Metro Exodus Review: progres pe toate fronturile

Producătorii de jocuri video sunt, în general, foarte ambiţioşi, reuşind să împingă de foarte multe ori “graniţele posibilului”, improvizând şi folosind tot felul de trucuri pentru a depăşi limitările impuse de hardware-ul dedicat acestui mediu de divertisment. Cei de la 4A Games reprezintă un astfel de studio îndrăzneţ, seria de jocuri Metro (2033 şi Last Light) devenind notorie şi graţie avansurilor tehnologice propuse de aceste două titluri, inovative la vremea lor (vă mai aduceţi aminte că Metro 2033 a fost unul dintre primele jocuri ce au oferit suport pentru DirectX 11 sau 3D Vision?).

Aşadar, pe lângă semnele de întrebare pe care le aveam în privinţa continuării poveştii din metroul moscovit, eram curioşi ce poate face o astfel de echipă producătoare cu ajutorul tehnologiei actuale, Metro Exodus fiind primul titlu (şi probabil singurul, ediţiile Redux fiind doar remasterizări ale aventurilor vechi) produs de 4A Games special pentru generaţia actuală de hardware dedicat jocurilor video (fie ele console sau PC-uri). Iar studioul ucrainean, strămutat între timp în Malta, nu a dezamăgit nici de această dată.

Progresele tehnologice le-au permis celor de la 4A Games să extindă întregul concept din spatele noului joc, protagonistul Artyom şi prietenii săi nemaifiind limitaţi doar la subteranele capitalei Rusiei. Astfel, firul narativ din Metro Exodus merge mână în mână cu capabilităţile hardware actuale, împingându-l pe Artyom din ce în ce mai des la suprafaţă, în încercarea de a contacta alţi eventuali supravieţuitori ai dezastrului nuclear care se presupune că ar fi şters de pe faţa Pământului grosul civilizaţiei umane. După o introducere poate un pic mai scriptată decât ne-am fi aşteptat, Artyom, împreună cu tovarăşii săi rangeri din staţia Sparta, precum şi alături de proaspăta sa nevastă Anna, părăsesc Moscova la bordul trenului Aurora, în încercarea de a dezlega şi mai multe mistere şi, de ce nu, pentru a-şi găsi o nouă casă.

Povestea le-a permis producătorilor să încerce ceva nou, marea majoritate a experienţei din Metro Exodus fiind structurată în cadrul unor niveluri mult mai întinse, neliniare, poate nu suficient de extinse pentru a putea fi numite cu adevărat open-world, însă în mod sigur mult, mult mai permisive decât claustrofobicele galerii de metrou din titlurile anterioare. Marele merit al celor de la 4A Games este că trasează o linie generală a obiectivului pe care Artyom trebuie să-l îndeplinească într-un astfel de nivel, însă nu forţează jucătorul în privinţa felului în care să abordeze acea sarcină. Poţi lua harta la “scărmănat” şi explora fiecare colţisor în cautare de resurse şi upgrade-uri, poţi marca diferite alte obiective cu ajutorul binoclului (pe care Artyom îl dobândeşte destul de rapid în aventura sa), le poti aborda în ce ordine vrei sau, dacă te interesează doar povestea principală, poţi îndeplini numai misiunile ce ţin strict de aceasta.

Această doză de libertate lasă impresia proverbialei brize de aer proaspăt, oferind jucătorului posibilitatea de a explora în ritmul său, de a experimenta ce arme sunt eficiente împotriva fiecărui tip de inamic, fie el mutant, bandit sau doar biet supravieţuitor ce încearcă să trăiască de pe o zi pe alta. Pentru a acomoda această schimbare de filosofie, au fost efectuate şi anumite modificări de game design, economia bazată pe muniţie fiind înlocuită de un sistem de crafting (bazat, din fericire, doar pe două resurse principale).

Astfel, Artyom îşi poate construi singur muniţia de care are nevoie, health pack-urile, îşi poate curăţa armele (existând riscul ca acestea să se blocheze în cazul in care sunt neglijate) sau le poate aplica upgrade-uri şi ataşamente (în general dobândite de la inamicii doborâţi sau oferite ca răsplată pentru explorarea atentă a unor zone nu atât de evidente). În acest sens, Artyom are la dispoziţie atât un rucsac special, ce oferă acces la o parte a opţiunilor de crafting, sau workbench-uri (bancuri de lucru) plasate strategic, care oferă întreaga suită de posibilităţi de crafting şi personalizare a armelor.

