Star Wars Jedi Fallen Order Review: Forza Jedi! Hey, hey, hey!

Au trecut aproape zece ani de la ultimul joc Star Wars concentrat pe o componentă single player, Electronic Arts preferând, de când a pus mâna pe această importantă licenţă, să investească mai degrabă în lansarea de jocuri din seria Battlefront, orientată spre confruntări online. În urma eşecurilor şi scandalurilor legate de lootbox-uri, compania a dat în sfârşit undă verde unui titlu care se concentrează pe poveste şi l-a încredinţat unuia dintre cele mai talentate studiouri pe care le are în prezent în portofoliu: Respawn Entertainment, fondat de foştii creatori ai seriei Call of Duty. Rezultatul este un joc absolut surprinzător, care a împrumutat elemente din unele dintre cele mai bune titluri single player ale tuturor timpurilor şi a reuşit să le combine într-un pachet coerent, ce ar trebui jucat de oricine are un interes câtuşi de mic pentru universul Star Wars.

Totuşi nu este tocmai surprinzător faptul că Respawn Entertainment, un studio care a livrat până în prezent trei shootere multiplayer foarte apreciate (cele două Titanfall şi spin-off-ul Apex Legends), a reuşit să creeze un titlu action la persoana a treia atât de bine pus la punct. Compania a pus de acum câţiva ani bazele unei echipe secundare, condusă de Stig Asmussen, regizorul unui alt joc de acest gen de succes: God of War III, unul dintre cele mai bune titluri pentru consola PlayStation 3. Cu un asemenea pedigree şi ceea ce pare a fi un buget foarte mare, era oarecum dificil ca Star Wars Jedi: Fallen Order să nu reuşească să atingă un nivel calitativ peste medie.

Cel mai surprinzător lucru este faptul că povestea, care în multe jocuri Star Wars este de obicei mai puţin importantă, reuşeşte să fie atât de coerentă şi să se îmbine atât de bine cu firul narativ din filme, fără să se lege prea mult de acestea. Acţiunea are loc în perioada care nu a fost explorată foarte mult până acum în prea multe jocuri, între episoadele III şi IV din seria principală, după căderea Republicii şi în plină ascensiune a Imperiului Galactic, când forţele Împăratului Palpatine încă făceau „curăţenie” în rândul celor care opuneau rezistenţă.

Jocul ne pune în pielea lui Cal Kestis, un fost padawan, care a reuşit să scape de faimoasa „epurare” a ordinului Jedi ascunzându-se pe o planetă puţin importantă pentru Imperiu. O întâmplare neprevăzută îl pune însă pe radarele Inchizitorilor, o organizaţie secretă al cărei scop este vânătoarea supravieţuitorilor dintre Jedi, aceştia acţionând rapid şi fără milă imediat ce identifică vreun utilizator al Forţei. De aici începe o aventură bombastică prin Galaxie, în care Cal îşi va redescoperi puterile de Jedi şi va explora mai multe planete fantastice, majoritatea dintre ele fiind în premieră explorabile într-un joc Star Wars.

Jedi: Fallen Order a fost comparat, chiar şi înainte de lansare, cu titlurile Dark Souls sau cu recentul Sekiro de la From Software, cel puţin din punctele de vedere ale gameplay-ului şi structurii. Până acum însă, jocurile de acest gen nu au avut niciodată un fir narativ bazat pe secvenţe cinematice complexe şi momente de acţiune scriptate. Dar Fallen Order nu poate fi plasat tocmai în acelaşi gen cu acele titluri, asemănările fiind prezente doar din câteva puncte de vedere. Practic, Respawn a luat o parte a gameplay-ului ceva mai tactic din acele jocuri, a împrumutat secvenţele de platforming şi explorare din Uncharted şi le-a combinat cu modul de progresie din titlurile Metroid, plasând anumite piedici în niveluri, peste care poţi trece doar după ce dobândeşti anumite abilităţi.

