Borderlands 3 Review: întoarcerea glorioasă a adevăratului looter shooter

Pentru foarte mult timp, când venea vorba de loot şi de a-ţi ”pierde” timpul cu trecerea în revistă a diferitelor atribute şi design-uri ale echipamentului din dotare, jucătorii se gândeau instant la un hack’n’slash de inspiraţie diabolică sau orice alt action RPG care-ţi propunea să cutreieri codrii şi donjoane în căutarea de paloşe fermecate. Apoi, cei de la Gearbox, cu o atitudine tipică de yankeu (”Hold my beer…”), au combinat ideea de loot cu mult, foarte mult, extrem de mult pac-pac şi au creat un gen care a inspirat nenumărate alte jocuri, acestea neavând însă curajul să fie la fel de sărite de pe fix precum originalul. După şapte ani de pauză, Borderlands se întoarce pentru a ne da o nouă lecţie despre ce înseamnă un looter shooter adevărat.

Este cunoscut faptul că nici cei de la Gearbox nu se aşteptau ca Borderlands să aibă nivelul de succes capabil să garanteze transformarea jocului într-o franciză cu multiple iteraţii. Poate din acest motiv (sau poate din cauza „înclinaţiei” spre bani a lui Randy Pitchford, conducătorul studioului), Gearbox a regurgitat, sub diferite forme, acelaşi şi acelaşi conţinut de-a lungul anilor, ţinând armata de fani într-o imaginară oală sub presiune, privându-i de detalii despre partea a treia. Acum însă, la sosirea momentului mult aşteptat, fanii deja amintiţi pot să răsufle uşuraţi: Borderlands 3 este continuarea pe care şi-au dorit-o, jocul care rafinează fiecare element al reţetei de succes, fără a avea însă curajul de a inova. Astfel, în mod neobişnuit, putem trage concluzia încă de la început: cei cărora le-au plăcut jocurile Borderlands apărute până acum vor aprecia şi continuarea, dar cei pe care acest gen i-a lăsat rece până acum nu vor trece la sentimente mai bune nici cu acest titlu.

Borderlands 3 îţi lasă impresia unui meniu „cu de toate” din oferta unui fast food american: ţi se oferă pe tavă mai mult loot, mai mult arme, hărţi mai mari, locaţii mai multe şi împuşcături fără număr. Accentul este pus, în mod clar, pe cantitate, aspect care din fericire, în cazul de faţă, nu dăunează calităţii. După cum am amintit deja, producătorilor le-a fost frică să distanţeze de rădăcini, astfel că punctul de pornire este din nou planeta Pandora şi din nou poţi să alegi dintre patru mercenari săriţi de pe fix care se alătură Crimson Raiders. Aceştia, la rândul lor, sunt din nou supăraţi de nişte băieţi chitiţi să deschidă cu orice preţ aşa numitele vault-uri: răufăcătorii de serviciu din acest episod sunt Children of the Vault, o sectă care reuneşte toţi bandiţii de pe Pandora sub conducerea tiranică a gemenilor Calypso. Evenimentele continuă aproximativ din punctul în care s-a terminat Borderlands 2, găurile din firul epic şi personajele noi fiind prezentate în DLC-ul gratuit lansat în această vară. Deşi povestea este mai detaliată şi ceva mai stufoasă decât în episoadele de până acum, nu vă aşteptaţi la o epopee semnată de Homer. Povestea este o scuză plină de misiuni repetitive pentru a împuşca orice mişcă în lumea înconjurătoare.