Varietatea rezultată transformă aceste niveluri într-o experienţă mult mai asemănătoare cu ceea ce întâlneam în vechea seriei S.T.A.L.K.E.R.: ciclul noapte-zi (noaptea favorizând apariţia mutanţilor, ziua pe cea a oponenţilor umani), prezenţa anomaliilor, dialogurile extinse cu ceilalţi colocatari ai trenului Aurora (şi nu numai) sau obiectivele secundare lasă impresia unei subtile tranziţii către genul RPG, fără a-ţi fi băgate pe gât statistici, niveluri de upgrade sau tot felul de cifre necesare pentru a progresa (cum face recentul Far Cry: New Dawn, spre exemplu). Mai mult, Artyom va dobândi şi o maşină, ce îi va permite să se deplaseze rapid dintr-un loc într-altul, aceste momente de relativă linişte aducându-mi aminte de călătoriile similare pe care Gordon Freeman le efectua, acum aproape 15 ani, în Half-Life 2.

Asta nu înseamnă că Metro Exodus abandonează în totalitate reţeta liniară a predecesorilor săi: pe lângă prolog, există suficiente porţiuni ale noii aventuri a lui Artyom în care eroul se va trezi din nou “prizonier” în spaţii închise, restrânse, întunecoase, de unde numai prezenţa sa de spirit şi folosirea eficientă a uneltelor pe care le are la dispoziţie îl mai pot scăpa. Ba chiar, în a doua jumătate a jocului, treptat, liniaritatea va deveni din ce în ce mai prezentă, ultimul nivel fiind realizat în cel mai pur stil al titlurilor precedente, metroul rusesc fiind capabil în continuare să ascundă multe secrete. Ba chiar, pe lângă “menajeria” obişnuită de mutanţi din jocurile Metro, îşi vor face apariţia şi unii noi, extrem de periculoşi, care se ghidează însă doar după sunet, fiind orbi.

Producătorii au implementat şi de această dată sistemul de valori morale care dictează ce sfârşit vei primi la finalul aventurii lui Artyom. Iar acesta nu mai este limitat la cele două extreme – dacă ucizi eşti rău sau invers –, existând acum numeroase “nuanţe de gri”. Spre exemplu, jocul nu te va mai blama pentru uciderea bandiţilor sau a altor personaje cu background mai puţin onorabil. Mai mult, îndeplinirea anumitor cerinţe venite dinspre tovarăşii de călătorie de pe Aurora poate înclina balansul în favoarea laturii bune a protagonistului. Ajută şi AI-ul, care, pe lângă că se descurcă onorabil în toiul luptelor, realizează când bătălia a fost pierdută şi alege să se predea. Rămâne la latitudinea jucătorului dacă doreşte să-i cruţe pe aceşti “prizonieri de război”.

Am pornit articolul pomenind pionieratul grafic pe care 4A Games l-a promovat încă de la primul joc Metro, iar Exodus a făcut probabil cele mai mari progrese din acest punct de vedere. În ciuda mediilor de joc extinse, atenţia la detaliu a rămas la acelaşi nivel, ba chiar a suferit îmbunătăţiri vizibile, mimica şi înfăţişările celorlalte personaje arătând mult mai bine acum. Chiar şi versiunile de console se prezinta mult mai bine decât ne-am fi aşteptat (având în vedere stângăciile legate de optimizarea precedentelor titluri din serie), ediţia pentru Xbox One X reuşind să ruleze într-o rezoluţie 4K nativă (3840×2160), cu un framerate constant de 30 de cadre pe secundă.