De fapt, comparaţia cu un titlu „Souls” este grav exagerată. Jedi: Fallen Order oferă încă de la început posibilitatea de a selecta între patru dificultăţi, în funcţie de stilul de joc dorit. Dacă vrei ceva cât de cât apropiat de Souls, poţi opta pentru cel mai înalt, iar dacă eşti interesat doar de poveste, ai un mod de joc dedicat, unde inamicii nu te rănesc prea tare şi nici nu sunt foarte agresivi. Iniţial am început jocul pe nivelul de dificultate al treilea, Jedi Master şi ulterior am coborât pe Jedi Knight, nivelul „mediu”. Şi nu pentru că n-aş fi fost în stare să îl joc şi să îl termin. Am la activ seria Souls (cu tot cu Demon’s), Bloodborne şi Sekiro terminate, deci dificultatea nu mă sperie. Motivul este faptul că gameplay-ul din Jedi: Fallen Order nu poate susţine un astfel de nivel de dificultate.

În timp ce jocurile de tipul „Souls” sunt excelent construite, atacurile fiecărui inamic fiind de obicei calculate la milimetru, în cazul Star Wars, adversarii nu sunt tocmai uşor de „citit”. De altfel, abilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt destul de limitate, având un singur buton principal de atac, şi doar câteva alte abilităţi ale Forţei la dispoziţie (Pull, Push, Freeze şi un atac „heavy”, care consumă din bara de Forţă). Pe parcurs deblochezi câteva abilităţi noi şi câteva tipuri de atac suplimentare, însă niciodată nu vei atinge nivelul de precizie pe care îl oferă un titlu precum Sekiro, de exemplu, unde poţi bloca absolut fiecare atac al inamicilor, având posibilitatea de a anticipa şi răspunde în consecinţă într-o fracţiune de secundă.

De altfel, sistemul de luptă nu poate susţine, în mod consistent, luptele dintre Cal şi mai mult de doi sau trei oponenţi, în ciuda faptului că de multe ori în confruntări sunt implicaţi mult mai mulţi inamici, de felurite tipuri, fiecare cu atacuri specifice. Combinaţiile de inamici care atacă cu arme de apropiere şi cei care stau la depărtare şi trag cu lasere sunt de departe cele mai solicitante, fiind necesară o atenţie sporită. Fără posibilitatea de a para atacurile într-un mod rapid (animaţia de parry este foarte lungă), este greu de recomandat abordarea jocului pe o dificultate înaltă la prima parcurgere. Da, odată ce ai terminat jocul prima dată şi ştii ce face fiecare inamic în parte, poţi creşte nivelul de dificultate pentru o a doua încercare. Faptul că Jedi: Fallen Order include un sistem de tip „shrines”, numite puncte de meditaţie, unde poţi să îţi încarci viaţa şi să „cumperi” upgrade-uri nu îl face un joc „Souls” (totuşi, nu prea se explică motivul pentru care, de fiecare dată când te odihneşti într-un astfel de loc, toţi inamicii apar din nou).

Apoi confruntările cu boşii, care nu sunt foarte multe la număr, pot deveni cu adevărat frustrante în lipsa unui sistem de luptă bine pus la punct. Nu te poţi aştepta de la butoanele de pe controller sau tastatură să facă acelaşi lucru de fiecare dată când le apeşi. Uneori blochezi degeaba, întrucât acţiunea nu este înregistrată, alteori te fereşti dar tot te loveşte animaţia inamicului. Cel mai frustrant este însă atunci când apeşi pe butonul de vindecare şi acţiunea nu este înregistrată, sau atunci când începi un atac puternic, care consumă din bara de Forţă, dar este blocat de boss imediat, chiar dacă în teorie acesta ar fi slăbit şi ar trebui să încaseze damage. Totuşi, aceste confruntări sunt plăcute din punct de vedere vizual, chiar dacă în fond sunt destul de simpliste, iar fiecare boss are două sau trei rutine pe care le tot repetă. Nici faptul că aceste lupte au loc în arene bine delimitate nu ajută prea mult. Din fericire, există şi câteva momente mai speciale, precum prima luptă cu un AT-ST, care mai „spală” din păcate.

Apare însă şi un avantaj atunci când joci pe o dificultate scăzută: chiar te simţi ca un Jedi odată ce avansezi mai mult în joc, inclusiv în timpul luptelor cu boşii. Majoritatea inamicilor „obişnuiţi” pot fi învinşi din două sau trei lovituri bine plasate, însă va trebui să munceşti pentru ele. Mulţi dintre ei îţi pot bloca loviturile de lightsaber, dar sunt vulnerabili la atacuri din spate sau din laterale. De asemenea, un parry perfect la un atac de la distanţă va întoarce laserul înapoi către Stormtrooper-ul care l-a tras, putând să îl elimini fără să îl ataci direct. Apoi, fiecare inamic are o bară de rezistenţă, similară cu cea din Sekiro, putând fi rănit doar dacă aceasta este consumată.

