Good Old Games (GOG) face o nouă surpriză fanilor jocurilor de aventură old school, relansând unui dintre titlurile clasice ale genului din anii ’90, readaptat pentru a rula corespunzător pe sistemele actuale. Este vorba despre Blade Runner, realizat de Westwood Studios (acelaşi studio din spatele seriei Command & Conquer), un titlu ale cărui drepturi de distribuţie fuseseră pierdute după ce producătorii au fost mai întâi achiziţionaţi de Electronic Arts şi, mai apoi, desfiinţaţi.
În încercarea de a aduce acest joc clasic pe GOG, deţinătorii platformeri de distribuţie digitală s-au adresat celor de la Alcon Entertainment, companie de producţie din spatele producţiei cinematografice Blade Runner 2049, cu mai mult timp înainte de apariţia acestui film. Chiar şi cu ajutorul oferit de Alcon Entertainment, procesul de a obţine drepturile asupra acestei proprietăţi intelectuale a durat câţiva ani, fiind totuşi finalizat cu succes.
O altă problemă a fost legată de lipsa codului sursă al jocului, pierdut atunci când Westwood Studios şi-a schimbat sediul. Astfel, s-a apelat la comunitatea strânsă în jurul ScummVM (un emulator menit să ruleze, pe platformele moderne, jocurile clasice de aventură realizate pe LucasArts), pentru a găsi o soluţie. După aproape opt ani, folosind ingineria inversă, aceştia au reuşit să recreeze engine-ul jocului, permiţând adaptarea acestuia pentru configuraţiile şi sistemele de operare actuale.
Deşi bazat pe primul film al seriei Blade Runner, jocul omonim urmează aventurile unui alt detectiv, pe nume Ray McCoy, care se află pe urmele unor alţi replicanţi scăpaţi de sub control. Povestea merge în paralel cu cea din filmul original, dezvăluind alte porţiuni ale versiunii futuristice a oraşului Los Angeles şi atingând subiecte mai puţin exploatate în film.
Blade Runner este disponibil acum, pentru PC (Windows şi Linux) şi Mac, prin intermediul GOG, la un preţ promoţional de numai 8,19€ (valabil până la 2 ianuarie 2020, când va înceta perioada de reduceri Winter Sale de pe GOG).