Code Vein Review: Dark Souls postapocaliptic cu vampiri

Sunt convins că nici Bram Stoker nu se aştepta ca rezultatul felului în care şi-a reimaginat unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Ţării Româneşti să ajungă atât de popular. Odraslele lui Dracula au cucerit imaginaţia a nenumăraţi creatori de filme, scriitori, animatori, dar şi dezvoltatori de jocuri. Chiar dacă nu se leagă în mod direct de Prinţul Întunericului, personajele cu carenţe de hemoglobină din Code Vein sunt, fără dar şi poate, vampiri, chiar dacă producătorii au încercat să-i reboteze drept Revenants. La fel de evident este şi faptul că subiectul prezentului test este un urmaş spiritual al jocurilor Souls, ce au contribuit considerabil la popularitatea celor de la Bandai Namco Entertainment pe meleagurile noastre.

Astfel, de la început putem spune că aceia care se încumetă să exploreze lumea postapocaliptică din Code Vein se pot aştepta la nenumăraţi monştri neiertători, lupte care îţi vor pune la grea încercare priceperea şi răbdarea deopotrivă, dar şi momente în care, după înfrângerea unui oponent mai dificil, îţi vine să ţopăi de fericire. La fel ca în orice RPG care se respectă, aventura începe cu crearea unui personaj menit să te reprezinte în joc. Code Vein îţi oferă un editor incredibil de detaliat, cu nenumărate opţiuni de a aduce la viaţă avatarul visurilor tale. Opţiunile nu se limitează doar la aspectul fizic al personajului, dar şi la vestimentaţia acestuia, demonstrând că vampirii rămân la fel de vanitoşi, indiferent de epoca istorică în care trăiesc.

După ce ai terminat „croiala” sugativei de sânge care te va reprezenta în joc, urmează un tutorial scurt, dar cuprinzător, care te familiarizează cu conceptele de bază din Code Vein. Aici vei descoperi şi primele referinţe la Blood Code, care defineşte esenţa fiecărui vampir, inclusiv abilităţile, armurile şi armele pe care le poate folosi. Cu alte cuvinte codul sanguin al vampirilor din joc echivalează cu clasele din RPG-urile clasice, fiecare revenant fiind guvernat de un astfel de cod. Fiecare vampir, mai puţin unul.

Aşa cum aţi ghicit personajul vostru este special şi nu dispune de un astfel de cod, putând în schimb să adopte orice cod doreşte sau, mai bine zis, orice cod descoperit de-a lungul aventurilor sale. Sistemul oferă libertate completă jucătorului, acesta fiind încurajat să experimenteze şi să dezvolte un personaj care să reflecte preferinţele proprii, eliminând majoritatea restricţiilor impuse de adoptarea unei anumite clase. Cu alte cuvinte, dacă îţi place o anume abilitate, specifică unui anumit cod sanguin, dacă o foloseşti destul, ea va putea fi moştenită şi învăţată chiar dacă, între timp, alegi să echipezi un alt cod. Astfel poţi dezvolta franctirori cu abilităţi de luptă corp la corp demne de cei mai iscusiţi războinici.

Chiar dacă se ascunde după o grafică anime şi o poveste stufoasă, Code Vein aminteşte foarte mult de titlurile dezvoltate de From Software. După primii paşi făcuţi în lumea jocului, vei avea un sentiment că Bandai Namco Studios a încercat să reproducă reţeta care stă la baza jocurilor Souls, schimbând estetica elementelor cheie. De exemplu, locul focului de tabără a fost luat de tufe de vâsc, care se comportă însă la fel, oferind jucătorilor, printre altele, oportunitatea de investi punctele de experienţă câştigate sau de a se teleporta într-o altă regiune. Acelaşi sentiment de deja-vu îl trezesc şi locaţiile cu o topografie întortocheată, cu scurtături ascunse şi locuri precum mlaştina subterană sau catedrala gotică, care parcă poarta semnătura lui Miyazaki.

O diferenţă crucială faţă de jocurile din care îşi trage inspiraţia este însă firul epic din Code Vein, prezentat într-o manieră secvenţială aidoma unui film regizat de Tarantino. Producătorii ne răsfaţă cu o poveste deosebit de detaliată şi personaje uşor clişeistice, dar memorabile. Povestea jocului este dezvăluită treptat, pe de o parte în mod direct, sub forma de scene intermediare şi dialoguri, pe de altă parte într-o manieră mai subtilă, sub forma unor scurte amintiri. De obicei, cele din urmă sunt legate de descoperirea unor obiecte colecţionabile sau evenimente speciale. Curiozitatea şi curajul de a explora fiecare colţişor al hărţii sunt răsplătite cu o mai bună înţelegere a lumii de joc şi a evenimentelor ce au adus la situaţia cu care se confruntă personajele.