Pe lângă clasicii soldaţi în armuri albe, Cal va întâlni şi diverse creaturi originare fiecărei planete pe care o vizitează. Aceste confruntări sunt însă unele dintre cele mai slabe din joc, preferând oricând să mă lupt cu Stormtrooperi sau cu membrii ai Frăţiei de pe Dathomir, decât cu diverse feluri de păianjeni, limacşi, broaşte, capre de munte şi alte astfel de animale exotice. Din fericire, jocul nu aruncă atât de multe confruntări cu fauna locală în calea jucătorului.

De altfel, luptele sunt doar o parte a jocului, cea mai evidentă şi cea mai importantă, însă Jedi: Fallen Order este şi un joc ce pune un mare accent pe explorare. Aminteam anterior Uncharted şi Metroid ca surse de inspiraţie, iar elemente din fiecare au fost folosite pentru a umple timpii dintre confruntările cu sabia laser. Ai putea să juri că secvenţele explozive au loc într-un Uncharted SF şi amintesc, pe alocuri, de faimosul trailer pentru Star Wars 1313 (titlul anulat de Lucas Arts). Sistemul de căţărare este practic desprins din Uncharted, Cal putând să se prindă de marginile clădirilor sau să se agaţe de diverse liane strategic poziţionate în calea lui. Din când în când, un pas greşit porneşte o secvenţă tensionată în care eroul alunecă pe o pantă abruptă, iar uneori elementele din decor de care se prinde se rup sub mâinile lui. Nathan Drake ar fi mândru.

Pe parcursul jocului apar şi mici puzzle-uri, destul de simpliste, dar satisfăcătoare, fiind necesară utilizarea abilităţilor oferite de Forţă pentru a le rezolva. Mai mergi pe un perete, mai tragi de o sfoară, împingi o platformă sau o bilă, lucruri elementare pentru orice veteran al jocurilor video. De altfel, jocul include şi un sistem de indicii în cazul în care te blochezi, pentru a putea trece mai repede peste aceste secvenţe dacă nu sunt tocmai pe placul tău.

În cele din urmă, Metroid pare să fie principala inspiraţie pentru modul de progresie în poveste. Din când în când, explorând planetele te vei lovi de zone inaccesibile. Fie vorbim despre o uşă care nu poate fi spartă pentru că nu ai abilitatea Force Push, fie despre o margine la care nu poţi ajunge fără double jump, fie chiar o abilitate pe care roboţelul tău, BD-1, trebuie să o dobândească. Da, există un sistem de upgrade-uri bazat pe puncte de skill pe care le dobândeşti prin adunarea de experienţă din lupte sau explorare, dar abilităţile importante le vei dobândi prin progresia în poveste. De multe ori, “puterea” de care ai nevoie se află pe altă planetă, fiind necesară pornirea următoarei secvenţe de poveste şi întoarcerea în punctul în care te-ai blocat după ce ai rezolvat quest-ul activ.

Din fericire, nu te plimbi prin vastele niveluri tocmai „degeaba”. Explorarea este încurajată prin diverse obiecte colecţionabile. Fie că găseşti diverse „ecouri” care adaugă puţin substrat poveştii şi oferă mici informaţii noi despre fiecare planetă în parte, fie că scanezi diverse elemente din decor cu ajutorul roboţelului BD-1, toate sunt răsplătite cu puncte de experienţă. Apoi, cuferele pe care le găseşti la tot pasul sunt pline cu elemente cosmetice: mai multe elemente pentru personalizarea sabiei, skin-uri pentru Cal, BD-1 şi nava spaţială Mantis (practic hub-ul principal de unde îţi alegi următoarea destinaţie). Personal însă, n-am fost prea încântat de sistemul de personalizare. Mânerul sabiei este prea mic pe ecran în timpul jocului pentru a face o diferenţă, iar pentru haine ai opţiunea doar de a colora diferit poncho-ul ale lui Cal. Măcar nu are microtranzacţii pentru asta.

