pe orbita unei găuri negre de proporţii inimaginabile. Dezvoltat de Cradle Games în urma unei campanii de finanţare susţinute prin intermediul Kickstarter, Hellpoint îşi trage inspiraţia din jocuri precum Dark Souls şi Dead Space, dar şi din filme precum Event Horizon sau Hellraiser.
Povestea va avea elemente legate de fizica cuantică, civilizaţiile extraterestre dispărute sau zeii cosmici şi va putea fi experimentată şi în mod cooperativ, atât local, în split-screen, cât şi online. Gameplay-ul va fi familiar fanilor seriei Dark Souls, cu câteva particularităţi, precum lumea de joc dinamică, ce se va adapta stilului fiecărui jucător: la fiecare moarte, mediul de joc va fi alterat, făcându-şi apariţia şi elemente cauzate de gaura neagră menţionată mai devreme.
Pe lângă modul co-op (al doilea jucător se va putea alătura oricând unei sesiuni de joc deja existente, iar loot-ul provenit de la inamicii doborâţi va fi împărţit în mod egal între cei doi jucători), Hellpoint va include şi multiplayer competitiv Player vs. Player.
Hellpoint urmează să fie lansat pe 16 aprilie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC (Steam).