După cum au promis, cei de la Electronic Arts şi studioul Respawn Entertainment s-au folosit de convenţia Star Wars Celebration pentru a dezvălui Star Wars Jedi: Fallen Order, un nou joc ce urmează să fie plasat în universul Războiului Stelelor. Iar zvonurile s-au adeverit: Star Wars Jedi: Fallen Order este un titlu de acţiune si aventură third person, programat pentru toamna acestui an.
Evenimentele din Jedi: Fallen Order vor avea loc după cele din filmul Star Wars Episode III: Revenge of the Sith, când ordinul cavalerilor Jedi se află în degringoladă, împăratul Palpatine emiţând Ordinul 66, directiva secretă conform căreia toţi cavalerii Jedi ar fi trebuit să fie eliminaţi. Jucătorii vor intra în pielea lui Cal Kestis, un tânăr padawan care a supravieţuit, cel puţin în primă fază, acestei veritabile vânători de Jedi. Interpretat de actorul Cameron Monaghan (pe care unii poate îl cunoaşteţi din serialul Gotham), Cal se refugiază pe planeta Bracca (nouă pentru universul Star Wars), unde reuşeşte, pentru o vreme, să se ascundă de forţele Imperiului.
Forţat să fugă atunci când secretul îi iese la iveală, folosindu-şi puterile Forţei pentru a ajuta un prieten, tânărul Padawan este nevoit să-şi facă noi aliaţi, precum misterioasa sa parteneră Cere sau micuţul său droid de nădejde BD-1. În lupta împotriva Imperiului, Cal Kestis va întâlni şi figuri cunoscute ale universului Star Wars şi va ajunge să-şi dezvolte puterile pe deplin, urmând a stăpâni atât Forţa, cât şi tainele lightsaber-ului. Iar acestea îl vor ajuta atunci când va fi nevoit să înfrunte Inchizitorii de elită ai Impăratului, conduşi de nemiloasa Second Sister şi ai săi Purge Troopers.
Star Wars Jedi: Fallen Order este construit folosind motorul grafic Unreal Engine, cei de la Respawn Entertainment promiţând mai toate elementele necesare unui action/adventure de calitate: secvenţe de platforming, puzzle-uri şi lupte realizate în cel mai pur stil Star Wars. De asemenea, producătorii au pus un accent deosebit pe ideea că Star Wars Jedi: Fallen Order a fost conceput în mod exclusiv drept un titlu single player, în care nu îşi vor face apariţia mult blamatele microtranzacţii.
Star Wars Jedi: Fallen Order va fi lansat pe 15 noiembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Origin).