La fel ca până acum, cariera ta de jefuitor a grotei cu comori a unui Ali Baba extraterestru începe prin alegerea personajului. Deşi există doar patru eroi disponibili, aceştia au destulă personalitate şi oferă suficientă varietate, încât fiecare poate să-şi găsească un personaj pe placul său. În timp ce Moze este literalmente un tanc, abilitatea ei specială permiţându-i să se urce în carlinga unui mech, Amara este un siren care-şi pedepseşte oponenţii cu atacuri magice. Între aceste două extreme se situează Zane, un spion alcoolic care se bazează foarte mult pe gadget-uri şi subterfugiu, precum şi FL4K, un vânător care a reuşit să domesticească cei mai periculoşi prădători ai Pandorei. Cei care se aşteptau la clase asemănătoare cu primele două episoade vor avea o surpriză, însă nu neapărat una neplăcută. Noii vault hunters au personalităţi proprii bine definite şi abilităţi care-i diferenţiază de ce am văzut până acum. De exemplu, datorită unuia dintre seturile de abilităţi disponibile, Amara îl surclasează până şi pe Brick, pugilistul preferat al fanilor.

Se vede că producătorii au investit destul de mult efort încercând să diferenţieze noii eroi de ce am văzut până acum, păstrând puzderia de abilităţi care le permit jucătorilor să abordeze luptele în stilul propriu. Fiecare personaj beneficiază de mai multe seturi de abilităţi, unele dintre acestea sporind şansele de supravieţuire a celor care joacă singuri, în timp ce alte alegeri au sens atunci când joci alături de prieteni, oferind bonusuri întregii echipe. Evident, nu lipseşte unul dintre cele mai populare elemente ale francizei: modul cooperativ. Mai mult, producătorii oferă o nouă regulă de „divizare” a prăzii în cadrul echipelor (de până la patru jucători), pentru a păstra pacea în „familie”. Astfel, de acum poţi seta ca fiecare jucător să aibă parte de propriul loot, dar dacă îţi place să-ţi frustrezi camarazii înşfăcând toate flintele de sub nasul lor, poţi merge şi pe stilul de reguli deja cunoscut.

Gameplay-ul deşi nu aduce nimic inovator, rămâne inima experienţei şi duce în spate tot jocul. Povestea mai detaliată, grafica îmbunătăţită, personajele mai colorate sunt doar garnitura, în timp ce gameplay-ul în sine rămâne vedeta farfuriei. Reţeta cea veche funcţionează fără cusur: vei vărsa hectolitri de sânge pentru a dobândi puncte de experienţă care deschid calea spre noi abilităţi şi posibilitatea de a folosi arme din ce în ce mai bune, care, la rândul lor, te ajută să verşi kilolitri de sânge. Misiunile păstrează acelaşi simţ al umorului şi, deşi nu pot fi numite capodopere beletristice, îţi dau destule motive să ieşi în sălbăticie şi să împuşti tot ce mişcă.

Cel mai reuşit aspect al jocului rămâne gunplay-ul: fiecare armă se comportă diferit, multe dintre ele având şi un mod de foc alternativ, care poate diferi complet faţă de funcţia de bază. De exemplu, o mitralieră, în modul de folosire secundar, poate să devină un lansator de grenade, care, deşi se încarcă mult mai greu, are rezultate cu adevărat devastatoare. Efectele speciale nu se rezumă doar la modul de foc primar şi cel alternativ, ci şi la comportamentul armelor. Foarte haioase sunt puştile care, în momentul în care vrei să le reîncarci, sunt aruncate de colo colo de eroi. Nu vorbim însă de poluarea mediului, ci de arme inteligente cărora le cresc picioare şi se transformă temporar în asistenţi letali.

Echipând simultan până la patru arme, vei elimina tot ce-ţi iese în cale, cu posibilitatea de a ajunge până la nivelul maxim 50. La fel ca în jocurile anterioare, parcurgerea poveştii reprezintă doar primul pas, jocul oferind mai multe opţiuni de a continua distracţia, motivul principal pentru a nu întrerupe acţiunea fiind loot-ul din ce în ce mai bun. Prada este cu adevărat “demenţială”, atât din punctul de vedere al cantităţii, cât şi în ceea ce priveşte unele concepte de design, acestea riscând să devină frustrante. Cei care sunt aidoma hârciogilor hămesiţi şi încearcă să adune tot de pe jos şi să se întoarcă până la cel mai apropiat punct de comerţ, pentru a îngrăşa puşculiţa, vor fi copleşiţi: oponenţii care au timpi de respawn mult mai mici vor genera şi mai mult loot, transformând naveta până la tonomate într-o sarcină demnă de Sisif. Dacă mai dai şi peste vreun Loot Tink, un fel de spiriduş pe cocaină sau iepure cu baterii alcaline în poponeţ, şi reuşeşti să-l dobori, vei ajunge să înoţi în arme.

