Dangerous Driving Review: Burnout cu buget redus

Pe vremuri, sigla celor de la Electronic Arts afişată la începutul unui joc era o garanţie a calităţii respectivului titlu; în ziua de azi însă, EA a devenit un soi de “piază rea”, căpătând alura unui veritabil devorator de studiouri şi francize, numeroase echipe şi serii de tradiţie fiind fie desfiinţate de publisher, fie trecute într-un obscur plan secundar. Nici cei de la Criterion Games nu au scăpat neafectaţi, iar jocurile care au definit acest studio – cele ale deosebit de apreciatei serii Burnout – au rămas uitate într-un ungher întunecat, pe unde mai umbla poate doar fantomele celor nostalgici. Ce-i drept, cel mai recent titlu Burnout a primit o recentă ediţie remasterizată – Burnout Paradise Remastered –, însă, după cum o zice şi proverbul, cu o floare nu se face primăvară.

Din fericire, nu toţi foştii membri ai Criterion Games au decis să depună armele, un mic studio independent – Three Fields Entertainment – ridicându-se din cenuşa celor care, parcă în altă epocă, ne încântau cu termeni precum takedown, road rage sau dominator. Noul început nu a fost tocmai facil pentru Three Fields Entertainment (echipă formată din numai şapte persoane), primele lor jocuri lansate sub noua titulatură nefiind tocmai demne de laudă. Însă au fost suficiente pentru a bune bazele lui Dangerous Driving, titlu pe care îl putem numi, fără rezerve, un adevărat succesor spiritual pentru seria Burnout.

Mai mult, în loc să reinventeze roata, cei de la Three Fields Entertainment au mers pe o formulă deja consacrată, Dangerous Driving inspirându-se puternic din cel de-al treilea titlu Burnout (considerat de mulţi drept apogeul seriei): Burnout 3: Takedown. Şi putem spune că “inspirându-se” este o exprimare extrem de elegantă, Dangerous Driving fiind mai degrabă o copie la xerox a mai vechiului titlu de la Criterion Games: totul, pornind de control, gameplay, modul în care maşinile sunt împărţite în diferite clase, structurare a campaniei, ba chiar unele elemente de interfaţă şi anumite sunete, aduce aminte de Burnout 3.

Şi, chiar dacă în unele momente ai senzaţia că te-ai întors în timp şi joci Takedown, această abordare, până la urmă, nu este deloc rea. Jocurile cu maşini din ultima vreme, chiar şi cele arcade, au devenit parcă un pic prea serioase, iar titluri precum Dangerous Driving merg în direcţia exact opusă, aducând un pic de echilibru în peisaj. Este o veritabilă plăcere să conduci din nou un SUV greoi, construit parcă ca un tanc, şi să-ţi loveşti oponenţii în stânga şi în dreapta în modul Road Rage sau literalmente să zbori la bordul unui hypercar către linia de sosire, încercând cu disperare să nu ocupi ultimul loc, în modul Eliminator. Ba chiar, câteodată, vitezele ameţitoare din joc şi abundenţa de accidente au un oarecare efect terapeutic…

Deşi majoritatea covârşitoare a jocului este “preluată” din Burnout 3, Dangerous Driving vine cu cu câteva elemente noi, unele inspirate, iar altele mai puţin finisate. La bile albe putem pune faptul că, în urma accidentelor, în Dangerous Driving epavele respectivelor maşini vor rămâne pe circuit, apărând astfel noi obstacole pe care participanţii la cursă trebuie să le evite în tururile ce vor urma. Întrecerile capătă o nouă dinamică, jucătorul fiind forţat să gândească de două ori înainte de a trimite un adversar în parapet: un avantaj imediat se poate transforma într-o piedică suplimentară în viitorul apropiat, iar aceasta poate face diferenţa dintre câştigarea unei medalii sau eliminarea din cursă.

O altă adăugire plăcută este modul Pursuit, în care jucătorii au ocazia de a conduce câteva maşini de poliţie, în încercarea de a elimina de pe circuit o serie de adversari. Inspirat oarecum de Need for Speed: Hot Pursuit (tot de la Criterion Games), acest mod este totuşi mai simplist decât în acel joc, singura metodă prin care oponenţii pot fi eliminaţi fiind prin lovirea lor repetată, neexistând gadget-uri sau alte astfel de elemente ajutătoare.

Din categoria noutăţilor nu neapărat inspirate putem aminti traficul din Dangerous Driving, în toate modurile de joc din titlul celor de la Three Fields Entertainment circuitele fiind împânzite şi de simpli şoferi controlaţi de AI, pe care participanţii la cursă trebuie să-i evite. În mai vechile Burnout-uri, în schimb, acest trafic circula dupa unul sau mai multe şabloane predefinite, pe care jucătorul, după ce exersa suficient, ajungea să le înveţe. În Dangerous Driving lucrurile sunt mult mai haotice, traficul pare tot timpul aleatoriu, iar abordarea asta, combinată cu vitezele ameţitoare la care se ajunge şi condiţiile extrem de restrictive de progresie fac obţinerea unor medalii în fazele avansate ale jocului o chestiune ce ţine mai mult de şansă decât de priceperea jucătorului.

