Ubisoft a lansat un nou trailer pentru Tom Clancy’s The Division 2, prezentând astfel câteva dintre activităţile pe care jucătorii le vor putea aborda după finalizarea poveştii principale (endgame content, în termeni de specialitate), atunci când vor fi atacaţi de o nouă facţiune – Black Tusk – înzestrată cu armament şi echipamente impresionante, precum drone armate sau câini robotizaţi.
De altfel, o porţiune a acestui conţinut endgame, precum o misiune de tip Invaded, personajele de nivelul 30 şi deblocarea specializărilor Survivalist, Sharpshooter sau Demolitionist, va fi disponibilă şi în viitoarea sesiune Open Beta a jocului The Division 2, programată pentru intervalul 1 – 4 martie 2019.
Pe lângă acestea, în Open Beta, jucătorii vor avea ocazia de a-şi stabili baza de operaţiuni în Casa Albă, precum şi posibilitatea de a se aventura într-o serie de activităţi în Washington D.C.: două misiuni principale, disponibile în modurile de joc Story, Normal şi Hard, cinci misiuni şi activităţi suplimentare, gameplay de tip PvPvE într-una dintre cele trei noi Dark Zones şi înfruntări de tip PvP într-unul dintre modurile Conflict, Skirmish.
Tom Clancy’s The Division 2 va fi lansat pe 15 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.