Dacă tot am vorbit de gameplay trebuie să amintim însă şi de nişte aspecte mult criticate, care, în mod inexplicabil, nu au fost remediate. Cel mai evident este controlul vehiculelor: acestea sunt operate în continuare folosind stick-urile analogice, o soluţie nu doar incomodă, dar şi imprecisă. Acest aspect este foarte important, deoarece vei petrece destul de mult timp în vehicule: pe de o parte datorită hărţilor mult mai mari, pe de altă parte din cauza timpilor de respawn reduşi. Fie că nu mai vrei să-ţi baţi capul cu oponenţii de nivel scăzut care apar mai ceva ca ciupercile după ploaie, fie că misiunea are loc în celălalt colţ al hărţii, vei folosi vehiculele încă dinainte să se fi încheiat complet tutorialul. Dar Borderlands 3 este un joc video care dă impresia că ar face orice pentru a rămâne în graţiile fanilor, astfel că punctele negative sunt destul de reduse ca număr. Această dorinţă cronică de a fi pe placul comunităţii se simte şi în cazul temelor pe care producătorii le-au abordat într-o manieră ironică, câteodată chiar satirică: pe lângă glumele scatologice, de nivel preşcolar, producătorii s-au luat de (cei care-şi închipuie că ar fi) influenceri, de corectitudinea politică sau de rasism. Trecând peste fixaţia pentru defecaţie, găsim multe glume bune şi monologuri care se potrivesc perfect cu atmosfera generală a jocului: nimic nu este sacru sau tabu.

Singura noutate cu adevărat semnificativă este posibilitatea de a părăsi Pandora şi de a vizita alte planete, la bordul Sanctuary, care nu mai este un oraş, ci o navă spaţială. Producătorii au păstrat stilul de redare cel-shaded şi, chiar dacă motorul grafic Unreal 4 îşi arată vârsta, Borderlands 3 se prezintă destul de bine, în special graţie direcţiei artistice. Scenele pline de culoare şi ideile echipei de design grafic te vor acapara în totalitate şi te vor face să uiţi de faptul că eroii puteau să fie mai detaliaţi. Brelocurile ce pot fi agăţate de armă, alături de diferitele skin-uri care schimbă înfăţişarea armelor, deşi nu au nici o utilitate practică, reuşesc să fie un factor motivant pentru jucători.

Locaţiile noi aduc varietatea care lipsea seriei, chiar şi locurile deja cunoscute reuşind să fie prezentate într-o manieră nouă. Din păcate, performanţa nu este tocmai stabilă, în special în modul cooperativ existând sacadări deranjante. Acestea pot fi rezolvate însă cu patch-uri, care vor veni cu siguranţă şi pentru a adăuga conţinut nou. În cazul jocurilor precum Borderlands, sunt deosebit de importante activităţile care te aşteaptă după terminarea poveştii, un lucru evident şi pentru producători, aceştia promiţând să-i răsfeţe pe fanii ce au atins nivelul maxim. Pe lângă noi boşi de raid, sunt promise şi diferite evenimente cu durată limitată, menite să ţină în priză comunitatea şi să ofere elemente cosmetice şi noi arme. Prima astfel de activitate va debuta în mai puţin de o lună, fiind inspirată de Halloween.

Borderlands 3 este un joc masiv şi distractiv, care, deşi nu aduce mai nimic inovator, oferă o veritabilă cantitate industrială a elementelor ce au adus succesul episoadelor anterioare. Dacă-ţi plac looter shooter-ele, nu ai cum să dai greş cu Borderlands 3: în ciuda unor situaţii frustrante şi a performanţei problematice, vei avea parte de multe momente memorabile.