Ce m-a deranjat însă la partea de explorare şi probabil că va enerva pe mulţi este lipsa unui sistem de fast travel. Pentru a rămâne fidel universului Star Wars, nu există o metodă de teleportare de la un punct de meditaţie la altul sau direct la navă. De multe ori, după ce termini obiectivul principal pe o planetă, va trebui să baţi drumul înapoi spre navă pentru a continua. Într-adevăr, există câteva scurtături care fac călătoria ceva mai rapidă, însă tot pierzi câteva minute bune pe drum. Şi da, trebuie din nou să te lupţi cu inamicii deja învinşi dacă ai folosit un punct de meditaţie între timp.

Evident, Jedi: Fallen Order nu este un joc perfect. Iar aşteptările de la un joc Star Wars sunt mari în special pe partea audiovizuală. Din fericire, un buget mare şi acces la banca de efecte sonore Lucasfilm asigură că noul joc arată şi „sună” exact cum trebuie. Fiind un titlu plasat în perioada dintre episoadele III şi IV, acesta împrumută în special elemente vizuale din trilogia originală din anii `70-`80, multe lucruri fiind parcă folosite, uzate, vechi, ruginite, etc. Aceste aspecte nu erau uşor de redat într-atât de mare detaliu până acum, dar tehnologia a ajuns din urmă viziunea iniţială.

Chiar dacă acesta este un joc Electronic Arts, Respawn a refuzat să folosească motorul grafic Frostbite de la DICE, care a pus beţe în roate mai multor studiouri în ultimii câţiva ani (în special celor de la BioWare pentru Mass Effect: Andromeda şi Anthem). Astfel, pentru Jedi: Fallen Order, s-a optat pentru Unreal Engine 4, motor grafic echipat cu un sistem excelent pentru materialele şi shaderele realiste, anumite secvenţe fiind parcă extrase dintr-un film Star Wars, nu dintr-un joc care rulează în timp real pe o consolă sau un computer. De altfel, inclusiv secvenţele cinematice sunt redate în engine, grafica din aceste momente fiind de-a dreptul impresionantă uneori.

Există câteva personaje principale care sunt aproape fotorealiste, în timp ce materialele folosite pentru pielea unor extratereştri depăşeşte ceea ce m-aş fi aşteptat de la un joc video. Desigur, există şi elemente mai puţin bune pe partea grafică. De exemplu rasa Wookie, cunoscută pentru blana deasă, este foarte slab realizată din punct de vedere vizual, în timp ce anumite texturi ale terenului nu sunt tocmai cele mai detaliate. În general însă jocul arată şi se simte asemeni unui film Star Wars.

Iar acest lucru este asigurat şi de componenta sonoră, cu muzica specifică, compusă de (sau inspirată din creaţiile lui) John Williams pentru seria din cinematografe, dar şi de muzică complet nouă, dedicată acestui joc. Nu în ultimul rând, prestaţia personajelor din secvenţele cinematice este la un nivel foarte înalt, comparabil cu ceea ce au livrat studiouri cu renume în ultima perioadă, precum Naughty Dog, Rockstar Games sau Sony Santa Monica. Actorii îşi joacă foarte bine rolurile, iar animaţiile sunt înregistrate folosind metoda performance capture, pentru un rezultat impresionant. Din păcate, nu eroul Cal Kestis este cel mai bine realizat şi jucat personaj, ci Greez, pilotul navei Mantis. Acesta este un extraterestru cu accent de new york-ez, care are rolul de „comic relief”. Felul în care modelul lui este realizat şi modul în care animaţiile faciale au fost suprapuse pe modelul 3D şi sincronizate cu vocea aduc fidelitatea grafică a jocului la un alt nivel.

Şi cum nimic nu poate fi fără greşeli, pe partea tehnică, cei de la Respawn au dat-o puţin în bară. Chiar dacă între momentul lansării şi cel al redactării acestui articol au fost lansate deja câteva patch-uri, jocul încă are mici probleme tehnice. Anumite animaţii sunt ciudate (modul în care Cal aleargă este aproape comic), există locuri cu pereţi sau podele prin care poţi cădea, sau poţi rămâne suspendat în aer, iar unele lucruri sunt inconsistente. Din motive de gameplay, este uşor de înţeles de ce sabia nu taie din prima tot ce atinge, dar nu este tocmai clar de ce nu lasă urme pe pereţi decât atunci când apeşi pe butonul de atac. Dacă sabia se atinge de perete când este ţinută pur şi simplu în mână, aceasta nu are niciun fel de efect de coliziune cu obiectele din jur. Este un detaliu mic care ar fi adăugat multe pentru fanii universului, mai ales când luăm în considerare că titluri de acum 20 de ani, precum Jedi Knight 2: Jedi Outcast, făceau asta pe un motor grafic de Quake 3.