În Dangerous Driving îşi fac apariţia şi numeroase glitch-uri, mai ales în partea a doua a campaniei. Unele sunt amuzante, maşina lovindu-se câteodată de “obiecte invizibile”, decolând peste jumătate de circuit sau prăbuşindu-se în hăul de sub hartă. Altele devin însă de-a dreptul frustrante, când vitezele exagerate îţi aruncă bolidul în afara “cadrului” aferent liniei de sosire, iar jocul nu înregistrează respectivul tur drept completat, când, după un accicent, maşina este regenerată într-o secţiune “restricţionată” a circuitului, intrând într-o buclă de explozii şi respawn-uri pe care doar opţiunea de restart o mai poate rezolva şi multe astfel de situaţii deranjante.

Până la urmă însă, aceste neplaceri sunt şi ele o consecinţă a resurselor probabil foarte limitate pe care cei de la Three Fields Entertainment le-au avut pentru realizarea acestui joc. Bugetul nu foarte generos ce a stat la baza lui Dangerous Driving este evident încă de la prima pornire a jocului, meniurile fiind simpliste şi urâţele, circuitele repetitive şi fără o puternică identitate vizuală, iar opţiuni de bază, precum posibilitatea de a aborda o cursă în afara campaniei principale, lipsind cu desăvârşire. Mai mult, jocul nu are nici multiplayer în momentul de faţă, producătorii promiţând însă că această scăpare va fi corectată prin intermediul unui viitor DLC gratuit.

Şi aspectul grafic pare în permanenţă ameninţat de această veritabilă sabie a lui Damocles, cea a resurselor reduse pe care producătorii le-au avut la dispoziţie. În timp ce maşinile arată totuşi decent, circuitele au un aspect monoton şi fără elemente memorabile. Jocul este construit pe motorul grafic Unreal Engine, abordare inedită, până la urmă, pentru un titlu de curse. Problemele apar însă când alegeţi să rulaţi Dangerous Driving pe consolele standard PlayStation 4 sau Xbox One, unde jocul rulează la doar 30 de cadre pe secundă, framerate absolut insuficient pentru a “simţi” viteza aşa cum trebuie şi a putea controla cu exactitate maşinile.

Abia pe PS4 Pro şi Xbox One X framerate-ul urcă la 60fps, permiţând un feeling şi control adecvat. Şi în aceste cazuri există însă inconstanţe, existând momente când numărul de cadre pe secundă scade alarmant, afectând posibilitatea de a reacţiona a celui care joacă. Din fericire, acestea nu sunt foarte frecvente, pe aceste console îmbunătăţite Dangerous Driving rulând, cam în 90% din timp, la framerate-ul optim. Evident, pe PC nu veţi avea asemenea limitări, însă această ediţie a jocului este disponibilă, momentan, doar prin Epic Games Store, ceea ce poate reprezenta o problemă pentru utilizatorii care nu agreează această metodă de distribuţie.

Bugetul de producţie redus este trădat şi de alte elemente grafice nu atât de rafinate pe cât erau în titlurile mai recente ale seriei Burnout – deformarea caroseriilor din Burnout Paradise nu există, oferind accidentelor din Dangerous Driving un aspect mult mai “rigid”, iar camera care scoate în evidenţă adversarii ce au căzut victime manevrelor de takedown nu beneficiază de tranziţiile line din jocurile Burnout (oricum, vă recomandăm să o dezactivaţi, mai ales în fazele avansate ale campaniei).

Din păcate, şi componenta sonoră din Dangerous Driving a avut de suferit, multe dintre sunete fiind parcă preluate direct din Burnout, iar altele nefiind tocmai reuşite (cum este cel de foc arzând care se aude constant când boost-ezi). De asemenea, în afara melodiei din meniul principal, producătorii au luat decizia de a nu include niciun fel de muzică în Dangerous Driving. Cei care deţin un cont premium de Spotify îl pot folosi în joc cu playlist-urile preferate. Nu la fel de norocoşi sunt cei abonaţi însă la un alt serviciu de music streaming, cum ar fi Apple Music sau Deezer.

Per total, Dangerous Driving este un joc al contrastelor: pe de-o parte, reînvie o formulă arcade clasică, cu un gameplay fluent, rapid, satisfăcător, un veritabil tribut adus titlurilor Burnout de altădată; reversul medaliei este reprezentat însă de bugetul de austeritate pe care producătorii l-au avut la dispoziţie pentru acest titlu, evident mai peste tot, pornind de la sărăcia meniurilor, trecând prin aspectul grafic mediocru, lipsa muzicii şi culminând cu numeroasele bug-uri şi glitch-uri. În aceste condiţii, luând în considerare şi costul un pic cam piperat al jocului (30€), nu putem recomanda Dangerous Driving cu inima deschisă decât fanilor înrăiţi ai seriei Burnout. Cel puţin până la inevitabila reducere de preţ şi apariţia DLC-ului multiplayer.