Ştiam deja că Electronic Arts pregăteşte un nou titlu al seriei Need for Speed pentru acest an şi ne aşteptam ca acesta să-şi facă debutul în cadrul EA Play 2019 (eveniment pe care publisher-ul îl organizează în perioada 8 – 9 iunie 2019, în detrimentul participării la E3 2019). Din păcate, se pare că lucrurile nu vor sta chiar aşa.
Ben Walke, Global Lead of Community Management în cadrul studioului DICE, a vorbit în numele echipei producătoare care se ocupă de noul titlu al seriei Need for Speed, dezvăluind faptul că jocul nu va fi prezent, în iunie, la evenimentul organizat de Electronic Arts.
În schimb, echipa producătoare pune accentul pe nivelul calitativ al noului NFS şi nu doreşte să compromită acest aspect doar din dragul de a prezenta jocul mai devreme decat ar fi cazul. Walke ne garantează însă că noul titlu Need for Speed va fi lansat, după cum a fost promis, în cursul acestui an calendaristic, iar că la fundamentul său vor sta, la fel ca întotdeauna, câteva principii de bază, precum maşinile şi posibilitatea de a le personaliza în detaliu, ce s-au evidenţiat în toţi cei 25 de ani de istorie a seriei.
De asemenea, Walke promite că următorul său comunicat legat de noul titlu al seriei NFS va oferi detaliile pe care toată lumea le aşteaptă despre momentul şi modul în care acest joc urmează să fie prezentat în premieră.
Rapoartele financiare de început de an ale celor de la Electronic Arts au dezvăluit deja că un nou joc al seriei Need for Speed urmează să fie lansat în 2019, cel mai probabil în toamna acestui an.