Totodată, performanţa jocului nu este 100% optimizată pentru hardware-ul pe care rulează. Versiunea de Xbox One în special are probleme cu blocări pentru câteva secunde din senin, pe lângă faptul că jocul rulează pe această consolă în rezoluţie 720p, în timp ce toate celelalte console suferă de pe urma unui framerate care nu rămâne la nivelul dorit. Pe Xbox One X şi PlayStation 4 Pro există posibilitatea de a rula în „performance mode”, care scade rezoluţia şi deblochează framerate-ul. Totuşi, chiar şi aşa există secvenţe în care jocul scade sub limita considerată acceptabilă de 30 FPS.

Noi am testat în principal versiunea de PC, care a rulat pe un „bătrân” GTX 1080 şi un procesor Ryzen 7 1700 în rezoluţie 2560 x 1440, cu o ţintă de framerate la 60 de cadre pe secundă. Majoritatea setărilor au rămas pe nivelul cel mai înalt, cu umbrele pe mediu şi motion blur off. Chiar şi aşa, în anumite secvenţe, jocul se simţea că scade până pe la 40 de cadre pe secundă, fără un motiv întemeiat, indiferent de setări. De asemenea, fără V-Sync activat, jocul a suferit de pe urma unui tearing groaznic, iar opţiunea de V-Sync integrată face double buffering, deci scade framerate-ul la jumătate atunci când acesta nu este la nivelul refresh rate-ului. Am rezolvat problema prin dezactivarea opţiunii din joc, trecerea acestului în mod „borderless window” şi activarea manuală din NVIDIA Control Panel a opţiunii de V-Sync cu Triple Buffering special pentru acest joc. E puţină bătaie de cap, dar rezultatul merită din plin, întrucât Jedi: Fallen Order arată extrem de bine şi în general „se mişcă” impecabil.

Dacă era păstrat încă câteva luni în dezvoltare pentru o finisare mai atentă, Jedi: Fallen Order ar fi putut fi probabil cel mai bun joc Star Wars lansat vreodată. Din păcate, problemele tehnice îl trag înapoi şi chiar îi limitează puţin „viziunea”. Cu un sistem de luptă mai bine pus la punct din punct de vedere tehnic, unde animaţiile şi acţiunile ar fi putut oferi o precizie mai mare, acest titlu ar fi putut fi într-adevăr comparat cumva cu un joc de la From Software, din punctul de vedere al gameplay-ului. Aşa însă, este doar un joc action adventure foarte bun, în care poţi din când în când să te mai blochezi în obiecte, să mai cazi printr-o podea, sau să ratezi prinderea de o margine pentru că jocul nu şi-a dat seama că vrei să te prinzi de ea.

Cu toate acestea, pachetul Star Wars: Jedi Fallen Order este foarte bine pus la punct din toate celelalte puncte de vedere. Are poveste interesantă, cu mici răsturnări de situaţie şi câteva surprize foarte plăcute, arată excelent, are o componentă sonoră fidelă filmelor şi oferă pentru prima dată o experienţă de joc în care cu adevărat te simţi ca un Jedi. Gameplay-ul este satisfăcător, chiar dacă nu extrem de complex, în timp ce partea de explorare poate fi chiar relaxantă uneori, iar bucăţile de „istorie” descoperite pe parcurs vor bucura cu siguranţă fanii universului.

Acum că suntem în plin „hype” pentru ultimul film al celebrei „Skywalker Saga”, este momentul perfect pentru a juca Jedi: Fallen Order. Având în vedere dimensiunea acestui proiect şi oamenii pe care EA i-a implicat pentru a-l duce la bun sfârşit, am putea să presupunem că acesta este doar primul titlu dintr-o serie mai lungă. Chiar dacă nu am fost complet mulţumit de execuţia primului joc Jedi de la Respawn, sunt extrem de curios să văd unde va duce acest studio conceptul din Jedi: Fallen Order în viitor.