Viteza desfăşurării naraţiunii se află însă în contrast direct cu restul jocului: gameplay-ul bazat pe lupte cu ritm alert este adesea întrerupt de dialoguri sau secvenţe cinematice care pot să dureze chiar şi 15 minute. Deşi primul impuls este să sari peste ele, acestea merită urmărite, în special dacă vrei să înţelegi cursul evenimentelor. În Code Vein, firul epic nu este doar o scuză pentru a te implică în lupte deosebit de grele, ci se dovedeşte a fi unul dintre elementele care te fac să-ţi doreşti să explorezi cât mai mult.

O altă similitudine cu jocurile de tip Souls este existenţa unei baze de operaţiuni, care găzduieşte NPC-urile cheie, fie că vorbim de comercianţi sau de camarazi de luptă. Relaţia cu aceste personaje poate fi îmbunătăţită prin oferirea de cadouri: obiecte aparent inutile şi relicve ale lumii de odinioară. Dacă reuşeşti să gâdili îndestul egoul unui NPC, nimerind tipul de obiecte care îi plac şi oferindu-i destule, el te va răsplăti la rândul său cu atenţii din ce în ce mai utile: de la poţiuni şi materiale de crafting, poţi ajunge astfel să deblochezi calea spre arme şi armuri mult râvnite. Acestea sunt necesare pentru a putea înfrunta oponenţi din ce în ce mai puternici, care la rândul lor vor lăsa în urmă arme şi armuri din ce în ce mai bune şi tot aşa, astfel realizându-se circuitul care stă la baza conceptului de joc RPG.

O diferenţă majoră faţă de titlurile neiertătoare ale celor de la From Software, adesea lipsite de fair play, este nivelul de dificultate. Spre deosebite de frustrarea care te făcea să-ţi smulgi părul din cap când încercai să-i învingi pe Father Gascoigne sau pe Artorias the Abysswalker, Code Vein conferă sentimentul că eşti stăpân pe situaţie. Acest lucru se datorează nivelului de dificultate ceva mai scăzut, dar şi partenerului care te însoţeşte în aventurile tale. Nu vă faceţi însă iluzii: Code Vein nu este un joc uşor, ci doar o idee mai accesibil, în special datorită unui coechipier care poate fi controlat de AI sau de un alt jucător. Această mecanică de joc aduce noi posibilităţi tactice şi şanse de izbândă mai mari. Unul dintre jucători poate, de exemplu, să ademenească oponenţii, în timp ce partenerul său îi atacă de la spate; sau, dacă preferi stilul solo, îţi poţi alege un companion versat în lupta corp la corp, în timp ce tu stai la distanţă şi decimezi opoziţia cu gloanţe, pe cât de precise, pe atât de letale. Puriştii genului vor considera acest aspect drept o diluare a formulei originale, însă, datorită acestei abordări, Code Vein reprezintă punctul de pornire ideal pentru cei care vor să se iniţieze în lumea action RPG-urilor neiertătoare. Relaţia dintre Code Vein şi jocurile Souls este precum cea dintre God Eater şi Monster Hunter: fiecare are propriul loc sub soare.

Aventurile vampirilor postapocaliptici dau dovadă de o personalitate de netăgăduit şi datorită direcţiei artistice. Cei de la Bandai Namco Studios au adoptat o grafică anime tipică, cu băieţi androgini şi fete mai mult dezbrăcate decât protejate de armură. Feministele vor sări ca arse văzând felul în care au fost redate personajele aparţinând sexului frumos, pornind de la nurii exagerat de generoşi şi terminând cu atitudinea care pune pe jar libidoul bărbaţilor din Ţara Soarelui Răsare. Este interesant însă felul în care contrastul dintre personajele anime şi mediul înconjurător dezolant, dominat de elemente gotice şi romantice, dă naştere unei identităţi vizuale inconfundabile. Nu toate scenele sunt însă la fel de detaliate, câteodată jocul trecând de la apusuri de soare, numai bune de a fi puse pe o carte poştală, la momente când arată ca un film independent cu buget redus.

La fel de ambivalentă este şi coloana sonoră, care încearcă să combine piese grandioase interpretate pe orgă şi melodii de coral, cu ritmuri de punk rock şi de heavy metal. Schema de control prezintă şi ea nişte provocări nedorite, datorită felului în care jocul detectează coliziunile. Lucrurile sunt deosebit de complicate când vrei să cobori de pe marginea stâncilor sau de pe diferitelor protuberanţe, încercând să ajungi în zone ascunse, care te ademenesc cu promisiunea comorilor.

Chiar dacă pe termen mediu şi lung aceste probleme se dovedesc a fi nimic mai mult decât neplăceri minore, Code Vein nu reuşeşte să se ridice la nivelul potenţialului său. Cu puţin mai multă atenţie la detalii şi mai mult timp acordat procesului de finisare, jocul putea să fie mai mult decât bun, putea să fie grozav. Chiar şi aşa Code Vein este un suflu de aer proaspăt, care va fi pe placul fanilor genului şi care merită o şansă şi din partea celora care au fost speriaţi şi îndepărtaţi de nivelul de dificultate frustrant al jocurilor Souls.