THQ Nordic şi studioul Airship Syndicate au lansat un nou trailer pentru Darksiders Genesis, prezentând porţiuni de gameplay din acest joc, accentul fiind pus pe sistemul „Creature Core”, ce va permite jucătorilor să îmbunătăţească şi să personalizeze abilităţile de luptă ale personajelor principale.
Ambii eroi vor începe aventura cu o selecţie de diferite atacuri şi vor primi acces, pe parcursul poveştii, la noi metode devastatoare de a elimina inamicii. Aceste “Creature Cores” vor putea fi culese de la demonii doborâţi sau vor putea fi cumpărate, în schimbul sufletelor, din magazinul lui Vulgrim (unul dintre personajele vechi ale seriei).
Darksiders Genesis este produs de studioul Airship Syndicate, jocul urmând să se bazeze pe o formulă diferită faţă de restul seriei: Genesis va folosi o perpectivă isometrică, promiţând gameplay de tip action RPG şi hack’n’slash. Accentul va fi pus pe abordarea în mod cooperativ, jucătorii urmând să-i poată controla pe doi dintre călăreţii Apocalipsei: War şi Strife.
Darksiders Genesis va fi lansat pentru PC şi Google Stadia pe 5 decembrie 2019, în timp ce variantele pentru PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch vor sosi pe 14 februarie 2020. Precomenzile pentru ediţia de PC sunt disponibile acum prin intermediul Steam, la un preţ promoţional de numai 25,49€ (cu 15% redus faţă de 29,99€, cât va costa jocul începând cu ziua lansării).