Cu doar o săptămână rămasă până la apariţia jocului pe piaţă, Deep Silver şi 4A Games au lansat două noi trailere pentru Metro Exodus. Primul dintre acestea poate rivaliza orice film de animaţie modern, prezentând, prin intermediul secvenţelor prerenderizate, „coşmarul” prin care trece Artyom, personajul central al seriei Metro, dar şi câteva dintre scenariile (şi anotimpurile) pe care acesta le va întâlni în Exodus.
Cel de-al doilea trailer, disponibil un pic mai jos, se opreşte asupra armelor incluse în clasa shotgun şi asupra modalităţilor în care acestea vor putea fi folosite şi îmbunătăţite pe parcursul campaniei din Metro Exodus.
În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova şi să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieţi.
Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă ameninţările faunei mutante, protagoniştii vor avea de înfruntat condiţiile meteo potrivnice, precum şi ciclul noapte-zi dinamic. Acţiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promiţând şi implementarea celor patru anotimpuri.
Metro Exodus va oferi suport pentru tehnologia RTX de la NVIDIA, programatorii de la 4A Games implementând în joc iluminare globală şi ambient occlusion realizate cu ajutorul tehnicilor de ray tracing în timp real.
Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Versiunea de PC a jocului va fi disponibilă, timp de un an de la apariţie, în exclusivitate prin intermediul Epic Games Store. Cerinţele de sistem pentru Metro Exodus pot fi consultate aici.