Totuşi, pentru a experimenta la nivel maxim ceea ce are de oferit Metro Exodus din punct de vedere grafic TREBUIE să-l jucaţi pe un PC echipat cu una dintre plăcile video din noua gamă NVIDIA GeForce RTX. Prin intermediul tehnologiei ce implică folosirea de rutinelor de ray tracing în timp real, cei de la 4A Games au implementat un sistem alternativ de iluminare globală, mult mai apropiat de propagarea luminii din realitate. Astfel, folosind această implementare, lumina provenită de la lună sau de la soare este capabilă să se reflecte din suprafeţele înconjurătoare, tot ce înseamnă umbră sau nivel de iluminare fiind MULT mai realist redat în joc. În anumite cadre, diferenţele sunt “de la cer la pământ”, versiunea fără RTX fiind sărăcăcioasă, cu un aspect “plat”, în comparaţie cu cea cu RTX activat, în care umbrele reprezentate corect şi întunericul rezultat adaugă “volum” întregii scene.

Din păcate, această cursă pentru realism, în care iluminarea globală emisă de soare (sau de lună, când e cazul) preia sarcinile luminilor plasate manual de designeri are şi rezultate nedorite: câteodată, obiecte sau personaje aflate în prim plan apar întunecate, deşi în mod clar ele ar trebui să fie în centrul atenţiei la acel moment, în timp ce aşternerea nopţii rezultă în colorarea feţelor sau părului anumitor personaje într-un cenuşiu-mov-albastru închis, de parcă am discuta cu zombies machiaţi care au făcut o baie în cerneală. Nu în ultimul rând, iluminarea globală din anumite locaţii (cum ar fi o porţiune din harta deşertică a jocului) duce la apariţia unor bug-uri vizuale şi artefacte nedorite.

De departe însă cel mai mare incoveninent adus de activarea RTX este reprezentat de performanţa destul de scăzută în comparaţie cu modul de iluminare implicit, ce nu foloseşte rutinele de ray tracing în timp real. Spre exemplu, pentru a beneficia atât de efectele RTX, cât şi de restul de setărilor grafice împinse la maximum, nici măcar un model GeForce RTX 2080 Ti nu este suficient dacă ţintiţi un framerate de 60fps. Şi asta în rezoluţie ultra-wide 3440×1440, de 4K (3840×2160) nici nu poate fi vorba. Desigur, RTX poate fi ajustat pe o valoare mai slab calitativă şi se mai poate umbla şi la restul de opţiuni grafice, însă standardul de 4K 60fps va fi imposibil de atins fără să renunţaţi la efecte vizuale semnificative.

Pe întregul parcurs al campaniei, care s-a situat undeva între limitele de 15 – 20 ore, pe sistemul nostru de test (Intel i7 6700, 16GB RAM, RTX 2080Ti), framerate-ul a coborât câteodată şi sub 20 de cadre pe secundă, fiind păstrat totuşi, în majoritatea timpului, la cote jucabile. Pentru un spor suplimentar de performanţă, atunci când este folosit RTX, se poate activa opţiunea DLSS (Deep Learning Super Sampling), care funcţionează însă doar în anumite rezoluţii: spre exemplu, cand este selectată rezoluţia 4K, jocul renderizează intern la 1440p, de recostrucţia imaginii ocupându-se rutinele de AI dezvoltate de NVIDIA. Rezultatele variază, imaginea fiind uneori prea neclară pentru pretenţiile celor care doresc 4K “curat”. Cel mai nou update al jocului mai rezolvă din aceste probleme, însă tot nu v-aş recomanda să vă bazaţi pe DLSS în Metro Exodus.

În ciuda acestor sacrificii, pot spune cu mâna pe inimă că nu m-aş putea întoarce să joc Metro Exodus fără efectele RTX activate şi îmi doresc ca, pe vitor, o astfel de iluminare să fie implementată în cât mai multe jocuri, mişcare ce va duce, fără îndoială, şi la apariţia unor soluţii mult mai bine optimizate. Toate imaginile pe care le puteţi admira în acest articol au fost realizate cu detaliile împinse la maximum, folosind cel mai ridicat nivel calitativ pentru funcţia RTX.

Lăsând la o parte însă latura tehnologică a jocului, Metro Exodus, cu sau fără RTX, rămâne un pas înainte pentru serie, demonstrând că shooterele nu trebuie să fie limitate de şabloane de tipul “liniar” sau “open world”, 4A Games reuşind să găsească un echilibru aproape perfect între aceste două abordări, păstrând în acelaşi timp farmecul narativ oferit de Dmitry Glukhovsky romanelor sale.